Ungurii au vândut MKB Romexterra Bank

ELENA VOINEA, ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 aprilie 2012

Ungurii au vândut MKB Romexterra Bank

Fiul celui de-al nouălea bogătaş al lumii controlează compania cumpărătoare

MKB Bank a semnat, ieri, cu un consorţiu de investitori susţinut de "PineBridge Investments" un acord pentru vânzarea MKB Romexterra Bank, filiala de la noi a grupului ungar, potrivit unui comunicat de presă. Investitorii au negociat pentru un pachet de acţiuni de 92,4% din subsidiara locală.

Strategia de exit a grupului ungar MKB din acţionariatul instituţiei de credit de la noi trebuia realizată până în anul 2013, potrivit unui raport pe 2010 al grupului.

"PineBridge Investments" este o companie de administrare a activelor, deţinută de către o subsidiară a "Pacific Century Group" (PCG), un grup investiţional privat asiatic. Înainte să fie vândută către "PCG" în mai 2010, a fost parte a diviziei de consultanţă de investiţii şi adminis-trare a activelor "American International Group" (AIG).

PCG a fost înfiinţată în anul 1993 şi este controlată de către Richard Li, fiul cel mic al lui Li Ka-Shing, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume.

Richard Li, care are o avere de 1,3 miliarde dolari, potrivit Forbes, a cumpărat "PineBridge Investments" de la "AIG" pentru aproximativ 500 milioane dolari. Richard Li are dublă cetăţenie, canadiană şi a statului Hong Kong, şi este reprezentant al acestuia din urmă în Consiliul Consultativ de Afaceri al Organizaţiei de Cooperare Economică a Asiei Pacific (APEC).

Li Ka-Shing ocupă poziţia a noua în clasamentul "Forbes" al celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere estimată la 25,5 miliarde dolari.

Companiile pe care le deţine reprezintă 15% din capitalizarea bursei de la Hong Kong. Revista americană îl mai plasează pe locul 44 într-un top al celor mai puternici oameni din lume.

Pierre Mellinger, preşedintele "Private Equity" Europa Centrală şi de Est al "PineBridge Investments" a declarat în numele consorţiului: "Obiectivul este să creăm un grup bancar de succes, lider de piaţă în Europa de Sud-Est, prin achiziţia şi consolidarea unor bănci de mărime medie din regiune. Cum majoritatea băncilor din România şi-au redus drastic activitatea de creditare, credem că extinderea împrumuturilor către un grup de companii mici şi mijlocii poate fi o soluţie de succes. (...) Cu un capital de bază solid, un management cu experienţă şi o puternică susţinere financiară din partea acţionarilor, Romexterra se află într-o poziţie unică pentru sprijinirea economiei româneşti şi pentru a acţiona ca un catalizator al creşterii economice".

Termenii acordului nu au fost făcuţi publici, aceştia cuprinzând condiţii standard de finalizare a tranzacţiei, inclusiv aprobarea acesteia de către Banca Naţională a României şi de Consiliul Concurenţei din România.

MKB Bank este a treia mare bancă din Ungaria. Acţionarul majoritar al băncii ungare este Bayerische Landes-bank, care are o participaţie de 89,62%. MKB Bank a preluat în octombrie 2006 pachetul majoritar al instituţiei de credit de la noi, pentru 100 de milioane de euro de la sindicaliştii din Petrom, conduşi de Liviu Luca şi consiliaţi în afaceri de Sorin Ovidiu Vîntu.

MKB Romexterra Bank a fost înfiinţată în anul 1993, având o activitate orientată către piaţa din ţara noas-tră. Cu 47 de sucursale şi peste 600 de angajaţi, MKB Romexterra Bank are astăzi mai mult de 82.000 de clienţi, persoane fizice şi companii.

PineBridge Investments adminis-trează active în valoare de 67,3 miliarde de dolari (la 31 decembrie 2011), pentru clienţi instituţionali şi persoane fizice, prin investiţii în companii listate, instrumente financiare cu venit fix, fonduri private de investiţii ("private equity") şi fonduri de tip "hedge fund".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb