Actualizare 17:32
Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă a fost sincronizată astăzi la Sistemul Energetic Naţional, urmând să atingă puterea nominală la ora 21:00, anunţă Nuclearelectrica, într-un comunicat trimis redacţiei.
"Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost deconectată de la Sistemul Energetic Naţional în data de 8 septembrie 2014, ora 17:30, ca urmare a unei defecţiuni apărute la generatorul electric, remediată ulterior de către specialiştii centralei cu suport din partea fabricantului instalaţiei (General Electric). Lucrările de remediere au fost efectuate conform procedurilor aprobate utilizate de CNE Cernavodă în condiţii de siguranţă pentru personal, populaţie şi mediu", mai relatează compania.
---
Societatea Nationala Nuclearelectrica S.A. anunţă că ieri, la ora 17:30, Unitatea 2 a CNE Cernavoda a fost deconectată de la Sistemul Energetic Naţional, pentru remedierea unei defecţiuni apărute la generatorul electric, potrivit unui comunicat remis azi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Potrivit sursei citate, toate sistemele au acţionat conform proiectului, fără a afecta securitatea nucleară a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurător.
"O echipă de specialişti ai centralei cu suport din partea fabricantului instalaţiei (General Electric) investighează prin teste şi măsurători cauza defecţiunii. După remedierea acesteia, Unitatea 2 va fi reconectată la Sistemul Energetic Naţional", se mai arată în comunicare.