Undă verde a PE pentru taxa pe tranzacţiile financiare

A.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 decembrie 2012

Undă verde a PE pentru taxa pe tranzacţiile financiare

Parlamentul European (PE) şi-a dat ieri, la Strasbourg, girul asupra cooperării întărite decise de 11 state din UE pentru a institui o taxă asupra tranzacţiilor financiare, în ciuda incertitudinilor care persistă asupra alocării fondurilor astfel colectate.

Aleşii europeni au aprobat decizia ce vizează iniţiativa la care participă deocamdată 11 state - Franţa, Germania, Belgia, Portugalia, Slovenia, Austria, Grecia, Italia, Spania, Slovacia şi Estonia - cu 533 de voturi pentru, 91 împotrivă şi 32 de abţineri, anunţă Agerpres.

Este prima cooperare consolidată în domeniul fiscalităţii, unde toate deciziile necesită unanimitate, a declarat eurodeputatul Antolin Sanchez-Presedo, membru al grupului S&D.

"Trebuie să depăşim obstacolul unanimităţii în materie fiscală şi această cooperare întărită este prima ocazie, dar avem nevoie şi de altele", a spus eurodeputatul belgian Philippe Lamberts, membru al grupului Verzilor/Alianţa Liberă Europeană.

Iniţiativa a fost susţinută de toate grupurile politice ale PE, cu excepţia notabilă a euroscepticilor britanici, preocupaţi de incidenţa acesteia asupra statelor neparticipante, întrucât taxa este transfrontalieră. "Sper că David Cameron va şti să protejeze City (cartierul financiar al Londrei) de orice incidenţă a acestei taxe", a subliniat eurodeputata Maria Andreassen în cadrul dezbaterilor.

Deşi numai 11 state au aderat la această cooperare consolidată, comisarul european pentru fiscalitate, Algirdas Semeta, a afirmat că şi "alte ţări intenţionează să li se alăture". Olanda, până în prezent reticentă, şi-a manifestat recent interesul pentru a se alătura acestor state.

După votul din PE, trebuie ca iniţiativa să fie aprobată de Consiliul UE cu o majoritate calificată pentru a permite CE să vină cu o propunere pentru transformarea în realitate a taxei pe tranzacţiile financiare.

Cooperarea consolidată, prevăzută de Tratatul privind funcţionarea UE, permite unui număr de cel puţin o treime din statele membre UE (ceea ce în prezent înseamnă minimum nouă state) să acţioneze în mod concertat într-un domeniu care nu este de competenţă comunitară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb