UPDATE/ ATAC ARMAT ÎN SUA Bilanţul masacrului de la Las Vegas creşte la 58 de morţi şi 515 răniţi

A.C.
Internaţional / 2 octombrie 2017



Hotelul Mandalay Bay (Sursa foto: Wikipedia)

Hotelul Mandalay Bay (Sursa foto: Wikipedia)

Actualizare 20:48 MAE confirmă că printre răniţii în urma atacului armat din Las Vegas se află şi un român

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat în această seară că printre persoanele rănite în urma atacului armat din Las Vegas a fost identificat şi un cetăţean român, care a fost transportat şi internat la un spital din regiune.

Într-un comunicat de presă, instituţia precizează: "Încă de la momentul desfăşurării atacului care a avut loc astăzi, 2 octombrie 2017, la Las Vegas, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Los Angeles a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, pentru a verifica dacă printre victime sunt cetăţeni români.

Potrivit informaţiilor obţinute până la acest moment, printre persoanele rănite în urma atacului a fost identificată o persoană de cetăţenie română. Aceasta a fost transportată şi internată la un spital din regiune pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Consulul onorific al României la Las Vegas îl va vizita pe cetăţeanul român de îndată ce starea de sănătate a acestuia va permite acest lucru".

Potrivit MAE, Consulatul General al României la Los Angeles este în contact permanent cu autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează condamnarea tuturor actelor de acest tip şi respinge cu tărie violenţele, indiferent de raţiune şi formă de manifestare, se mai arată în comunicat.

De asemenea, ministrul Teodor Meleşcanu transmite condoleanţe membrilor familiilor victimelor, întreaga sa compasiune persoanelor rănite în tragicul eveniment şi exprimă solidaritatea cu poporul american.

(S.A.)

------------

Actualizare 20:06 Iohannis i-a transmis un mesaj de condoleanţe preşedintelui Trump

Klaus Iohannis i-a transmis astăzi un mesaj de condoleanţe preşedintelui SUA, Donald Trump, în urma atacului armat care a avut loc în Las Vegas, informează Administraţia Prezidenţială.

În mesajul preşedintelui Iohannis se arată: "Sunt profund marcat de tragedia care a avut loc în Las Vegas, în seara zilei de 1 octombrie 2017. În urma acestui atac armat plin de cruzime şi-au pierdut viaţa zeci de oameni nevinovaţi, iar alte sute de persoane au fost rănite. Astfel de acte sângeroase sunt incalificabile şi nu îşi pot găsi nicio justificare. Ţara mea reafirmă angajamentul său profund de a contribui, alături de Statele Unite ale Americii, partenerul strategic al României, la promovarea climatului necesar pentru ca cetăţenii noştri să se bucure, în deplină siguranţă, de o viaţă paşnică, fără astfel de incidente şocante".

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a transmis sincere condoleanţe familiilor victimelor şi însănătoşire grabnică celor care au fost răniţi.

(S.A.)

------------

Actualizare 19:51 Statul Islamic revendică atentatul de la Las Vegas

Gruparea Statul Islamic a revendicat, prin agenţia sa de propagandă Amaq, atacul armat de ieri de la Las Vegas, soldat cu cel puţin 58 de morţi şi 515 răniţi, relatează AFP.

Potrivit Amaq, atacatorul era "un soldat" care s-a converit la islam în urmă cu câteva luni.

Revendicarea fost însă respinsă de poliţia federală americană (FBI), scrie The Associated Press.

Agentul special FBI Aaron Rouse, însărcinat cu ancheta, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, după revendicarea fără probe a atentatului de către Statul Islamic, că atacul nu are legătură cu vreo grupare teroristă internaţională.

Autorităţile nu au stabilit încă mobilul atacului, însă apreciază că Stephen Craig Paddock, presupusul autor al atacului armat de la Las Vegas, a acţionat singur.

(S.A.)

------------

Actualizare 19:27

Bilanţul atacului armat de la Las Vegas a crescut la 58 de morţi şi 515 răniţi, a anunţat şeriful comitatului Clarck Joseph Lombardo, potrivit AFP.

(S.A.)

------------

Actualizare 18:25 Trump denunţă atacul de la Las Vegas drept "un act de rău pur"

Preşedintele Donald Trump a catalogat astăzi drept "un act de rău pur" atacul armat în masă de la Las Vegas, soldat cu cel puţin 50 de morţi şi peste 400 de răniţi, relatează The Associated Press.

"Naţiunea este unită în tristeţe, şoc şi durere", a declarat liderul de la Casa Albă.

Trump a mai anunţat că va efectua miercuri o vizită în Las Vegas.

"În pofida furiei atât de mari faţă de uciderea absurdă a concetăţenilor noştri, iubirea ne leagă astăzi şi o va face întodeauna", a subliniat Trump, îndemnând la unitate.

El a făcut aceste declaraţii la câteva ore după cel mai sângeros atac din istoria modernă americană.

(S.A.)

------------

Actualizare 18:17 Presupusul autor al masacrului de la Las Vegas, Stephen Craig Paddock, s-a sinucis după atac

Stephen Craig Paddock, în vârstă de 64 de ani, presupusul autor al atacului armat de la Las Vegas, a fost găsit mort într-o cameră de hotel în care se aflau zece arme de foc, a anunţat astăzi poliţia, precizând că peste 400 de persoane au fost spitalizate în acest atac armat, cel mai sângeros din istoria modernă a Statelor Unite, relatează The Associated Press.

Poliţia nu a stabilit încă mobilul atacului.

În total 406 persoane au fost conduse la spital, iar 50 dintre ele au murit, inclusiv un ofiţer din cadrul poliţiei din Las Vegas aflat în afara programului.

Numele poliţistului nu a fost dezvăluit imediat.

Paddock s-a cazat la hotelul cazinou Mandalay Bay din Las Vegas pe 28 septembrie şi a fost găsit mort într-o cameră de hotel, a declarat şeriful comitatului Clark Joseph Lombardo, potrivit news.ro.

Doi poliţişti care se aflau în timpul programului au fost răniţi în atac. Unul dintre ei se afla în stare stabilă.

Fratele lui Stephen Craig Paddock, Eric Paddock, s-a declarat astăzi, într-un scurt interviu acordat ziarului Orlando Sentinel, "complet stupefiat".

Eric Paddock a spus că nu poate să înţeleagă ce s-a întâmplat.

El a precizat că a dat o declaraţie poliţiei.

(S.A.)

------------

Actualizare 18:05 Un român se află printre răniţii în urma atacului armat din Las Vegas

Un român se află printre persoanele rănite în urma atacului armat din Las Vegas care a avut loc în timpul unui festival de muzică country şi în urma căruia cel puţin 50 de persoane au fost ucise şi peste 200 au fost rănite.

Mama tânărului în vârstă de aproape 24 de ani, rănit în atac, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care îi roagă pe oameni să se roage pentru fiul său, Luca, potrivit news.ro.

Aceasta a scris: "Nu postez lucruri personale pe Facebook, dar chiar am nevoie de ajutor. Vă rog să vă rugaţi pentru fiul meu care a fost împuşcat în timpul atacului din Las Vegas. Chiar în aceste momente se află într-o stare critică în sala de operaţii şi ar aprecia toate rugăciunile voastre". De asemenea, ea a ataşat postării o fotografie cu fiul său pe patul de spital, intubat.

Potrivit informaţiilor de pe pagina sa de Facebook, mama tânărului lucrează în acelaşi hotel în care a fost cazat şi autorul atacului, Stephen Paddock, în vârstă de 64 de ani.

(S.A.)

------------

Actualizare 14:00 Un număr de 50 de morţi şi peste 100 de răniţi în atacul armat în masă de la Las Vegas

Un număr de cel puţin 50 de persoane au fost ucise, iar alte peste 200 au fost rănite în atacul armat în masă de la Las Vegas, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, şeriful Joe Lombardo, care l-a identificat pe presupusul autor ca fiind Stephen Paddock, în vârstă de 64 de ani, originar din Las Vegas, potrivit Bloomberg.

Lombardo a precizat că ofiţeri l-au înfruntat pe Paddock la etajul 32 al hotelului cazinou Mandalay Bay, situat peste drum de concert.

Paddock a fost ucis.

Autorităţile au anunţat de asemenea că l-au găsit pe Marilou Danley, în vârstă de 62 de ani, care era căutat ca "persoană de interes" în acest incident.

Atacatorul s-ar fi cazat la hotel ca oaspete.

(A.C.)

-----

Actualizare 10:33 Poliţia anunţă că un suspect a fost anihilat

Poliţia din Las Vegas a anunţat că unul dintre suspecţi a fost anihilat la Hotelul Mandalay Bay, unde cel puţin o persoană ar fi tras focuri de armă, două persoane fiind ucise şi 24 de răniţi ajungând la spital, transmite BBC.

Conform purtătorului de cuvânt al unui spital local, cel puţin două persoane au murit şi 24 au fost spitalizate.

Poliţia a anunţat într-o postare pe Twitter că un suspect a fost anihilat şi a reînnoit apelurile către cetăţeni să evite zona.

(A.C.)

-----

Poliţia din Las Vegas intervine după ce a primit sesizări referitoare la împuşcături lângă Hotelul Mandalay Bay, unde cel puţin o persoană ar fi tras focuri de armă, 20 de răniţi ajungând la spital, potrivit BBC.

Conform martorilor, cel puţin un bărbat înarmat a deschis focul în timpul unui festival de muzică country în Las Vegas.

Înregistrările video apărute pe reţelele de socializare arată sute de oameni fugind de la locul incidentului, pe fundalul zgomotelor produse de o armă autromată, informează sursa.

În prezent, la faţa locului, se află poliţişti înarmaţi.

Au fost înregistrate mai multe victime, iar oamenii sunt avertizaţi să evite zona.

Un purtător de cuvânt al unui spital a indicat că au sosit mai multe peroane împuşcate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb