UNPR precizează, într-un comunicat remis redacţiei, faptul că niciun membru de partid nu a plecat la altă formaţiune politică şi nicio organizaţie din ţară nu se confruntă cu situaţii de acest gen.
"Minciunile răspândite în presă nu fac altceva decât să demonstreze lipsa de soluţii şi disperarea celor care se proclamă a fi «beneficiari» ai prezumtivelor plecări din UNPR. De altfel, ar fi deopotrivă ilogic şi contrar oricăror calcule raţionale ca un membru UNPR să plece de la un partid parlamentar la alte formaţiuni lipsite de perspective", se arată în comunicatul citat.