UN NOU DOSAR PENAL PE NUMELE ALINEI BICA Turcescu: "Bica a luat mită de 3,5 milioane de euro de la omul de afaceri Ioan Niculae"

A.C.
Anticorupţie / 14 decembrie 2014

Turcescu: "Bica a luat mită de 3,5 milioane de euro de la omul de afaceri Ioan Niculae"

Niculae ar fi apelat la Dragnea ca să îl ajute cu o intervenţie la Bica

Fostul şef DIICOT ar fi primit un teren, de la familia Cocoş

Alina Bica, fost şef al DIICOT, ar fi luat 3,5 milioane de euro de la omul de afaceri Ioan Niculae, cercetat penal de aproximativ patru ani, pentru soluţionarea favorabilă a dosarului său, potrivit unui document DNA citat de jurnalistul Robert Turcescu pe blogul său.

Omul de afaceri Ioan Niculae ar fi încercat să scape de dosarul în care era acuzat de subminarea economiei naţionale. Niculae ar fi apelat la Liviu Dragnea ca să îl ajute cu o intervenţie la Alina Bica, la vremea respectivă procuror-şef al DIICOT. Solicitarea lui Niculae era legată de tergiversarea soluţionării dosarului pâna la apariţia prescripţiei, potrivit celor "23 de pagini dintr-o < Ordonanţă de disjungere a cauzei > din dosarul Bica", prezentate pe site-ul turcescu.ro.

Alina Bica i-ar fi cerut procurorului de caz să oprească investigaţiile pe care le derula în legătură cu utilizatorul unui număr de telefon pe care îl folosea Liviu Dragnea. În schimb, Bica ar fi urmat să primească de la Ioan Niculae suma de 3,5 milioane de euro, alături de promisiunea făcută împreună cu Liviu Dragnea că o vor sprijini să ajungă procuror general.

În anchetă apar, pe lângă numele Alinei Bica şi Elena Udrea, fostul său soţ - Dorin Cocoş şi fiul acestuia - Alin Cocoş, mai notează Turcescu.

Potrivit unor surse judiciare citate de site-ul Digi24, procurorii DNA investighează acuzaţii de dare şi luare de mită privind un teren care ar fi fost vândute prin interpuşi, de la familia Cocoş, către Alina Bica.

Terenul situat în Snagov, cu o suprafaţă de peste 4.400 de metri pătraţi, ar fi fost vândut în acte de prima soţie a lui Dorin Cocoş, Olguţa Chiriac, şi ar fi ajuns la mai mulţi apropiaţi ai Alinei Bica, persoane interpuse.

Potrivit documentelor DNA citate de Turcescu, terenul ar fi fost o răsplată pentru sprijinul acordat de Alina Bica, la vremea respectivă membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru despăgubirea supraevaluată acordată către Gheorghe Stelian.

În alt dosar al despăgubirilor ANRP, Bica se află în arest preventiv, alături de Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean şi expertul evaluator Emil Nuţiu. În acelaşi dosar sunt cercetaţi, sub control judiciar, deputatul PDL Florin Cătălin Teodorescu, Sergiu Diacomatu şi Oana Vasilescu, ambii foşti vicepreşedinţi ai ANRP, şi Gheorghe Stelian. Ancheta îl vizează şi pe deputatul UDMR Marko Attila, în cazul căruia Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă. Acesta a fost citat la DNA, însă nu s-a prezentat întrucât este plecat din ţară. Avocatul lui Marko Attila a declarat că deputatul este în capitala Ungariei, precizând că nu poate să spună când se va întoarce în România.

Potrivit DNA, în 15 martie 2011, Crinuţa Dumitrean şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - Sergiu Ionuţ Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Baciu, Marko Attila, Alina Bica, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru - au aprobat în unanimitate raportul întocmit de societatea de evaluare desemnată, SC Business Evaluator SRL, reprezentată prin evaluator Emil Nuţiu, privind soluţionarea dosarului de despăgubire al lui Gheorghe Stelian, pentru un teren de 13 hectare aflat în zona Plumbuita din Sectorul 2, a cărui valoare a fost supraevaluată cu peste 62 de milioane de euro.

Gheorghe Stelian, un apropiat al lui Dorin Cocoş, ar fi împărţit cu alţi trei oameni de afaceri prejudiciul în urma despăgubirii plătite pentru terenul supraevaluat, respectiv cei 62 de milioane de euro, susţin anchetatorii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb