Un război pentru fiecare

Hotărît lucru, oamenii care ajung în vîrful piramidei politice, nu doar la noi, ci mai peste tot în lume, vor fiecare un război. Cu siguranţă, nu acelaşi, nu unul atotnivelator, nu cel purtat cu armele şi tehnologia care promit distrugerea totală a lumii sau a unei bune părţi din ea, nu unul care să-i ţină prea mult ocupaţi....dar un război sau măcar ceva ce aduce cît mai mult cu războiul adevărat.

La Casa Albă, Trump a ajuns Preşedinte călărind armăsarii nărăvaşi ai unui "război cu sistemul". Dacă real sau închipuit, rămîne o discuţie deschisă. De cînd electoratul i-a stabilit "domiciul forţat" în Pennsylvania Avenue, la numărul 1600, războaiele Preşedintelui se ţin lanţ. Cele mai multe chiar cu oamenii care i-au stat aproape, ori au sărit grăbiţi să servească noua Administraţie, cu membri propriului partid din Congres, cu presa....! Mai ales cu presa care se încăpăţînează să nu-i fie favorabilă... necondiţionat, desigur, cum se cuvine unui Preşedinte, mai ales unul pe care-l cheamă Trump şi visează la un mandat pe viaţă! Cu cineva a vrut, totuşi, să trăiască în bună pace, dar s-a nimerit ca personajul cu pricina să fie tocmai "Ţarul de la Kremlin". De aici i s-a tras un alt război, local, adică la el acasă, unde s-a pus în mişcare o anchetă oficială a FBI-ului privind legăturile oamenilor principali ai cercului de putere Trump cu Rusia putiniană, cu banii şi oamenii "speciali" ai regimului de la Moscova.

Războiul ameninţă să fie de lungă durată, iar, dacă îl pierde, Preşedintele îşi va schimba şi domiciliul oficial, vrînd-nevrînd. În goana după un război care să îl servească cu credinţă, Trump s-a apucat la harţă cu un alt personaj în căutare de războaie, Kim Jong-un şi el "Preşedinte", dar în Coreea de Nord. Mă rog, dacă a văzut că nici militarii Pentagonului, nici diplomaţii Departamentului de stat, ba nici măcar oamenii de încredere din CIA nu-l încurajează cu războiul, mă rog, război în toată regula cu arme, rachete, tancuri, drone, trupe speciale şi ofensive în direct la TV, la orele de prime-time, Trump a decis să se apuce de un altfel de război, unul comercial. Cu cine? Cu toată lumea!!! Cu China, cu Europa, cu Rusia....mă rog, tot ce mişcă pe planetă şi pare să aibă excedente comerciale în relaţiile cu SUA. Şi aşa subrezit bine, Dow Jones-ul a alunecat pe trepte vreo cinci sute de puncte doar în cîteva ore de la prezidenţialul şi atît de intempestivul anunţ, Consilierul economic principal al Casei Albe şi-a dat şi el demisia de la conducerea Consiliului Economic, după vreo două-trei zile, iar mai bine de două sute de aleşi republicani şi-au ridicat glasul la unison împotriva inepţiilor debitate atît de convingător şi de prezidenţial.

Peste drum, de cealaltă parte a lumii, la Moscova, Vladimir Putin şi-a "construit" cîte un război pentru fiecare nou mandat, iar ele nu par să poată fi întrerupte de nimic din ceea ce ţine de politică şi de mecanismele ei şubrede, cu atît mai puţin de cele ale putredei democraţii, care era cît pe ce să corupă şi politica din Rusia. Noroc cu "omul nou", "salvatorul de la Kremlin" care a pus-o cu botul pe labe, cît ai zice...Putin. Pentru că este o personalitate mai complexă, Preşedintele Rusiei s-a putut bucura de beneficiile a tot felul de războaie: ba cu "greaua moştenire" a regimului Elţîn, ba cu cecenii, ba cu teroriştii, ba cu Armenia, ba cu Ucraina, mă rog...un meniu larg de războaie care i-au pus în valoare calităţile de lider istoric, cu funcţia mesianică aferentă.

În Europa, peisajul este împărţit între o formă mocnită de război continuu împotriva terorismului, care nu iese la suprafaţă decît după ce se întîmplă cîte o nenorocire şi, respectiv, un război intern, mai precis un război al cui are nevoie de el, împotriva proiectului şi a construcţiei europene. Spre exemplu, doamna May! Fără războiul acesta, risca pur şi simplu să nu existe ca personaj politic. L-a luat în braţe, deci, cu toată dăruirea şi obtuzitatea de care este capabilă şi... ce să vezi, mai are puţin pentru a deveni Istorie! Pe placheta comemorativă va sta scris: premierul celui mai mare dezastru economic şi social al Regatului Unit, din ultimul secol şi jumătate. Mai semnificativ chiar decît pierderea "Imperiului". Desigur, Europa mai are un război în "buzunarele" scenei, cel dintre Ucraina şi Rusia dar, dacă tunurile nu bat prea multe ore pe zi şi nici nu sunt prea multe tancuri pe şosea, cu motoarele duduind în acelaşi timp, nimeni nu este deranjat, din cale-afară, de chestiune. Mă rog, un război hibrid, ca oricare altul! Ar fi o greşeală, însă, să creadă cineva că războiul împotriva valorilor şi a instituţiilor europene se poartă doar pe axa Londra-Bruxelles. Nu...! Există axe pentru toţi cei interesaţi: Varşovia-Bruxelles, Budapesta-Bruxelles, Roma-Bruxelles, Paris-Bruxelles, ba chiar una Bruxelles-Bruxelles, dacă iei în considerare "războiul" belgiano-belgian (valon-flamand) care se poartă de atîta amar de vreme.

Nu credeţi că în alte orizonturi lucrurile stau diferit. Doar că sunt mai departe de ochii şi de focarul nostru de atenţie mediatică. China are şi ea războaiele sale, unul chiar sub formă de hîrjoneală militară cu Statele Unite; India şi Pakistan nu s-au lăsat nicicînd de războiul lor cu încărcătură nucleară; Orientul Mijlociu colcăie de războaie începute şi neterminate, ori care abia aşteaptă să înceapă, nu doar în Siria sau Libia, ci şi în Algeria, Tunisia, Egipt sau Iran. Peste tot unde politica a avut nevoie de un război, s-a găsit cineva să-l facă!!!

Acum, desigur, se pune întrebarea: de ce are atîta nevoie de război omul politic al acestor noi generaţii? Mai larg, chiar: de ce abordarea conflictuală a devenit "calea regală" în gestiunea atîtor domenii sociale, de la afaceri şi reclamă la managementul treburilor publice, ba chiar în relaţiile interpersonale, fie că este vorba despre cele din instituţii tradiţionale, cum este familia, fie că este vorba de puzderia de instituţii sociale în care sau în legătură inevitabilă cu care ne desfăşurăm întreaga viaţă? De ce abordările bazate pe "raţionaliate" şi "negociere" au ajuns un fel de paria, la care nu se mai uită nimeni? În orice caz, nu "teoreticienii" la modă ai succesului în orice, de la afaceri, la căţărarea pe pantele abrupte ale succesului social!

Desigur, există o întereagă dezbatere în spatele efortului de a găsi răspunsuri la aceste întrebări. Varianta mea preferată este aceea că oamenii politici şi, mai larg, toţi cei care se reped ori preferă, ori nu văd altă cale mai bună pentru realizarea obiectivelor lor, decît cea conflictuală ("război") suferă de trei mari carenţe şi de un preaplin, la fel de dăunător: carenţă gravă cognitiv-profesională, care îi împiedică să caute şi să vadă soluţii la problemele cu care se confruntă, în orizonturile mai complexe ale comportamentelor de cooperare; carenţă masivă de empatie, care îi face insensibili faţă de consecinţele negative ale acţiunilor lor, transformate în suferinţă umană pentru alţii; de toate felurile, de la cea fizică-materială la cea psihică-spirituală; carenţă morală care îi face insensibili, dacă nu chiar dispreţuitori, faţă de valorile altora, mai general, faţă de orice fel de structură normativ-morală, ba chiar şi legală, percepută doar ca un obstacol ridicol în calea realizării, prin orice mijloace, mai ales murdare, ale ţelurilor proprii. În sfîrşit, preaplinul este unul de "Prostie". Chiar aşa, cu P mare!