Un studiu realizat de KPMG indică diferenţe în abordarea strategiilor de dezvoltare

F.A.
Companii / 9 februarie 2011

Un studiu recent realizat de KPMG International privind încrederea în mediul de afaceri a demonstrat existenţa unor diferenţe în priorităţile liderilor în afaceri din diverse ţări din Europa, arată un comunicat remis redacţiei.

Principalele rezultate ale sondajului au fost următoarele: în total, 46 % dintre liderii în afaceri au declarat că elaborarea strategiilor de dezvoltare ocupă primul loc în priorităţile lor; dezvoltarea se situează pe primul loc ca importanţă în Belgia (61 %), Olanda (56 %), Marea Britanie (56 %) şi Grecia (50 %); companiile mici care au indicat că elaborarea strategiilor de dezvoltare ocupă primul loc în priorităţile lor (53 %) au fost mai numeroase decât companiile mari (40%) care au indicat acelaşi lucru.

În Romania, 62% dintre participanţii la sondaj au considerat că "adoptarea unei abordări strategice şi coordonate faţă de risc" ocupă primul loc în lista de priorităţi.

Daniela Nemoianu, Executive Partner la KPMG Romania subliniază: "Accentul pe care liderii români în afaceri îl pun pe managementul riscului este o reflectare a perioadei dificile prin care trecem. Aceasta este prima mare recesiune prin care a trecut România în perioada de după 1989, şi multe companii au avut de suferit. Acestea au fost nevoite să înveţe să evalueze riscurile cu care se confruntă şi să adopte strategii pentru a gestiona aceste riscuri în viitor. Dar a fost o experienţă utilă, pentru că acele companii care au supravieţuit recesiunii se află acum într-o poziţie mult mai robustă pentru a putea reuşi în condiţii economice favorabile dar şi mai puţin favorabile."

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb