Ungaria ne acuză că împiedicăm dezvoltarea interconexiunii pe gaze

ANA ZIDARU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 18 iunie 2015

Ungaria ne acuză că împiedicăm dezvoltarea interconexiunii pe gaze

Ţara vecină s-a făcut remarcată în Europa prin relaţia deosebită cu Rusia în domeniul energetic

Guvernul Ungariei lucrează la soluţii de asigurare a securităţii energetice a ţării şi de interconectare a reţelelor de transport cu statele vecine, a spus ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, după o întâlnire cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros ©efèoviè.

Potrivit politics.hu, în acest context domnia sa a declarat că dezvoltarea regională a infrastructurii de gaze este împiedicată de România şi Croaţia, despre care afirmă că nu fac investiţiile necesare, în ciuda acordurilor bilaterale semnate şi în ciuda strategiei adoptate de UE în domeniu.

Oficialul ungur a reiterat importanţa construcţiei unui gazoduct care să lege Turcia de Europa Centrală.

La rândul său, vicepreşedintele Comisiei Europene a declarat că apreciază efortul constructiv şi responsabil al Ungariei în domeniul interconectărilor şi a subliniat că gazoductele existente care fac legătura între ţări trebuie să permită şi fluxuri de export şi de import, în cel mai scurt timp posibil. ©efèoviè a vizitat Ungaria în cadrul unui tur pe care îl face în statele membre pentru a populariza beneficiile Uniunii Energetice.

România este acum interconectată cu Ucraine şi Ungaria, dar fluxurile permit numai importuri nu şi exporturi. Transgaz a aplicat pentru accesarea de fonduri europene pentru liniile de export în urmă cu mai bine de un an şi aşteaptă acum răspunsul Uniunii.

Ungaria, însă, a avut, în ultimii ani, un comportament duplicitar în deciziile strategice energetice. Ţara vecină a făcut parte din consorţiul Nabucco, dar a semnat şi un acord cu Gazprom pentru South Stream.

Nabucco a eşuat, subminat de Rusia, iar România a fost singura ţară din regiune fidelă proiectului promovat de UE.

De asemenea, Ungaria pledează acum pentru conectarea Europei la Turkish Stream, gazoduct susţinut de Rusia în parteneriat cu Turcia, după ce s-a renunţat la South Stream. Rusia a acuzat Uniunea Europeană că a pus piedici realizării South Stream şi a anunţat că din 2019 nu va mai livra gaze Europei prin Ucraina, ci prin Turcia.

Tot Ungaria a obţinut un preţ mai mic pentru gazele ruseşti, după ce a făcut un parteneriat cu Gazprom pentru depozitarea gazelor pe teritoriul său.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Si nu au dreptate? Noi nu suntem in stare sa facem ceva cum trebuie pentru noi - sosele, autostrazi, cai ferate de mare viteza - interconectate la retelele europene, caci am dorit sa "intram" in UE, dar ne dam pe dupa "bush" si "latram" la "urs"!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb