Unii acţionari ai SIF Transilvania au propus dublarea capitalului, dar solicitarea nu va fi discutată

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 martie 2011

Mai mulţi acţionari ai SIF Transilvania (SIF3) au propus dublarea capitalului social prin capitalizarea de rezerve, însă propunerea nu va fi discutată în AGA deoarece investitorii res-pectivi nu aveau minim 5% din acţiunile SIF, prag de la care pot introduce solicitări pe ordinea de zi a şedinţei.

"Acţionari reprezentând împreună cel puţin 5% din capitalul social aveau dreptul de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale, cu condiţia ca fiecare punct să fie însoţit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generală şi de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunării generale", se spune într-un comunicat al SIF Transilvania transmis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

SIF Transilvania a avut anul trecut un profit net preliminat de 66,9 milioane lei, în scădere cu 43% faţă de câştigul din 2009, de 116,6 milioane lei.

Alte două grupuri de acţionari au solicitat majorarea dividendului pe care Consiliul de Administraţie al SIF l-a propus, de 0,03 lei/acţiune, dar nici aceste cereri nu vor fi dezbătute de investitori.

Prima propunere este ca dividendul să fie majorat cu 33%, la 0,04 lei/titlu, iar al doilea grup consideră că SIF Transilvania ar putea distribui un dividend de 0,055 lei/titlu, res-pectiv cu 83% peste propunerea Consiliului de Administraţie.

Grupul de acţionari care a cerut un dividend de 0,04 lei/titlu a motivat că un dividend mai mare va îmbunătăţi indicatorii financiari ai companiei, respectiv randamentul capitalului propriu şi randamentul activelor, subliniind că investitorii acordă atenţie acestor indicatori, fapt ce poate conduce la creşterea cotaţiilor bursiere.

Acţionarii care au propus un dividend de 0,055 lei/titlu spun că doresc corelarea procentului din profitul net realizat de SIF şi repartizat sub formă de dividende cu procentul similar oferit de companiile de stat.

"S-a mai arătat că nivelul normal al dividendului ar trebui să fie cel puţin peste rata inflaţiei", se spune în comunicatul transmis de SIF Transilvania.

Toate propunerile de completare a ordinii de zi nu au îndeplinit condiţiile cerute de actul constitutiv al societăţii şi impuse de legislaţia pieţei de capital, astfel că ordinea de zi a AGA convocată pentru 28/29 aprilie a rămas neschimbată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Parerea mea este ca ar fi oportuna o capitalizare a profitului pe cativa ani. S-ar da posibilitatea societatii sa-si creasca forta financiara astfel incat intr-un termen rezonabil de cca 5 ani sa poata concura cu firme mari din domeniu. Daca nu se procedeaza asa exista riscul ca societatea sa ramana la un nivel scazut de "potenta" financiara atunci cand acest indicator va face legea pe piata.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb