Unirea Sibiului cu Bucureştiul, în aprilie

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 februarie 2011

Valentin Ionescu, Teodor Ancuţa

Valentin Ionescu, Teodor Ancuţa

Bursele din Bucureşti şi Sibiu au programat să îşi convoace acţionarii pentru finele lunii aprilie ca să se pronunţe asupra fuziunii dintre ele, ne-au declarat Teodor Ancuţa, preşedintele Sibex, şi Valentin Ionescu, directorul general al bursei bucureştene.

Decizia a fost luată de administratorii celor două instituţii în cadrul şedinţelor de consiliu de ieri.

"Pe 29 aprilie acţionarii sunt chemaţi să voteze asupra unei fuziuni, de principiu, dintre cele diouă burse. Chiar dacă votul va fi pozitiv, va mai dura ceva timp până când fuziunea va avea loc, cel puţin câteva luni în care trebuie rezolvate aspectele financiare ale fuziunii", ne-a declarat Teodor Ancuţa. Domnia sa a estimat că acţionarii celor două instituţii ar putea fi convocaţi din nou, la toamnă, ca să îşi dea votul final asupra fuziunii, după ce vor fi informaţi şi asupra evaluării celor două burse şi a parităţii dintre acţiunile SBX şi BVB.

"În caz de vot afirmativ în AGEA din aprilie, vor urma calcule financiare, expertize, evaluări, care urmează să fie supuse aprobării acţionarilor. În aprilie este vorba doar despre o aprobare de principiu", a subliniat Teodor Ancuţa, ezitând să răspundă clar la întrebarea privind posibilitatea ca Bucureştiul să se unească cu Sibiul.

Valentin Ionescu, directorul general al BVB, pare destul de optimist în privinţa fuziunii dintre BVB şi SBX: "Sentimentul la Bucureşti, în cadrul CA-ului BVB, dar şi din discuţiile cu acţionarii cei mai importanţi, este că se doreşte fuziunea cu Sibiul", ne-a declarat directorul general al bursei bucureştene.

Bursa de Valori Bucureşti a anunţat, în urmă cu aproape trei săptămâni, că reprezentanţi ai conducerii BVB s-au întâlnit la Predeal cu membri din conducerea bursei sibiene, cei prezenţi pronunţându-se pentru reluarea procesului de fuziune între cele două societăţi, întrerupt în urmă cu câţiva ani.

Potrivit Actului Constitutiv al BVB, pentru validitatea deliberărilor Adunării Generale Extraordinare este necesară, la prima convocare, prezenţa acţionarilor care să deţină cel puţin trei pătrimi din numărul total de drepturi de vot (75%), iar hotărârile să fie luate cu majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi şi reprezentaţi (peste 50%). Hotărârile privind fuziunea societăţii se adoptă, în mod valabil, cu o majoritate de cel puţin două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi şi reprezentaţi în AGEA, potrivit Actului Constitutiv al BVB.

Profitul net al BVB, în scădere

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat anul trecut un profit net de 5,7 milioane lei (1,3 milioane euro), cu o treime mai redus decât cel din 2009, în condiţiile în care societatea a revenit pe profit din exploatare, însă câştigul de pe partea financiară a fost mai redus.

Din exploatare, BVB a avut un profit de 300.000 de lei, faţă de pierderi operaţionale de 1,5 milioane lei în 2009, potrivit rezultatelor financiare preliminare publicate ieri.

"Profitul operaţional preliminat al BVB s-a datorat creşterii veniturilor din exploatare şi a scăderii cheltuielilor din activitatea de bază", se arată într-un comunicat al BVB.

Pe partea financiară, Bursa a înregis-trat un profit de 6,2 milioane lei (1,4 milioane euro), cu 44% mai redus faţă de câştigul din 2009, de 11,1 milioane lei.

"Acesta a coborât anul trecut, pentru prima dată din 2006, din cauza reducerii semnificative a dobânzilor şi a diminuării nivelului lichidităţilor totale ca urmare a distribuirii dividendelor din profitul pe 2009", se arată în comunicat.

Cifra de afaceri a avansat anul trecut cu 5,4%, de la 12,4 milioane lei la 13 milioane lei (uşor peste 3 milioane euro), datorită creşterii veniturilor din comisioanelor de tranzacţionare, cu 6%, a celor percepute emitenţilor, cu 24%, şi cele din servicii IT, cu 28%.

Cheltuielile de exploatare au scăzut anul trecut cu 7%, la 12,9 milioane lei (peste 3 milioane euro), de la 13,8 milioane lei, datorită reducerii costurilor cu cele mai mari ponderi în total, respectiv cele de personal şi funcţionare, potrivit BVB.

La finalul anului trecut, BVB avea lichidităţi totale de 63,3 milioane lei, cu 2% mai reduse decât cele cu care a încheiat anul 2009, de 64,6 milioane lei.

BVB are un capital social de 76,7 milioane lei, divizat în 7,6 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 10 lei.

AR PUTEA CREA CEL MAI MARE OPERATOR BURSIER DIN LUME:

"Deutsche Boerse" negociază preluarea "NYSE Euronext"

"Deutsche Boerse" AG, operatorul Bursei de Valori din Frankfurt, se află în negocieri avansate pentru preluarea pieţei transatlantice "NYSE Euronext", în cadrul unei tranzacţii în acţiuni care ar crea cel mai mare operator bursier la nivel mondial.

"NYSE Euronext" operează bursele din Paris, New York, Bruxelles, Amsterdam şi Lisabona. Dacă "NYSE Euronext" va fi preluată de piaţa germană, cele două companii ar realiza economii de 300 de milioane de euro, potrivit unui anunţ comun al părţilor.

"NYSE Euronext" mai deţine NYSE Liffe şi NYSE Arca Options, iar "Deutsche Boerse" are participaţii la "Eurex" AG, care are în proprietate "International Securities Exchange". O eventuală tranzacţie între "Deutsche Boerse" şi "NYSE Euronext" ar crea o companie care va controla 11 pieţe de derivate, potrivit Asociaţiei Industriei Futures. Astfel, fuziunea ar combina trei din cele nouă pieţe options din SUA, ceea ce ar detrona Chicago Board Options Exchange, care este cea mai mare piaţă de derivate din Statele Unite.

Dacă tranzacţia va avea loc, Duncan Niederaurer, directorul general al "NYSE Euronext", va deţine aceeaşi funcţie în compania nou formată, iar directorul general al "Deutsche Boerse", Reto Francioni, va avea postul de preşedinte.

Amintim că, miercuri, "London Stock Exchange Group" Plc (LSE), operatorul burselor de la Londra şi Milano, a anunţat că va prelua cu "TMX Group", deţinătorul bursei din Toronto, printr-un schimb de acţiuni în valoare de 3,2 miliarde dolari. În acest context, şi Bursa din Hong Kong a anunţat, ieri, că este deschisă la formarea unei alianţe internaţionale. (A.V.)

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. ba si dupa celebra fuziune sa depuna oferta sa cumpere nou formata deutsche boerse&nyse euronetx. si neaparat stere presedinte:::)) ipo? emitenti noi? comis mai mici? fp mort in 3 zile, da lasa ca va plimba dan paul prin conferinte sa va faca mai destepti. creca lu dan paul de la banii ue ii se va trage arestarea, imposibil sa nu fure el ::)))

    1. sa fie inchis? dar Primarul de la busa ca tocmai ar face un drum in Asia? sau ca in decembrie au redus comisioanele broker.iar ei au dat afara oameni cum se numeste? de ce tocmai cand se marcheaza profitul adica in decem au dat afara? stai sa auda dna si cnvm unde se duc acesti bani, cum castiga actionarul minoritar de aici?si crede-ma dan panul nu s-a plimbat cat a fost farma si ce fond de protocol avea. chiar primarul si-a luat un alt laptop, ce faci d-le cu ele ca la salariati le-ai redus salariile, tu chiar crezi ca mai stai aici?

      UIte cum niste papagali ne convoaca la AGEA...PAi daca VETERINEX isi aduc edirector nou ...ce voribim de fuziune...O sa fie o alta TEPESH(A)....Farmachu Barack tre' sa plece si el dupe unchisu' ...Sa fie libertate...in gindire...

      De ce va necajiti . O sa fuzioneze FERMA ANIMALELOR cu CAVOUL DE VALORI BUCURESTI. Si presedinte va fi tot Mortul Viu. Pentru noi Machidonu' e Mubarack Doi...

      a luat sistemul otc cand era vice la bvb, a fortat o pe Anca D sa semneze cum vreea el !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb