Actualizare 19:10 La Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-a constituit astăzi un dosar penal în urma accidentului aviatic produs în cursul zilei în apropierea localităţii Constanţa.
Evenimentul s-a produs în cursul procesului de aterizare şi a avut ca urmare catapultarea pilotului şi distrugerea aeronavei MIG 21 Lancer. La locul incidentului s-a deplasat un procuror militar în vederea efectuării cercetării la faţa locului.
Pe măsura derulării cercetărilor, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice noile informaţii.
(C.R.)
---------
Un avion de vănâtoare MIG 21 Lancer s-a prăbuşit astzi în judeţul Constanţa, la 8 kilometri de baza militară Mihail Kogălniceanu, potrivit surselor din presă.
Avionul de vănătoare s-a prăbuşit între Culmea şi Ovidiu. Din primele informaţii, nu sunt victime, pilotul reuşind să se catapulteze, transmite Digi2.ro.