UniCredit va obţine patru miliarde de euro din vânzarea diviziei de gestionare a activelor, Pioneer

G.G.
Internaţional / 8 octombrie 2016

UniCredit va obţine patru miliarde de euro din vânzarea diviziei de gestionare a activelor, Pioneer

Cea mai mare societate europeană de gestionare a activelor, Amundi, a făcut o ofertă peste aşteptări, de patru miliarde de euro (4,5 miliarde de dolari) pentru achiziţionarea Pioneer Investments, divizie a UniCredit, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, precizează Agerpres.

Pioneer Investments, a treia mai mare companie de gestionare a activelor din Italia, a primit oferte şi de la un consorţiu condus de Poşta Italiană, de la grupul australian Macquarie şi firma britanică Aberdeen Asset Management, susţin sursele.

Noul şef al UniCredit, Jean Pierre Mustier, vrea să vândă Pioneer şi alte active - inclusiv banca online FinecoBank şi banca poloneză Pekao Bank, în scopul consolidării capitalului şi creşterii profitabilităţii afectate de acumularea creditelor neperformante şi dobânzile extrem de scăzute.

Valoarea estimată anterior pentru Pioneer este de aproximativ trei miliarde de euro.

Reprezentanţii grupului francez Amundi şi cei ai UniCredit au refuzat să comenteze informaţia.

Joi, acţiunile au crescut cu aproape 3% după anunţul privind oferta Amundi, care îi va obliga pe ceilalţi licitatori să majoreze ofertele, susţin sursele.

Pioneer, care gestionează active de peste 220 de miliarde de euro, are trei sedii principale, în Milano, Boston şi Dublin. Ofertele angajante sunt aşteptate până în 3 noiembrie, iar o decizie finală a UniCredit va fi luată în decembrie, au anunţat sursele.

În iulie, UniCredit a încheiat negocierile cu Santander, cea mai mare bancă din zona euro, privind potenţiala fuziune a diviziilor lor gestionare a activelor, o tranzacţie care evalua Pioneer la 2,75 miliarde de euro, din cauza obstacolelor autorităţilor de reglementare.

Eşuarea negocierilor cu Santander ar putea creşte presiunile asupra UniCredit pentru majorarea capitalului deoarece fuziunea ar fi ajutat banca italiană să-şi consolideze capitalul.

O fuziune între diviziile de gestionare a activelor ale UniCredit şi Santander ar fi creat unul din liderii europeni în domeniu, care ar fi administrat fonduri de aproximativ 400 de miliarde de euro.

Luna trecută, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au informat că UniCredit vrea să-şi majoreze capitalul cu 16 miliarde de euro (18 miliarde de dolari) printr-o emisiune de acţiuni şi prin vânzări de active.

Conform ultimului plan strategic, prezentat la finele anului trecut de UniCredit, banca şi-a propus ca în 2018 să ajungă la un profit net de 5,3 miliarde de euro şi un raport de capital de rang 1 (Core Equity Tier 1 - CET 1) de 12,6%, în condiţiile în care, la finele lunii septembrie 2015, acest raport era de 10,53%. Nivelul capitalului va fi erodat suplimentar, după ce banca va vinde o mare parte din portofoliul său de credite neperformante.

"UniCredit lucrează la vânzarea Pekao, Fineco şi Pioneer pentru a plafona majorarea de capital la 5 - 6 miliarde de euro", susţin sursele, care au indicat că aceste tranzacţii ar putea aduce băncii italiene aproximativ zece miliarde de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb