UPDATE Antonescu: "Nu am avut şi nu am ce negocia, nici cu preşedintele României, nici cu altcineva"

F.A.
Politică / 26 ianuarie 2013

UPDATE

"Dacă peste un an voi constata că nu sunt cel mai bun candidat al USL, mă retrag singur. Este evident din toate sondajele, dar chiar toate, că această candidatură este o candidatură luată în seamă de toată opinia publică. Atunci pentru ce să discut despre ce se întâmplă şi neapărat se întâmplă rău", a declarat Crin Antonescu.

UPDATE

Antonescu a declarat azi, privind declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu: "Mi se pare întristător faptul că cineva care, din motive pe care nu le comentez, nu candidează la congres, nu a candidat la miniştri, nu a candidat la conducerea unui grup parlamentar, care nu foloseşte discuţiile permanente din forurile partidului în care este membru, pentru a putea propune, candida, face declaraţii de natură evident să afecteze poziţia şi imaginea PNL şi imaginea USL".

UPDATE

Crin Antonescu a precizat: "Nu am niciun fel de problemă în ceea ce priveşte PNL, să facem şi alegeri primare, sau ce doreşte domnul Tăriceanu. Putem accepta orice. Nu putem să acceptăm însă ca unul sau altul dintre noi să calce în picioare, să irosească buna parte din muncă a zeci de mii de liberali, oameni care au construit cu multă dificultate actuala statură a PNL în administraţia locală, în Guvern, în conştiinţa publică propunându-ne un singur lucru, să nu avem nimic, să desfiinţăm tot ceea ce avem, să facem alegeri primare într-un an şi jumătate. Dar de ce să nu le facem acum?".

UPDATE

Crin Antonescu a menţionat: "Tema candidatului la alegerile prezidenţiale din partea USl nu este o temă de actualitate, precum nici tema alegerilor prezidenţiale. Este o candidatură recunoscută de partenerii politici, de care opinia publică a luat act. Avem nişte alegeri care s-au desfăşurat recent şi în care am obţinut cel mai mare scor procentual dintre toţi aleşii din Senatul României".

UPDATE

Preşedintele PNL a precizat: "PNL, care a asumat în cadrul coaliţiei şi Guvernul Ponta, ministerul Justiţiei, a făcut o alegere, şi anume a desemna în această poziţie un magistrat recunoscut, o persoană a cărei competenţă profesională nu poate fi pusă în discuţie".

"Nu am avut şi nu am ce negocia, nici cu preşedintele României, nici cu altcineva", a adăugat acesta.

Antonescu a precizat: "Nu am exercitat niciodată, nici eu, nici altcineva din PNL, vreo influenţă, vreo presiune, nu am făcut nicio sugestie ministrului Justiţiei. Cred că ministrul Justiţiei ştie mai bine decât mine, decât partidele, pe cine să propună".

UPDATE

"Discuţia despre negocieri între partide şi actori politici, ori instituţii ale statului privitoare la numirea celor doi actori sunt în afara acestor principii. Nu avem ce negocia în această privinţă. Legea ne spune foarte limpede cum se face această numire", a declarat Antonescu.

...

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine, astăzi, la ora 13:00, o conferinţă de presă, la sediul central al PNL, arată Realitatea.net.

Crin Antonescu a declarat: "În ceea ce priveşte negocierile privitoare la desemnarea celor doi demnitari, procurorul general şi procurorul şef al DNA, poziţia PNL şi a mea, de principiu, în orice priveşte sistemul judiciar din România: independenţa justiţiei, un lucru la care ţinem şi pe care îl considerăm definitoriu pentru democraţie, luptă reală împotriva fenomenului corupţiei, independenţa tuturor instituţiilor şi instanţelor din sistemul jusdiciar în raport cu toţi factorii politici".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Somnorosule! si eu sunt opinia publica; si nu iau i seama aceasta candidatura. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb