Un număr de 1.063 de angajaţi ai Gărzii Financiare, din totalul de 1.383, au primit preaviz

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 28 iunie 2011

Sorin Blejnar

Sorin Blejnar

Un număr de 1.063 de angajaţi ai Gărzii Financiare au primit ieri preaviz şi vor fi examinaţi, iar în urma testărilor vor pleca din instituţie cel puţin 291 de salariaţi, reprezentând 21% din total, a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, citat de Mediafax. Din totalul personalului care a primit preaviz, 58 sunt angajaţi în func-ţii de conducere. Potrivit lui Blejnar, în urma testărilor se va stabili care dintre angajaţi vor fi disponibilizaţi sau relocaţi în alte structuri din Garda Financiară. El a mai arătat că din cei 1.383 de angajaţi ai Gărzii Financiare, 320 nu au primit preaviz deoarece lucrează în departamente subdimensionate ca număr.

În urma unui proces de restructurare a ANAF, aprobat recent de Guvern, structura Gărzii Financiare va avea cel mult 1.092 de posturi, comparativ cu 1.805 în prezent.

Potrivit preşedintelui ANAF, în perioada următoare vor fi efectuate testări, urmate de disponibilizări, la Autoritatea Naţională a Vămilor, precum şi la structurile teritoriale ale finanţele publice.

Sindicatele atacă în instanţă ordinul preşedintelui ANAF

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat, ieri, că a făcut o plângere prealabilă la ANAF urmând ca astăzi să atace în instanţă ordinul lui Sorin Blejnar prin care 1.063 de angajaţi au primit preaviz.

Sebastian Oprescu a precizat că ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2253 din 23 iunie este ilegal, deoarece nu se poate ca angajaţii să primească preaviz şi apoi să fie examinaţi.

"Ordinul preşedintelui ANAF este viciat pentru că au fost eliberate preavize fără respectarea legii. Trebuia ca întâi să aibă loc procedurile de examinare, iar apoi, după selectarea angajaţilor în urma tes-telor, cei care nu au trecut examenul să primeacă preaviz de eliberare din funcţie, nu invers", a explicat Oprescu.

Liderul SNFP a spus că a depus deja o plângere prealabilă la ANAF pentru suspendarea ordinului preşedintelui Blejnar, urmând ca marţi să atace în instanţă acest act. "Din datele pe care le am în urma dis-cuţiilor cu specialiştii avem şanse foarte mari să suspendăm acest ordin, pentru că este ilegal", a precizat liderul SNFP.

Blejnar a anunţat la mijlocul lunii iunie că ANAF va disponibiliza în total 2.000 de angajaţi în cadrul procesului de reorganizare, din care 1.200 vor pleca până la jumătatea lunii august.

La începutul lunii iunie, Guvernul a decis desfiinţarea unui număr total de 4.927 posturi din ANAF, dintre care 1.200 ocupate. Alte locuri au fost des-fiinţate la Autoritatea Naţională a Vămilor (1.427 posturi, dintre care 600 ocupate) şi Garda Financiară (713 pos-turi, dintre care 300 ocupate).

Restructurarea ANAF este şi una dintre condiţiile pe care autorităţile române trebuiau să le îndeplinească până la prima evaluare a acordului cu FMI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb