Unsprezece ţări reprezentate la G20 au îndemnat vineri, într-un comunicat, la un "răspuns internaţional puternic" în urma folosirii armelor chimice în Siria, oferind asigurări că responsabilitatea regimului Bashar al-Assad în atacul chimic de la 21 august este stabilită "în mod clar", informează AFP.
Australia, Canada, Franţa, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Arabia Saudită, Spania (care nu este membru în mod oficial, dar care este invitat permanent), Turcia, Marea Britanie şi Statele Unite sunt semnatarele acestui apel difuzat de Casa Albă la finalul summitului G20 de la Sankt Petersburg (Rusia).
"Condamnăm în termenii cei mai fermi atacul oribil cu arme chimice în suburbiile Damascului, pe 21 august, care a costat viaţa atâtor bărbaţi, femei şi copii", afirmă aceste ţări.