UPDATE Băsescu a emis decret pentru nominalizarea tuturor celor şase propuneri la şefia Parchetelor

F.A.
Politică / 15 mai 2013

Update 3

"Pentru procurorul general Niţu am avut o solicitare specială, dincolo de a face echipă cu cei doi adjuncţi pe care îi are, Bogdan Licu şi Codruţ Olaru, o restanţă din vremea doamnei Kovesi: clarificarea măcar a două aspecte din Revoluţie: Cine a luat decizia politică, militară ştim, şi a cerut ministrului Apărării să fie scoasă armata împotriva poporului şi mai ales armata cu muniţie de război", a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele a adăugat: "Sunt de acord că e dificil să stabileşti, nu ai expertize balistice, militarul care a tras, dar istoria are dreptul să consemneze în ce cadru s-a luat decizia politică ca la Revoluţie să fie scoasă armata cu muniţie de război împotriva manifestanţilor. E un răspuns pe care domnul procuror general trebuie să mi-l dea până anul viitor. A doua întrebare, care e cadrul în care s-a luat decizia politică de a fi înarmate gărzile populare cu arme şi muniţie de război".

---

Update 2

Şeful statului a menţionat: "Întotdeauna între mine şi ministru a existat o discuţie înainte de a-mi trimite nominalizările, exact pentru a preveni refuzurile. Când discuţia nu a existat, am refuzat nominalizările, ştiţi propunerile doamnei Pivniceru, respinse, nu pentru calitatea profesională a celor doi propuşi, ci am respins procedura, care nu a fost transparentă. Dacă nu a vrut să aplice legea aşa cum e scrisă, a optat pentru o soluţie care însela, putea spune < < a fost un concurs, eu nu-mi asum nimic > >. Or legea prevede asumarea responsabailităţii de către cei care fac propunerile şi de cel care aprobă propunerile".

----

Update 1

"O atenţie deosebită am dat-o discuţiei cu domnul procuror general Niţu, având în vedere controversele stârnite. Să înţelegem foarte clar un lucru: desemnarea sa nu era un târg de nerefuzat, cum i-au spus mulţi, pur şi simplu a fost o soluţie la care am ajuns la fel cum am ajuns la desemnarea oricărui procuror cu funcţie de conducere în Parchetul General şi în DIICOT şi DNA în ultimii opt ani şi jumătate", a precizat Traian Băsescu.

----

Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi că în ceea ce priveste nominalizările pentru Parchete, a emis decret pentru nominalizarea tuturor celor şase propuneri ale ministrului Justiţiei.

"Am discutat cu toţi cei şase procurori, în aceste zile, şi mesajele mele, având în vedere că se află la vârful parchetelor şi direcţiilor cele mai importante, au fost următoarele: Primul şi cel mai important, să facă echipă. Patru din cei şase au ocupat funcţii de conducere până acum, de altfel. Apelul meu, rugămintea mea a fost să fie o echipă. Al doilea lucru pe care l-am cerut a fost să ridice nivelul de eficienţă şi cel calitativ al luptei anticorupţie. Cel de-la treilea lucru a fost lupta împotriva crimei organizate", a percizat Băsescu.

Domnia sa a adăugat: "Am stabilit cu toţi cei şase că ceea ce s-a întâmplat până în prezent în lupta anticorupţie şi cu crima organizată reprezintă standardul minim, iar ei pleacă de pe o platformă a rezultatelor minime obţinute până acum. Aşteptarea mea de la ei e să ridice nivelul de eficienţă în ambele domenii".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb