UPDATE "Banca Transilvania" a semnat acordul de preluare a "Bancpost"

S.A.
Bănci-Asigurări / 24 noiembrie 2017

"Banca Transilvania" a semnat acordul de preluare a "Bancpost"

Actualizare 14:40

Acordul dintre "Banca Transilvania" (BT) şi "Eurobank Group", prin care BT va achiziţiona acţiunile deţinute la "Bancpost", "ERB Retail Services" IFN SA şi "ERB Leasing" IFN SA a fost semnat.

"Banca Transilvania" a anunţat că acordul a fost semnat de următoarele persoane: Horia Ciorcilă - preşedintele Consiliului de Administraţie al BT, Ömer Tetik - director general BT, Stavros Ioannou - deputy CEO "Eurobank" şi Apostolos Kazakos - general manager group strategy "Eurobank".

(S.A.)

--------------

Actualizare 14:10 Horia Ciorcilă: "Achiziţia Bancpost completează strategia de creştere organică a Băncii Transilvania"

Preluarea "Bancpost" completează strategia de creştere organică a "Băncii Transilvania" (BT), a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al "Băncii Transilvania", potrivit unui comunicat trimis Redacţiei.

Domnia sa a arătat: "Achiziţionarea Bancpost este o oportunitate pentru Banca Transilvania datorită potenţialului de integrare cu businessul nostru. Această achiziţie completează strategia de creştere organică a Băncii Transilvania, consolidându-ne poziţia pe piaţă. Suntem pregătiţi să ne adaptăm responsabil noii dimensiuni BT şi noilor realităţi. Banca noastră va continua să sprijine antreprenorii români şi economia locală, creând valoare adăugată pentru acţionari, clienţi şi echipă. Mulţumim reprezentanţilor Eurobank pentru sprijin, profesionalism şi colaborare în contextul negocierii acestei tranzacţii de importanţă strategică pentru ambele părţi."

La rândul său, Stavros Ioannou, director general adjunct al "Eurobank", afirmă: "Odată cu vânzarea Bancpost şi a societăţilor afiliate, Eurobank îşi îndeplineşte ultima obligaţie de vânzare conform planului de restructurare aprobat de Comisia Europeană. Consider că această tranzacţie cu un partener de o reputaţie incontestabilă precum Banca Transilvania se realizează în interesul deplin al clienţilor, deponenţilor şi angajaţilor Bancpost. Eurobank se va concentra pe dezvoltarea pieţelor sale cheie. Aş dori să le mulţumesc tuturor colegilor din subsidiarele din România pentru colaborarea strânsă din toţi aceşti ani, precum şi partenerilor din BT pentru finalizarea cu succes a acestui demers".

"Barclays Bank PLC" a fost unicul consultant financiar al "Băncii Transilvania" pentru această tranzacţie. "PeliFilip" a oferit consultanţă juridică, iar "Deloitte", consultanţă financiară pentru aspecte contabile şi de diligenţă. "Mediobanca - Banca di Credito Finanziario S.p.A." şi "HSBC Bank Plc" au fost consultanţii financiari ai "Eurobank" pentru tranzacţie, iar "Shearman & Sterling LLP" şi "Schoenherr şi Asociaţii SCA" au asigurat consultanţa juridică.

Cu peste 13% cotă de piaţă şi active totale de 54,9 miliarde lei (11,9 miliarde euro), "Banca Transilvania" este a doua bancă din ţara noastră.

"Bancpost" este pe locul 9 în topul băncilor din ţara noastră, cu aproape 3% din piaţă şi active de 11,6 miliarde lei (2,5 miliarde euro).

(S.A.)

--------------

Consiliul de Administraţie al "Băncii Transilvania" (simbol bursier TLV) a aprobat, ieri, perfectarea tranzacţiei pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni (99,15%) deţinut de către "Eurobank Group" în capital social al "Bancpost", semnarea contractului urmând să aibă loc astăzi, potrivit unui comunicat al TLV remis în această dimineaţă Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În cadrul tranzacţiei, "Banca Transilvania" dobândeşte şi participaţii în capitalul social al societăţilor din Grupul "Eurobank" din ţara noastră, respectiv "ERB Retail Services" IFN SA şi "ERB Leasing" IFN SA.

Reprezentanţii TLV precizează că cele două bănci vor acţiona ca entităţi separate până la finalizarea tranzacţiei, urmând ca doar după această dată să aibă loc procesul de integrare a "Bancpost" în cadrul "Băncii Transilvania".

Integrarea "Bancpost" în cadrul TLV va avea loc după îndeplinirea procedurilor legale şi după solicitarea şi obţinerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităţilor competente.

Avizele Băncii Naţionale a României (BNR) şi ale Consiliului Concurenţei sunt aşteptate în lunile următoare.

Banca din Cluj a anunţat, pe 10 noiembrie, că negocierile cu "Eurobank" pentru achiziţia "Bancpost" sunt pe cale să se finalizeze. La acel moment, instituţia financiară preciza, într-un comunicat de presă, că negocierile sunt exclusive: "Banca Transilvania SA informează investitorii cu privire la faptul că Eurobank şi Banca Transilvania au derulat negocieri exclusive cu privire la potenţiala achiziţie a Bancpost SA, ERB Retail Services IFN SA şi ERB Leasing IFN SA din România. În ultimele săptămâni s-au făcut progrese semnificative înspre un rezultat pozitiv, iar negocierile sunt aproape de finalizare, părţile parcurgând ultimele etape în vederea semnării unui acord. Echipele de conducere ale celor două părţi doresc să reafirme implicarea în finalizarea unei tranzacţii echitabile şi benefice pentru toate părţile interesate, menţionând că data semnării acordului este estimată cel mai târziu pentru finele lunii noiembrie 2017 şi va fi anunţată public de îndată ce formalităţile necesare vor fi parcurse în mod corespunzător".

Şi "Eurobank" a anunţat, pe 10 noiembrie, că este aproape de finalizarea negocierilor cu "Banca Transilvania" privind vânzarea subsidiarelor sale din ţara noastră, potrivit Reuters. Preţul de achiziţie este posibil să se cifreze la aproximativ 230 - 250 milioane euro, a scris, recent, Mirşanu.ro.

După finalizarea tranzacţiei de preluare a "Bancpost", "Banca Transilvania" va atinge o cotă de piaţă de 16%, conform surselor citate.

Banca din Cluj a raportat un profit net în valoare de 780 milioane de lei pentru primele nouă luni din acest an, în creştere cu 18,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, potrivit unui raport financiar al instituţiei financiare.

De asemenea, Grupul Financiar "Banca Transilvania" a anunţat, pentru primele nouă luni, un profit net de aproape 830 milioane de lei, în creştere cu 18,85%.

Recent, "Banca Transilvania" a anunţat că intenţionează să achiziţioneze un pachet iniţial de peste 39% din "Victoriabank", a treia bancă în topul din Republica Moldova, urmând ca, împreună cu BERD, să ajungă la o deţinere majoritară.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. cite firme romanesti sunt capabile sa preia la acest nivel afacerile strainilor in romania!! actionari tlv, in special sif-urile care controleaza banca trebuie sa acumuleze si nu sa se gindeasca la vinzarea actiunilor tlv

    1. Ba sa se gandeasca sif-urile la vanzare, ... sa cumparam ieftin si noi!

    O mare realizare de curaj si de mare viitor.

    1. Asa este, BT a adus satisfactie actionarilor de peste 17 ani si merge bine! Felicitari! Totusi poate ne spune si cat a costat achozitia!

      Scrie in ZF, 230MIL un pret f f bun pt parerea mea de nespecialist.

    E rumena ...gogoasa l

    1. Ei, cine-i priceput ... gandeste adanc!

      La un pret de 230m EURO pentru cele 3 entitati vine un P/BV de 0.7-0.75 ceea ce este ok avand in vedere ca Bancpost a vandut mare parte din creditele neperformante in 2015-2016.

      In plus, este bine ca aceasta achizitie se face tot fara sa fie nevoie de o majorare de capital. Cred ca pentru 2017-2020 vom vedea un profit anual al BT intre 1.2-1.6 miliarde anual, in conditiile in care bancile vor incepe sa aiba de castigat de pe urma cresterii dobanzilor... 

    De aceea B Post nu a dorit sa dea credit? Isi astepta sacrificarea ca porci inainte de Craciun?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb