Uniunea bancară, azi o vedem şi nu e

Parcă ieri a fost ultima întâlnire europeană la nivel înalt care a stabilit forma finală a uniunii bancare. După o nouă noapte nedormită, negociatorii au anunţat, triumfători, că s-a ajuns la un acord privind forma finală a cadrului de susţinere şi salvare a băncilor, care să nu mai permită transferarea costurilor pe spatele contribuabililor.

Am scris atunci un articol în care puneam sub semnul întrebării viitorul uniunii bancare (n.a. "Uniunea bancară, un alt proiect european fără viitor?", BURSA, 24.03.2014), dar nu mă aşteptam ca acesta să se încheie înainte să înceapă.

La mai puţin de o lună de la stabilirea formei finale şi cu câteva zile înainte de ratificarea sa, Financial Times scrie că "acordul riscă să se prăbuşească". Motivul? "Clauzele care stabilesc limitele intervenţiei statului pentru salvarea unei bănci", după cum scrie cotidianul financiar britanic.

"Confruntarea politică din jurul directivei privind redresarea băncilor - o piesă fundamentală a reformelor financiare post-criză - este foarte neobişnuită, deoarece vine cu câteva zile înainte de adoptarea ei de către Parlamentul European", se mai arată în FT.

Vinovatul de serviciu este, şi în acest caz, Marea Britanie, care doreşte revizuirea acordului politic din decembrie 2013 pentru "a proteja rolul de creditor ascuns de ultimă instanţă al Băncii Angliei". Neînţelegerile au pornit de la "forma pe care trebuie să o ia un ajutor de stat pentru băncile în dificultate, fără a declanşa procedura de bail-in".

Oare au realizat autorităţile britanice că bail-in-ul este o procedură prea deschisă înţelegerii alegătorilor, a căror reacţie poate să fie extrem de violentă, spre deosebire de salvarea băncilor prin utilizarea banilor publici sau injecţii de lichiditate de la băncile centrale?

"Marea Britanie doreşte să clarifice faptul că băncile centrale pot oferi lichiditate chiar şi în condiţiile unor garanţii guvernamentale, fără a declanşa procedura de aplicare a haircut-ului pentru deţinătorii de obligaţiuni", se arată în articolul din Financial Times.

Poziţia Marii Britanii a declanşat reacţii din partea celorlalţi membri potenţiali ai uniunii bancare. Cehia s-a pronunţat împotriva unor "schimbări substanţiale după ce s-a ajuns la un acord politic", iar Danemarca şi-a exprimat dezacordul pentru "introducerea unor portiţe legale care să permită bail-out-ul ascuns al băncilor".

Dar cea mai dură "poziţie" a fost exprimată de România. Ce au făcut autorităţile noastre? Nimic! Ce bine că ţara noastră, prin autorităţile sale competente, nu a intrat în disputele europene privind uniunea bancară! Noi, de fapt ei în numele nostru, chiar dacă unii nu au fost aleşi prin vot direct, suntem gata să acceptăm orice, chiar dacă nimeni nu ne cere acest lucru. Însă este bine să susţinem orice proiect european fără viitor, mai ales când reprezintă calea cea mai uşoară de evitare a responsabilităţii pentru "păstorirea" remarcabilei distrugeri economice a României din ultimul sfert de veac.

Noile propuneri ale Marii Britanii, pentru includerea unor derogări de la cerinţele uniunii bancare, au fost completate şi de alţi faliţi europeni. Extinderea derogărilor este cerută şi de Franţa, Italia sau Portugalia, care doresc să "poată acorda garanţii emisiunilor de obligaţiuni bancare, fără declanşarea procedurii de bail-in", după cum mai arată FT, dar Parlamentul European nu este de acord.

"Aceste state membre doresc să găsească o cale de a folosi banii contribuabililor pentru salvarea băncilor, însă încercările de schimbare a rezultatelor negocierilor contrazic spiritul cooperării loiale dintre instituţiile UE", a declarat Sven Giegold, membru german al Parlamentului European, pentru FT.

Din noua gâlceavă europeană a lipsit, până acum, Germania, care nu a adoptat o poziţie oficială faţă de noua situaţie, conform ştirii din Financial Times, cotidianul britanic amintind doar că "Berlinul a forţat puternic limitarea libertăţii statelor de a folosi bani publici pentru salvarea băncilor".

Probabil că vom afla şi opinia autorităţilor germane în următoarele 24 de ore, în condiţiile în care intervalul de timp până la ratificarea uniunii bancare în Parlamentul European nu se mai măsoară în zile, ci în zeci de ore.

Să presupunem că va avea loc o nouă minune şi toate ţările europene, membre sau nu ale zonei euro, se vor înţelege cu privire la cadrul uniunii bancare. Va asigura înţelegerea intrarea într-o eră a stabilităţii financiare?

Desigur că nu, deoarece nicăieri în noua legislaţie a uniunii bancare nu se aminteşte de cauza primordială a crizei: crearea banilor din nimic de către băncile comerciale, prin acordarea de credite.

Mai mult, analistul financiar Mike Shedlock scrie pe site-ul său, Global Economic Trend Analysis, că, în primul rând, nu există nicio justificare pentru existenţa unui astfel de cadru. "Unde scrie că deţinătorii de obligaţiuni nu trebuie să înregistreze pierderi?", întreabă el retoric.

Structura pierderilor propusă de Shedlock este doar a ilustrare a bunului simţ, demult pierdut la nivelul aşa-ziselor autorităţi legislative şi de reglementare, ca urmare a statutului de slugă "câştigat" în faţa grupurilor de interese care le dictează legile. Primii sunt, bineînţeles, acţionarii, care trebuie să plătească dacă nu au ştiut să-şi aleagă managerii, urmaţi de creditorii de rang inferior şi apoi de cei de rang superior.

Dacă problemele unei instituţii financiare sunt aşa de mari încât cele trei categorii de investitori nu le pot acoperi în totalitate, prin înregistrarea unor pierderi de 100%, va urma şi bail-in-ul depozitelor. Abia după aceea, dacă mai este necesar, ar trebui să se apeleze şi la fonduri publice.

Din păcate, bunul simţ este cerut acum doar contribuabililor, care trebuie să acopere în mod real, direct sau indirect, pierderile generate de emisiunile monetare iluzorii ale băncilor comerciale.

Iar dacă tot se vorbeşte de etică şi echitate europeană, de ce sunt obligaţi debitorii să plătească dobânda şi să ramburseze principalul unor "credite" create din nimic? Pentru a realiza visul "nimicului european" multilateral dezvoltat?