UPDATE Aviz negativ pentru arestarea deputatului Vlad Cosma

G.S.
Politică / 17 februarie 2014

Update 20:20 Deputaţii au votat împotriva încuviinţării arestării preventive a lui Vlad Cosma

Plenul Camerei Deputaţilor a decis, astăzi, contra încuviinţării arestării preventive a deputatului PSD Vlad Cosma, cu 222 de voturi împotriva arestării şi 105 voturi pentru ea, transmit surse din presă.

Votul a fost secret cu bile. Reprezentanţii PNL au fost singurii care au anunţat oficial, în plen, că votează pentru încuviinţarea cererii de arestare preventivă.

---

Update 17:40 Cazanciuc despre cazul Cosma: "Sper ca decizia Parlamentului să nu blocheze o anchetă

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi-a exprimat, azi, speranţa că o decizie a Parlamentului privind cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Vlad Cosma nu va fi de natură să blocheze o anchetă în curs.

"Nu se pune problemă de obstrucţie (a justiţiei - n.r.). Este o procedură prevăzută de lege. Merge mai departe această procedură. Procurorii au propus o anumită măsură. Este decizia Parlamentului. Ea trebuie respectată. Nu cred că decizia de astăzi poate influenţa deciziile de mâine şi o decizie, până la urmă, a Parlamentului sper să nu fie de natură să blocheze o anchetă în curs", a spus Cazanciuc.

---

Update 17:30 Cosma: "Ce se doreşte: o arestare televizată sau aflarea adevărului?"

Deputatul PSD Vlad Cosma a sugerat, astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, că, în dosarul domniei sale, s-ar dori mai degrabă "o arestare televizată" decât "aflarea adevărului".

Parlamentarul a subliniat faptul că denunţătorii sunt ei înşişi anchetaţi în diverse dosare şi au acceptat să dea declaraţii împotriva domniei sale în schimbul unor reduceri de pedeapsă. Cosma a dat, ca exemplu, cazul a şase persoane care au refuzat şi care au primit mandate de arestare pentru 29 de zile.

"Ce anume se doreşte de fapt: o arestare televizată sau aflarea adevărului? În rechizitoriul DNA, nu există nicio convorbire între mine şi denunţători, nicio dovadă că am pretins ceva de la aceştia. Cel mai interesant este că am avut mandat de campanie încă din prima zi a campaniei din 2012. De ce nu au făcut un flagrant în cazul meu, dacă tot m-au urmărit doi ani de zile? Pentru că nu au avut pe ce să facă flagrant", a opinat social-democratul.

---

Update 15:29 Deputaţii liberali au votat pentru încuviinţarea arestării lui Cosma

Luând act de respingerea solicitării Ministerului Justiţiei de ridicare a imunităţii deputatului PSD Vlad Cosma, în vederea încuviinţării arestării preventive, Grupul Parlamentar al PNL precizează că, în cadrul şedinţei Comisiei juridice din Camera Deputaţilor de astăzi, deputaţii liberali din această comisie au votat în unanimitatea pentru încuviinţarea acestei cereri.

"La lucrările Comisiei juridice au participat toţi deputaţii liberali care prin votul lor pozitiv au dovedit, încă odată ,că nu obstrucţionează actul de justiţie, dând un semnal clar că politicul nu trebuie să interfereze în treburile puterii judecătoreşti", se arată într-un comunicat de presă.

Partidul Naţional Liberal consideră că solicitarea Ministerului Justiţiei trebuie să-şi urmeze cursul firesc fără niciun blocaj din partea legislativului, iar justiţia trebuie să-şi facă datoria şi în acest caz.

Totodată, membrii liberali din Comisia juridică au solicitat în cadrul aceleiaşi şedinţe repunerea pe ordinea de zi a Propunerii legislative pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse, în vederea dezbaterii şi respingerii acesteia. În urma votului, majoritatea deputaţilor din Comisie a respins cererea liberalilor, subiectul rămânând pe agenda parlamentară.

În opinia liberalilor acceptarea acestui demers ar fi pus capăt unui subiect care a adus mari prejudicii de imagine Parlamentului.Partidul Naţional Liberal va depune toate eforturile parlamentare şi politice pentru ca proiectul legislativ privind amnistierea şi graţierea să fie respins.

----

Comisia juridică a respins, astăzi, cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Vlad Cosma, cercetat pentru trafic de influenţă.

Raportul negativ al comisiei a fost adoptat cu 7 voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi 3 abţineri.

Raportul Comisiei juridice va fi transmis plenului Camerei Deputaţilor.

Vlad Cosma şi tatăl lui, Mircea Cosma , preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, sunt urmăriţi penal pentru trafic de influenţă. Cei doi ar fi cerut şi primit peste un milion de euro de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le încredinţa diverse lucrări publice.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb