UNPIR: România, a doua ţară din lume cu un Cod al Insolvenţei

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii / 27 mai 2011

Arin Stănescu, preşedintele UNPIR: "Codul va cuprinde toată legislaţia actuală, în care va pune ordine, cu îmbunătăţiri şi clarificări".

Arin Stănescu, preşedintele UNPIR: "Codul va cuprinde toată legislaţia actuală, în care va pune ordine, cu îmbunătăţiri şi clarificări".

Ministerul Justiţiei şi Banca Mondială pregătesc un proiect de realizare a unui Cod al Insovenţei. România va fi a doua ţară din lume după SUA care va avea un astfel de Cod, ne-a declarat Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR). Documentul va cumula şi va clarifica toate legile din domeniul insolvenţei.

Domnia sa ne-a precizat: "Ministerul şi Banca Mondială vor anunţa, la jumătatea lunii iunie, lis-ta scurtă a celor selectaţi în cadrul licitaţiei pentru elaborarea Codului Insolvenţei. Codul va cuprinde toată legislaţia actuală, în care va pune ordine, cu îmbunătăţiri şi clarificări. Câştigătorii licitaţiei vor trece şi printr-un program special de training".

În prezent, parlamentarii analizează şi dezbat noi modificări la Legea Insolvenţei, pentru îmbunătăţirea aplicării ei practice. În plus, Banca Naţională a României (BNR) are în dezbatere un proiect de regulament prin care băncile ar putea să preia controlul unor firme debitoare cu probleme, pentru o perioadă maximă de trei ani, care poate fi prelungită la cel mult patru ani, pe motive întemeiate. Prin acest proiect sunt reglementate condiţiile în care instituţiile de credit se pot implica în administrarea unor entităţi debitoare, din afara sectorului financiar, prin deţinerea controlului acestora. Arin Stănescu vede cu ochi buni proiectul BNR, apreciind că implicarea băncilor ca acţionari va spori şansele multor societăţi pentru a ieşi cu succes din insolvenţă.

Preşedintele UNPIR ne-a mai declarat că 2011 nu va fi cu mult diferit faţă de 2010 în privinţa numărului de dosare noi de insolvenţă: "Tendinţa este una de scădere, dar va fi evident încotro se îndreaptă economia şi firmele abia din a doua parte a anului. Dosarele noi din primul trimestru reprezintă, în marea lor majoritate, cereri vechi din 2010".

În toamna anului trecut, legea insolvenţei a fost modificată astfel încât investitorii sau băncile care aleg să injecteze bani proaspeţi în companiile aflate în dificultate să-şi poată recupera în întregime şi chiar cu un profit bun aceste sume. Astfel, şi companiile respective pot fi relansate în economie. În plus, prin modificările aduse, au fost scurtate şi termenele de judecată şi cele din cadrul derulării procesului de insolvenţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb