UNSAR: Volumul total de prime brute subscrise a scăzut cu 6% în 2011

A.G.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 februarie 2012

Asigurările de viaţă au înregistrat un trend ascendent în cea mai mare parte a anului trecut.

Asigurările de viaţă au înregistrat un trend ascendent în cea mai mare parte a anului trecut.

Membrii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Româ-nia (UNSAR) au raportat în 2011, în termeni nominali, un volum total de prime brute subscrise de 6,5 miliarde de lei, în scădere cu circa 6% faţă de 2010, când volumul a fost de 6,9 miliarde de lei, potrivit rezultatelor preliminare pe 2011 ale UNSAR, publicate miercuri.

Rezultatele pieţei asigurărilor nu urmează trendul evoluţiei macroeconomice a României care, conform cifrelor preliminare din 2011, a înregistrat o creştere a PIB (serie brută) de circa 2,5%. Potrivit UNSAR, motivele sunt în principal legate de evoluţia slabă a segmentelor de economie de care depinde piaţa asigurărilor, respectiv indus-tria auto, leasing, construcţii de locuinţe, credite bancare, precum şi scăderea puterii de cumpărare a populaţiei. La toate acestea se adaugă o anumită inerţie a dezvoltării pieţei asigurărilor în raport cu economia în ansamblul ei. Astfel, în perioade de recesiune, sectorul asigurărilor scade într-un ritm mai lent decât alte segmente ale economiei, în timp ce, în perioade de revigorare a economiei, dinamica asigurărilor este mai puţin pro-nunţată decât restul sectoarelor de activitate.

În ceea ce priveşte evoluţia celor două linii principale de subscriere - asigurările generale şi cele de viaţă -, acestea au înregistrat ritmuri complet diferite în 2011. În timp ce prima categorie a continuat să scadă pe tot parcursul lui 2011, cea de-a doua a înregis-trat un trend ascendent în cea mai mare parte a anului.

În cifre, asiguratorii UNSAR au subscris anul trecut prime brute la asigurările generale în valoare de cinci miliarde de lei, faţă de 5,5 miliarde în 2010, în scădere cu circa 9%. În acelaşi timp, asigurările de viaţă au înregistrat un plus de 6,4%, corespunzător unui volum de prime de 1,5 miliarde de lei, comparativ cu 1,4 miliarde de lei în anul precedent.

Principalul motor al pieţei asigurărilor generale rămâne segmentul asigurărilor auto. În 2011, asigurările RCA au contribuit decisiv la diminuarea cifrei de afaceri a membrilor UNSAR, scăderea faţă de 2010 fiind de 21%. Asigurările CASCO au adăugat la pierderi un procent de 17%, colapsul vânzărilor de automobile noi fiind una dintre explicaţiile acestei situaţii.

Printre puţinele linii de business care au înregistrat creşteri în 2011 se numără asigurările facultative de locuinţe cu un plus de 60% faţă de 2010. Din datele provenite de la membrii UNSAR, numărul de contracte aflate în vigoare la sfârşitul perioadei de raportare a depăşit patru milioane faţă de 1,8 milioane în 2010. UNSAR subliniază că este vorba despre asigurări facultative şi nu obligatorii, cifrele pentru acestea din urmă fiind raportate de PAID.

Referitor la evoluţia asigurărilor de viaţă în 2011, segmentul de poliţe tradiţionale (cu randament garantat) au fost preferate în mai mare măsură de clienţii societăţilor, primele brute subscrise fiind mai mari cu aproximativ 12% faţă de 2010.

Prin contrast, asigurările cu componentă investiţională (unit linked) au scăzut cu 2,3%, ceea ce demons-trează că, în perioade dificile din punct de vedere economic, asiguraţii preferă produse cu un grad de risc mai scăzut în detrimentul câştigurilor aduse de investiţii.

Cele 22 de societăţi membre UNSAR deţin împreună circa 82% din subscrierile realizate la nivelul întregii pieţe a asigurărilor, fapt care face din Asociaţie un barometru important al estimărilor pentru rezultatele din întreaga industrie de profil.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb