"Uniunea" ameninţărilor şi şantajului

A trecut o săptămână de la ultima întâlnire la nivel înalt a liderilor europeni, iar divergenţele de opinii sunt, parcă, mai mari ca oricând. Ţările din Estul Europei, mai sărace decât suratele lor din Vest, se văd obligate să contribuie la salvarea modului de viaţă european, chiar dacă entuziasmul nu mai este aşa de mare.

Dar de unde a venit acceptarea aproape unanimă a noului "proiect european"? Să fie un impuls necontrolat de solidaritate? Dar dacă, atunci când ajungi să susţii un nou pact european doar în ideea că te ajută să-ţi îmbunătăţeşti disciplina financiară, eşti fie incompetent, fie răuvoitor şi nu îţi pasă deloc de soarta celor care te-au ales? Cei incapabili să se autodisciplineze şi văd fondurile europene ca pe un panaceu anticriză vor vota mereu pentru o uniune şi mai strânsă, chiar dacă aceasta sufocă orice perspectivă de redresare.

Boris Johnson, primarul Londrei, scria zilele trecute în The Telegraph că proiectul pe care încearcă să-l salveze autorităţile europene este "falimentar din punct de vedere intelectual, moral şi democratic". Poate că opiniile primarului Londrei, care nu a fost niciodată un susţinător convins al integrării europene totale, sunt marcate de Schadenfreude, echivalentul german al bucuriei manifestate la moartea caprei vecinului.

Dar aceeaşi opinie, exprimată în alte cuvinte, vine şi de la Martin Wolf, unul dintre cei mai influenţi jurnalişti economici la nivel mondial şi eurofil convins. Acesta scrie în Financial Times despre "eşecul dezas-truos al summit-ului" şi apreciază că furia îndreptată împotriva premierului David Cameron nu a făcut decât să distragă atenţia de la eşecul liderilor europeni de a veni cu o soluţie credibilă. În deschiderea articolului său, Wolf declară că modul în care s-a desfăşurat summit-ul european i-a adus aminte de un proverb străvechi: "Zeii le iau întâi minţile celor pe care vor să-i distrugă".

Cum pot fi explicate altfel opiniile apărute în Parlamentul European privind "represaliile" împotriva Marii Britanii?

Cel mai mare partid din Parlamentul European, Partidul Popular European, apreciază că facilitatea financiară de care beneficiază Marea Britanie la nivelul contribuţiilor către bugetul UE trebuie reconsiderată, ca urmare a comportamentului său "egoist", conform unui articol din EUobserver.

Un ton mult mai ameninţător a folosit Guy Verhofstadt, fost premier al Belgiei şi actual europarlamentar, care a declarat că David Cameron a făcut "greşeala vieţii sale" când a părăsit masa negocierilor. "Fie eşti invitat la masă ca oaspete sau eşti parte a meniului", a continuat Verhofstadt.

Aceasta să fie adevărata faţă a "spiritului european"? Astfel de declaraţii indică faptul că cei care nu se supun dictatului se pot confrunta cu baraje fiscale şi comerciale insurmontabile, în condiţiile în care doresc să-şi aleagă singuri drumul ieşirii din criză.

În timp ce liderii europeni sunt preocupaţi să arate electoratului că lucrează intens la rezolvarea crizei, George Soros dă o nouă lovitură, după cum scrie Wall Street Journal. Fondul său de investiţii şi banca JP Morgan (n.a. care în prezent este investigată pentru rolul său în falimentul MF Global) au cumpărat, cu un preţ sub cel al pieţei, obligaţiuni ale Italiei de la MF Global. Optimismul generat de iminenţa unei soluţii la recentul summit a determinat creşterea preţului acestor obligaţiuni, iar informaţiile de pe piaţă arată un profit de 130 de milioane de dolari.

Se confirmă astfel mitul de speculator al lui Soros? Nu chiar. În cartea sa "Mai mulţi bani decât Dumnezeu", Sebas-tian Mallaby scrie că George Soros a primit un "semnal" de la Helmut Schlesinger (n.a. preşedintele Bundesbank în perioada 1991-1993), care i-a permis să facă un pariu sigur pe devalorizarea lirei italiene şi a lirei sterline în timpul crizei ERM (n.a. Mecanismului Ratelor de Schimb, precursor al euro) din 1992. Parcă nu mai este aşa de inexplicabilă "încremenirea în proiect" a liderilor europeni, atunci când pescuitul în ape tulburi este aşa de profitabil.

Să fie acesta sfârşitul măreţului proiect european postbelic, prin care s-a urmărit crearea unei societăţi controlate căreia să nu îi lipsească nimic, cu excepţia libertăţilor cetăţeneşti?

Kevin O'Rourke, profesor de istorie economică la Universitatea Oxford, crede că ultima întâlnire europeană la nivel înalt a fost "un summit către moarte", deoarece liderii europeni au "arătat încă o dată că nea-gă adevăratele cauze ale crizelor economice, bancare şi suverane, iar incapacitatea lor de a le rezolva este fără speranţă".

În opinia sa, liderii europeni ar fi trebuit să propună schimbări instituţionale pentru a evita un astfel de scenariu, dar dacă acestea sunt imposibile din punct de vedere politic, atunci este preferabilă o moarte rapidă a monedei unice.

Din păcate, profesorul O'Rourke crede că extinderea mandatului BCE dincolo de ţintirea inflaţiei ar reprezenta o soluţie pentru salvarea eurozonei pe termen mediu, uitând că tocmai politica sa monetară a fost un factor esenţial al crizei actuale.

Dacă în aria sa de expertiză a eşuat aşa de lamentabil, fără să estimeze corect rezultatele exceselor speculative generate de explozia creditării, cum poate BCE să mai ţintească şi rata şomajului sau stabilitatea financiară?

Un colaps al eurozonei în viitorul imediat va fi perceput pe scară largă asemeni unei catastrofe, dar dacă acest colaps vine după câţiva ani de politici macroeconomice perverse, atunci va fi privit ca o eliberare, mai scrie profesorul O'Rourke. Din păcate, alegerea pare să fi fost făcută deja, iar aceasta nu include decât austeritatea, fără a se lua în considerare şi aspectul esenţial al restructurării datoriilor.

Relatările din presă despre criza existenţială a UE au trimis în umbră situaţia din Grecia. Negocierile cu creditorii privaţi nu merg deloc bine, iar programul de ajustări structurale se confruntă cu întârzieri majore, după cum arată un articol din Financial Times. Creditorii privaţi insistă ca noile emisiuni de obligaţiuni să se facă după legile Marii Britanii, în condiţiile în care nu s-au finalizat nici negocierile privind nivelul dobânzii pentru noile obligaţiuni.

Cât va mai supravieţui cobaiul? Se pare că speranţa sa de viaţă tocmai a scăzut considerabil. Conform unei ştiri Bloomberg, comitetul creditorilor va angaja firma de investiţii Blackstone şi două companii de avocatură pentru restructurarea datoriilor suverane ale Greciei.

Este posibil ca Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să fie neputincioase în faţa unui faliment iminent al statului elen? Desigur, pentru că povara datoriilor este prea mare, iar liderii europeni îşi fac, probabil, bagajele pentru o nouă întâlnire la nivel înalt care să salveze, din nou, Europa.

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.