Un nou caz de corupţie îl urmăreşte pe Netanyahu

M.F.
Internaţional / 6 octombrie 2018

Benjamin Netanyahu (Sursa foto: Twitter)

Benjamin Netanyahu (Sursa foto: Twitter)

Poliţia din Israel l-a chestionat pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu pentru a douăsprezecea oară într-un caz de corupţie, scrie Reuters.

Investigatorii l-au chestionat pe Netanyahu timp de mai multe ore la reşedinţa sa oficială din Ierusalim. Mai multe instituţii de presă au informat că discuţiile s-au concentrat pe două cazuri în care poliţia a recomandat deja punerea sa sub acuzare.

Un purtător de cuvânt al lui Netanyahu a declarat că prim-ministrul "a răspuns la fiecare întrebare, cu toată încrederea, ştiind că nu s-a întâmplat nimic în neregulă şi investigaţia nu va duce nicăieri".

Într-unul dintre cazuri este vorba despre cadouri pe care Netanyahu şi familia sa le-ar fi primit, iar în cel de-al doilea caz, Netanyahu s-ar fi asigurat că va avea parte de articole pozitive din partea Yedioth Ahronoth, unul dintre cele mai mari ziare din Israel, la schimb pentru sancţiuni faţă de ziarul rival, Israel Hayom.

Prim-ministrul israelian a negat în repetate rânduri că ar fi făcut ceva ilegal, numind acuzaţiile ca fiind o "vânătoare de vrăjitoare" a presei.

Într-un al treilea caz, două persoane apropiate de Netanyahu au fost arestate fiind suspectate că au promovat reglementări care ar valora sute de milioane de dolari pentru compania de telecomunicaţii Bezeq. La schimb, site-ul de ştiri al Bezeq a publicat informaţii pozitive despre Netanyahu. Cele două persoane au devenit martori ai statului.

Procurorul general al Israelului va decide dacă îl va pune sub acuzare pe Netanyahu. Partenerii lui Netanyahu din coaliţia de guvernare l-au susţinut, declarând că aşteaptă decizia procurorului.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb