Actualizare 17:34 Gabriela Firea anunţă că vor fi depuse plângeri penale împotriva celor care au distrus bunurile municipalităţii
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că în urma incidentelor care au avut loc în timpul protestelor din Piaţa Victoriei vor fi depuse plângeri penale împotriva celor care au distrus bunuri, dar şi împotriva celor care nu şi-au făcut datoria.
"Voi face plângeri penale împotriva celor care se fac vinovaţi de distrugerea bunurilor municipalităţii", a declarat Gabriela Firea, potrivit news.ro. Edilul a adăugat că vor fi vizaţi de plângeri şi cei care nu şi-au făcut datoria în legătură cu protestul care a avut loc astăzi în Piaţa Victoriei, precum şi cei care au perturbat buna organizare a unui eveniment public legal organizat.
Firea a acuzat, la Antena 3, lipsa de reacţie a autorităţilor, apreciind că instituţiile statului ar fi trebuit să reacţioneze şi să emită măcar comunicate prin care să reamintească necesitatea respectării legii.
-------------
Actualizare 16:08 Primăria Capitalei a anunţat că a luat decizia să mute târgul de sărbători din Piaţa Victoriei
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat astăzi, într-un comunicat de presă, că a luat decizia de a muta Festivalul de colinde şi Târgul de Crăciun din Piaţa Victoriei într-o altă locaţie, arătând că spaţiul public este al tuturor şi nu poate fi "rezervat" unui grup constituit ad-hoc sau, dimpotrivă, bine organizat.
Gabriela Firea nu a precizat unde va fi mutat târgul.
Primarul general al Capitalei a transmis, potrivit comunicatului: "Am constatat cu amărăciune faptul că un eveniment aprobat conform legii de către Primăria Capitalei este în imposibilitatea de a se desfăşura, din cauza unor protestatari agresivi verbal şi fizic, care au pătruns ilegal în perimetrul delimitat şi rezervat pentru organizarea Festivalului de colinde. Constat că, de astăzi, putem marca începutul unei perioade în care Constituţia României şi legile ţării sunt călcate în picioare fără ca instituţiile centrale ale statului să reacţioneze. Asta înseamnă începutul anarhiei. Dacă azi a fost împiedicată Primăria Capitalei să organizeze legal un eveniment într-un spaţiu public ce aparţine tuturor bucureştenilor, mâine se pot întâmpla evenimente similare la Administraţia Prezidenţială, la Parlament, la alte instituţii publice care îi reprezintă pe toţi cetăţenii, indiferent de apartenenţa politică, criterii de gen, convingeri politice, categorie socială, sau rasa. Este foarte grav ce s-a întâmplat astăzi şi, ca atare, trag un semnal public de alarmă. Am luat decizia de a muta Festivalul de colinde şi târgul de Crăciun într-o altă locaţie, dar acest lucru nu rezolvă problema de fond. Legea a fost încălcată, un bărbat a fost bătut de un protestatar ilegal, oamenii legii au fost agresaţi fizic şi verbal, bunuri publice au fost distruse. Cei care au încălcat legea vor răspunde pentru asta, atât civil cât şi penal".
Gabriela Firea a precizat că există o legislaţie clară cu privire la adunările publice, iar respectarea acestei legislaţii este obligatorie atât pentru cetăţeni, cât şi pentru instituţiile care au atribuţii în menţinerea sau restabilirea ordinii publice.
Edilul a adăugat: "Cei care azi nu iau atitudine sunt responsabili pentru recrudescenţa unor astfel de violenţe. Nu este vorba doar despre mine, ca primar general, ci despre climatul de insecuritate care se instaurează în Capitala României şi consecinţele nerespectării legii în ţara noastră. Îi asigur pe bucureşteni că au în mine un reprezentant care va respecta ceas de ceas Constituţia şi legile ţării, le va apăra tuturor drepturile şi interesele legitime, şi va lupa pentru că Bucureştiul să fie într-adevăr o capitală europeană, din toate puncte de vedere. În această ordine de idei, nu voi mai tolera niciun fel de abatere de la litera legii în ce priveşte manifestaţiile publice. Oricine este liber să protesteze, dar organizatorii manifestaţiilor trebuie să-şi asume responsabilitatea. Democraţia înseamnă libertate, dar în egală măsură şi responsabilitate. Legea e aceeaşi pentru toţi!".
----------
Actualizare 16:04 Poliţia Capitalei face verificări cu privire la demontarea scenei din Piaţa Victoriei
Poliţia Capitalei face verificări cu privire la legalitatea demontării de către protestatarii din Piaţa Victoriei a scenei pregătite pentru Târgul de Crăciun.
"Cu privire la dezasamblarea construcţiei metalice amplasate în Piaţa Victoriei, se fac verificări pentru a se stabili dacă această acţiune are sau nu un caracter ilicit", a afirmat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, potrivit news.ro.
-----------
Actualizare 15:50 Jandarmeria: Persoanele care au tulburat ordinea publică în Piaţa Victoriei şi au agresat un bărbat în vârstă, amendate cu 7.000 de lei
Jandarmeria a anunţat că trei persoane care au provocat tulburări ale ordinii publice în Piaţa Victoriei şi au agresat un bărbat în vârstă au fost amendate cu 7.000 de lei.
"Cele trei persoane care au provocat astăzi tulburarea ordinii publice şi au agresat o persoană în vârstă au fost sancţionate contravenţional cu suma de 7.000 de lei", a scris Jandarmeria pe contul său de Facebook, ataşând şi o fotografie a bărbatului agresat, însoţită de explicaţia: "Fotografia relevă agresiunea împotriva unui bărbat în vârstă de 71 de ani care se afla în trecere prin Piaţa Victoriei".
Jandarmeria a adăugat: "Libertatea, sub toate aspectele şi nuanţele ei, înseamnă respectarea celui de lângă tine, libertatea nu înseamnă să loveşti fizic persoane în vârstă sau să jigneşti. Jandarmeria sprijină şi protejează dreptul constituţional la liberă exprimare în spaţiul public, dar vă solicită să vă disociaţi de persoanele care tulbură ordinea publică, care agresează fizic sau care încearcă să-şi exprime acest drept, prin violenţă fizică şi simbolică".
------------
Actualizare 15:26
Cei aproximativ 300 protestatari din Piaţa Victoriei au strigat "Firea, demisia!" şi "Elicopterul!" (aluzie la fuga lui Nicolae Ceauşescu din 1989) în momentul în care angajaţii firmei organizatoare încărcau în camion echipamentele demontate de manifestanţi, relatează Hotnews.ro.
-----------
Actualizare 15:08 Echipamentele pentru târgul de sărbători din Piaţa Victoriei demontate de protestatari sunt strânse de firma care le deţine, "ASC Systems", şi urcate într-un camion
-----------
Actualizare 14:33 Protestatarii au terminat de demontat schelele pe care le-au asamblat angajaţii Primăriei Capitalei pentru construcţia târgului
Protestatarii din Piaţa Victoriei au demontat schelele, scena şi gardurile instalate de lucrătorii Primăriei Bucureşti pentru târgul de sărbători.
"Vă aşteptăm în piaţă, doamna Firea, să stăm puţin de vorbă. Nu vă puneţi cu românii! Uitaţi, le-am strâns frumos, doar să veniţi să le ridicaţi", au transmis protestatarii din Piaţa Victoriei, potrivit news.ro.
Ei au mai spus că vor să facă mai mult loc în piaţă, pentru că vor veni şi mai multe persoane să manifesteze.
De asemenea, manifestanţii împiedică în continuare angajaţii Primăriei să intre cu maşinile în piaţă pentru amenajarea târgului.
Numărul protestatarilor a început să crească. Potrivit Digi24, numărul celor din Piaţa Victoriei a ajuns la câteva sute. Printre manifestanţi se află şi membri ai fostului guvern Cioloş, precum fostul ministru al Muncii, Dragoş Pâslaru, dar şi parlamentari USR.
-------------
Actualizare 14:29 USR anunţă că va protesta în Piaţa Victoriei împotriva amenajării târgului de sărbători
Uniunea Salvaţi România (USR) a anunţat că va protesta în Piaţa Victoriei împotriva iniţiativei primarului Gabriela Firea de amenajare a târgului de sărbători. Formaţiunea consideră că organizarea de târguri în toate pieţele din Bucureşti reprezintă "un act premeditat de interzicere a protestelor" şi că PSD foloseşte Jandarmeria "ca bâtă" împotriva celor care contestă actuala putere.
Într-un mesaj postat pe Facebook, partidul a anunţat: "Parlamentarii şi consilierii USR din Bucureşti vor protesta în stradă împotriva abuzului puterii PSD care eliberează Piaţa Victoriei, prin violenţă, pentru a face loc târgului Gabrielei Firea.
Şi Ion Iliescu a eliberat Piaţa Universităţii, tot prin violenţă, în 1990. PSD-ul de azi foloseşte Jandarmeria ca bâtă împotriva celor care contestă o putere care încearcă să acapareze statul pentru ca o gaşcă de corupţi, condusă de Liviu Dragnea, să scape de justiţie.
PSD batjocoreşte Constituţia României în care dreptul la liberă întrunire este sacru. Decizia Gabrielei Firea, unealta lui Liviu Dragnea, de a instala un târg în Piaţa Victoriei, loc consacrat pentru proteste, în care nu au fost organizate niciodată târguri, reprezintă practic o interzicere a protestelor.
Nu este întâmplător că primăriţa PSD a organizat târguri în toate pieţele din Bucureşti. Este un act premeditat de interzicere a protestelor, tocmai în luna în care legile anti-justiţie se adoptă în Parlament".
------------
Actualizare 14:15 Potestatarii demontează schelele de la construcţia târgului
-------------
Actualizare 13:55 Ludovic Orban îi cere Gabrielei Firea să renunţe la organizarea târgului: "Piaţa Victoriei nu e Piaţa Dragnea"
Liderul PNL, Ludovic Orban, i-a solicitat primarului general al Capitalei Gabriela Firea să renunţe la ideea "stupidă" de a organiza un târg în Piaţa Victoriei în această perioadă de proteste.
Preşedintele liberalilor a scris, pe pagina sa de Facebook: "Este simplu, doamnă Firea. Renunţaţi la ideea stupidă de a organiza un târg în Piaţa Victoriei! Niciun primar general nu a organizat vreodată un târg în această locaţie. Pentru că este total nepotrivită pentru un târg, din multe motive. Este limpede pentru toată lumea ca scopul acestui pseudotârg este unul singur, acela de a le răpi cetăţenilor romani dreptul de a protesta în Piaţa Victoriei, locul celor mai frumoase manifestaţii publice".
Ludovic Orban a precizat că Piaţa Victoriei este spaţiul public în care se exprimă o mare parte din societate şi nu este "Piaţa Dragnea". Liderul PNL a afirmat: "Dacă vă încăpăţânaţi să îi faceţi jocul lui Dragnea veţi fi personal responsabilă de tot ce se va întâmpla în Piaţa Victoriei de acum încolo. Ţineţi minte: Piaţa Victoriei nu este Piaţa Dragnea. Ci este spaţiul public în care se exprimă o mare parte din societate, cea care nu înghite pe nemestecate toate minciunile şi abuzurile PSD şi care vrea altceva mai bun pentru România".
-------------
Actualizare 13:36 Traian Băsescu: "Decizia ilegală de a organiza un târg în Piaţa Victoriei este una ticăloasă"
Decizia de a organiza un târg în Piaţa Victoriei din Capitală este una "ticăloasă", consideră fostul preşedinte Traian Băsescu, care îi solicită primarului general Gabriela Firea să anuleze decizia organizării târgului.
Pe pagina sa de Facebook, Traian Băsescu a scris astăzi: "Doamnă Primar General Gabriela Vrânceanu Firea, decizia ilegală de a organiza un târg în Piaţa Victoriei este una ticăloasă şi vreau să cred că ticăloşia nu este principala dumneavoastră coordonată în modul de a vă exercita mandatul de Primar General. Anulaţi imediat decizia evident ilegală şi lăsaţi cetăţenii să se manifeste, dacă vor dori să facă acest lucru, într-un spaţiu care anul acesta a devenit un loc obişnuit al protestelor paşnice".
--------------
Actualizare 13:28 Comunitatea "Corupţia ucide" îndeamnă cetăţenii la "proteste ferme, dar non-violente"
Comunitatea "Corupţia ucide" a postat, astăzi, un mesaj prin care îi îndeamnă pe manifestanţi la "proteste ferme, dar non-violente". Membrii comunităţii condamnă iniţiativa Primăriei Capitalei de a amenaja un târg de sărbători în Piaţa Victoriei şi spun că această acţiune are ca scop doar împiedicarea desfăşurării protestelor.
Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a comunităţii "Corupţia ucide" se arată: "Condamnăm ferm acţiunile Primăriei Municipiului Bucureşti de a ocupa abuziv Piaţa Victoriei, spaţiu cu o simbolistică deosebită pentru protestele care se desfăşoară începând din luna ianuarie a acestui an. Este o acţiune provocatoare de cea mai joasă speţă la comanda Gabrielei Firea. Solicităm Primăriei Municipiului Bucureşti să renunţe imediat la acţiunea de îngrădire a Pieţei Victoriei şi de amplasare a târgului de sărbători".
Membrii comunităţii adaugă: "Îndemnăm cetăţenii la proteste ferme, dar non-violente. Trebuie să oprim această încercare mişelească şi rudimentară a Gabrielei Firea de a descuraja protestele într-o perioadă când acestea vor fi cruciale pentru viitorul acestei ţări. Îi chemăm pe toţi cei care ne urmăresc şi care sunt în Bucureşti, să ni se alăture în Piaţa Victoriei pentru a ne exercita dreptul constituţional la protest. Ferm, dar fără violenţă!".
În această dimineaţă, mai mulţi protestatari au încercat să blocheze angajaţii municipalităţii din montarea căsuţelor pentru târg, iar câteva persoane au fost ridicate de jandarmi după îmbrânceli între acestea şi forţele de ordine.
--------------
Actualizare 13:16 Jandarmeria: Trei persoane au fost ridicate de jandarmi în urma scandalului din Piaţa Victoriei
Trei persoane au fost ridicate, astăzi, de jandarmi, în urma conflictului din Piaţa Victoriei, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, citat de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt a afirmat: "Trei persoane au fost conduse la secţie pentru verificări şi aplicarea sancţiunilor legale. Prima persoană de la care a pornit tot scandalul este cel care a fost acuzat că lovit un cetăţean, o persoană în vârstă, şi care, probabil, va fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe. Celorlalte două li se vor aplica sancţiuni contravenţionale. Vom vedea ce vor stabili colegii noştri. Este vorba de două dintre persoanele care au împiedicat jandarmii să-l ridice pe primul, au împins garduri".
Incidentul a avut loc pe trotuarul din faţa Guvernului.
Georgian Enache a explicat: "Acolo a fost lovită persoana respectivă, agresorul a fugit în mulţimea protestatarilor. Noi am solicitat prezenţa unei ambulanţe care să-i acorde îngrijiri cetăţeanului lovit, i-au fost acordat îngrijiri la faţa locului. Şi acesta a fost dus la secţie pentru declaraţii. Noi am încercat să conducem la secţie o persoană care a agresat un alt cetăţean şi alţi protestatari s-au opus acestei măsuri, intrând în conflict cu jandarmii".
În Piaţa Victoriei sunt aproximativ 100 de persoane, care încearcă să împiedice instalarea târgului de sărbători organizat de municipalitate.
-------------
Actualizare 12:16 Numărul manifestanţilor din Piaţa Victoriei a crescut; îmbrânceli între protestatari şi jandarmi
Numărul manifestanţilor aflaţi din Piaţa Victoriei a crescut, tensiunea fiind amplificată de montarea unui parapet de beton în zona în care urmează să aibă loc Târgul de Crăciun.
Cele câteva zeci de persoane, unele aflate în piaţă încă de dimineaţă, scandează împotriva primarului Capitalei Gabriela Firea şi a PSD. "Nu vrem târg şi festival, vrem pe Dragnea-n tribunal!", strigă cei aflaţi în piaţă.
De asemenea, au avut loc îmbrânceli şi dispute verbale între protestatari şi jandarmi.
Protestatarii au oprit înaintarea unora dintre maşinile care transportau materialele necesare instalării târgului.
-------------
Actualizare 11:02 Scandal în Piaţa Victoriei, între câţiva protestatari şi angajaţii Primăriei
O dispută a izbucnit în această dimineaţă între câţiva protestatari aflaţi în Piaţa Victoriei şi angajaţii Primăriei Capitalei veniţi pentru a pregăti instalarea târgului de sărbători organizat de municipalitate, informează news.ro.
Angajaţii Primăriei au fost întâmpinaţi de câteva persoane care aveau steaguri tricolore şi portavoci şi care scandau "Nu cedăm Piaţa Victoriei!", "Firea, nu uita, piaţa asta nu-i a ta!", "Vrem spitale, nu târguri penale!".
Aceleaşi scandări au putut fi auzite şi la protestul de aseară.
Primăria Capitalei a anunţat, marţi, că Târgul de Sărbători - Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă va fi deschis în perioada 5 - 17 decembrie, în Piaţa Victoriei. Municipalitatea a anunţat că în cadrul acestui eveniment vor cânta artişti precum: Maria Dragomiroiu, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Adrian Naidin, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Andra Gogan, precum şi Gaşca Zurli şi Orchestra Naţională Valahia.
--------------
Un nou miting a avut loc, aseară, în Piaţa Victoriei din Capitală, aproximativ 1.500 de persoane protestând faţă de modificarea legilor Justiţiei şi faţă de măsurile fiscale ale Guvernului.
În pofida ploii, protestatarii au scandat, timp de câteva ore, împotriva Executivului, dar şi împotriva primarului Capitalei, Gabriela Firea.
La un moment dat, o mare parte a celor aflaţi în Piaţa Victoriei s-au prins în Hora Unirii, pe care au încheiat-o în aplauze, potrivit news.ro.
Protestatarii au scandat "Trădătorii!" şi "Demisia!". De asemenea, în urma deciziei primarului Gabriela Firea de a organiza un târg de sărbători în Piaţa Victoriei, a apărut şi scandarea "Firea, nu uita/ Asta nu e piaţa ta!".
Alte sloganuri care au putut fi auzite sunt "Justiţie, nu corupţie", "De sărbători, fără dictatori!", "PSD, ciuma roşie!" şi "Asta e trădare, nu e guvernare!".
Mitingul s-a desfăşurat sub titulatura "România moare". De altfel, câţiva participanţi au avut litere mari cu ajutorul cărora au scris "România Moare".
În apelul de pe Facebook al grupurilor civice care au anunţat protestul se arăta: "România Moare. Moare în fiecare zi: prin distrugerea justiţiei; prin măsurile fiscale care distrug motoarele dezvoltării economiei; prin cei numiţi pe criterii politice în funcţii, prin cei lipsiţi de competenţă şi moralitate; prin atacurile asupra celor care vor să schimbe ceva: jurnalişti, ONG-uri sau de simpli cetăţeni; prin asediul valorilor europene; prin asediul asupra instituţiilor create cu eforturi uriaşe şi sacrificii ale populaţiei; ne mor bătrânii şi copiii lipsiţi de măsuri eficiente în sănătate; ne mor tinerii lipsiţi de educaţie; ne mor românii de dor, obligaţi să muncească în alte ţări. Refuzăm să fim complicii acestei trădări, acestei crime, prin tăcerea noastră. Pe 1 Decembrie ne strângem în Piaţa Victoriei precum şi în pieţele din toate oraşele ţării pentru a spune: Vrem o Românie a dreptăţii şi prosperităţii!".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2017, 11:06)
România moare, Securitatea rezistă.
Neocolonialism fără slugi nu există.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2017, 12:59)
Cineva are interes sa fie instabilitate in tara.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Cristi C în data de 02.12.2017, 13:14)
Apreciez drept curajoasă inițiativa PMB/Firea pentru a imbina pentru două săptămâni protestul cu Crăciunul. Întrebarea mea pentru haștagiștii teleliști: ce vă dă dreptul la ocuparea unui spațiu public? De ce nu pot profita și alți cetățeni de acel spațiu pentru două săptămâni? Nu puteți reveni pe 18 dec?
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2017, 16:35)
Si tu esti curajos de scrii cu atita convingere. Nu poti sa declari cum ai ajutat la Dragnea sa tele-mirlaneasca milioanele de euroi ?
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2017, 17:25)
Mai bine declari tu cum ai furat la ordinul lui Coldea.
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 02.12.2017, 18:51)
Anonim 3.1, Dragnea lucrează în Palatul Parlamentului. Știi câți km sunt între Piața Victoriei și Palatul Parlamentului? Mulți. Știi că legile justiției sunt făcute și dezbătute în Parlament, da? tefeliștii proști nu prea știu aceste lucruri. Dar sunt mulți km între Piața Victoriei și Palatul Parlamentului. Ai o problemă cu Dragnea? Ai trotuarul Palatului Parlamentului pe care să protestezi. Suprafața lui este mai mare decât Piața Victoriei. Și nu încalci legea în timp ce pretinzi de la alții să nu o facă. Înțelegi cât de dobitoci sunt tefeliștii? Sper să se aleagă cu sancțiuni penale și tăierea autorizării de ONG.
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2017, 06:22)
Trotuarul sa-l faci matale. Eu o iau numai jos. Sus in dealul parlamentului sa o iei cu mult Drag-nea.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2017, 14:42)
D Firea arata ca bu a fost cu adevarat mama, nu iei unui copil jucaria....
5. Schelele au fost retrase
(mesaj trimis de R în data de 02.12.2017, 15:24)
In sfarsit in Romania exista un loc unde dorintele se indeplinesc - Piata Victoriei. Daca o mana de cativa aiuriti de 2 lei pot demonta schele..pot stabili programul Pietei Victoriei dupa cum vor ei...e clar. Oricine doreste ceva in Ropmania sa mearga in Piata Victoriei..sa tipe ca primatele si sa se agite in stil ONG si va primi. Visul american a fost detronat. Acum exista Visul Piata Victoriei. Cum este normal ca o mana de 3-4 tampitei sa aiba dreptul de a face orice vor ei si restul de bucuresteni sa nu fie enervati????? Ce om normal la cap se trezeste sambata pe ploaie sa demonteze schele puse de primarie????. Vreti proteste? Luati autorizatie. Chemati milioane de romani si protestati pentru o tara mai buna...Altfel, meritam ca tara asta sa fie condusa de niste politicieni de 2 bani si mai rau ..de niste ametiti de astia cu apucaturi de sectanti. Concluzie: Tara asta nu are niciun viitor!
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de marius în data de 02.12.2017, 16:23)
Schelele respective si si targul de sarbatori au fost amplasate intr-o zona inaccesibila publicului, accesibila doar protestatarilor, deci aveau un singur scop: blocarea protestelor.
Protestatarii au dreptate, Romania moare in fiecare zi, romanii parasesc tara de disperare. Ticalosii de politicieni au facut legi, s-au folosit de ele si au furat si distrus tara, iar acum cand justitia incepe sa functioneze si sunt trasi la raspundere pe baza acelorasi legi, incearca sa le schimbe si sa scape. Ticalosii nu au limita, distrug orice, lor sa le fie bine. Poate ca drept rasplata, familiile lor vor pati la fel.
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2017, 16:41)
Nu poti sa vezi ca acest tirg a fost organizat pentru a pune pumnul in gura celor ce vor sa protesteze ? In regula. Poti sa mergi in oricare alt tirg din bucuresti pentru a baga in stomac mici si bere. In piata din fata guvernului se intimpla altceva.
5.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2017, 17:26)
A înțeles și Firea că nu te poți pune cu Securitatea.
Aveți liber la lătrat în stradă.
5.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 02.12.2017, 19:05)
5.1 și 5.2, nu vi s-a băgat pumnul în gură. Firea, în comunicatul dat, a fost foarte clară. Dorește o încetare a ostilităților în perioada Crăciunului care marca o intrare în anul centenarului. Păcat că nu citiți nimic altceva decât idioțenii tefeliste.
5.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de R în data de 02.12.2017, 20:02)
Sunt de acord..dar contra ticalosilor de care vorbesti nu poti raspunde tot cu ticalosi de alta natura....ciudatei de conditie necunoscuta platiti de ONG sa stea aiurea acolo. viitorul Romaniei este determinat de oamenii care voteaza nu de capiatii aia care se urca pe schele si care protesteaza aiurea. Vrei sa schimbi ceva..e necesar sa mearga toti la vot..nu iese bine..toti cei care au votat sa fie in strada si sa protesteze legal pana au loc alte alegeri libere. Sa nu imi spuneti ca o mana de sectanti de astia care traiesc in mizerie si sunt platiti cu 10 lei de usr decid soarta tarii ca asa ceva e inadmaisibil.....politicienii sunt ticalosi..dar prefer ca tara sa fie condusa de ei alesi prin vot in locul primatelor ciudate care "protesteaza" in Piata Victoriei..ce tot atata minciuna mizerabila cu "protestele" lor..trebuie eliminate din atentia publica elementele astea dubioase. Tara se conduce de oameni competenti, inteligenti si care inteleg politica globala..nu de aratarile astea tipatoare care traiesc prin minciunile false de pe internet
5.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de R în data de 02.12.2017, 20:11)
Pai se se intample altceva in afara de "protestele" alea penibile ale unor ciudati care nu reprezinta Romania si care nu inteleg politica, economie, geopolitica..de fapt care nu inteleg nimic. Se vede pe fata lor...paria ai societatii bagati in seama de ONG-uri dubioase sa tipe in Piata Victoriei si care au impresia ca e Piata lor. Sa ia autorizatie daca vor sa proteseze ca nu le-a data mamica lor Piata. Un dezgust total..un jeg uman de cea mai joasa speta. Pentru educatie de calitate nu protestati, pentru sanatate de calitate nu protestati, pentru spitale normale nu protestati..pentru normalitate nu protesteaza imbecilii aia .....proteseaza pentru politica si lipsa raspunderii magistratiilor.; Asa ceva numai in Congo se poate..oamenii sunt scarbiti de ipocrizia asta cu protestele si este posibil ca la un moment dat..oamenii normali, oamenii seriosi, oamenii cu carte ..satui de minciuni si ipocrizie sa se ridice si sa ii prinda putin pe "protestatrii" respectivi sa ii descoase putin asa cu suturi in fund si palme dupa cap..sa se trezeasca la realitate. Tara asta nu are niciun viitor daca am ajuns la mana unor no-name de astia care la trei ragete schimba destinul tarii. Iar despre politicieni...sunt aceeasi de 27 de ani. I-ati votat, i-ati asumat..asta e..
5.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2017, 21:09)
Esti facut gramada
5.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2017, 06:26)
Scrii ca o primata socialist multilateral dezvoltata...sper sa apuci si urmatorul cincinal....sau poate nu ai virsta ca sa stii cei ala....
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2017, 18:04)
Trist e ca personaje ca Firea,care au trait cea mai mare parte a vietii in democratie,asa cuma fost ea dupa 89,mai scioapata dar a fost democratie,macar pe hartie,au apucaturi totalitare.Mai are si doctorate luate.Halal!
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2017, 19:30)
Și Coldea a trăit cea mai mare parte a vieții după '89, dar nu a pus democrația niciodată pe primul loc, doar Securitatea.
Mai are și doctorat. Nu l-a luat, l-a susținut, chiar dacă la plesneală.
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2017, 18:07)
Anul trecut a fost targ acolo?
7.1. A fost vorba ca o sa fie (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de The Brute în data de 02.12.2017, 19:37)
No comments. Niste Brute imbecile, neascultatoare isi fac de cap. Da vine domnul Beitz la BCR si reinstaureaza ordinea si disciplina
7.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2017, 20:55)
Rog Firea sa puna un Bcr Chisinau mobil acolo :)