Ungaria va demara, în această săptămână, consultările internaţionale cu privire la impactul asupra mediului al proiectului de extindere a centralei nucleare de la Paks, a declarat, la finele săptămânii trecute, oficialul guvernamental însărcinat cu acest proiect, conform MTI. Consultările, cu ţările europene care şi-au manifestat interesul de a participa, vor fi similare cu forumurile cu rezidenţii afectaţi de această extindere, a precizat Attila Aszodi, pentru postul de radio InfoRadio. Aszodi a subliniat că Ungaria nu îşi poate îndeplini obiectivele în materie de protecţia mediului înconjurător fără energie nucleară.
Potrivit Agerpres, în luna decembrie a anului trecut, Rusia şi Ungaria au semnat contractul pentru construcţia a două noi unităţi la centrala nucleară de la Paks. În virtutea acordului semnat între Moscova şi Budapesta, pentru finanţarea proiectului ce va fi realizat de compania rusă Rosatom, Ungaria va primi din partea Rusiei un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro, care va fi returnat de statul ungar până în anul 2046, cu o rată anuală a dobânzii cuprinsă între 3,9% şi 4,9%.
Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala de la Paks a fost construită în anii "80 de sovietici şi furnizează 40% din necesarul de electricitate al Ungariei. Ţara vecină este dependentă din punct de vedere energetic de Rusia, de la care primeşte 80% din necesarul de petrol şi 75% din cel de gaze naturale.