• Update 11:31
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat la ieşirea din sediul DNA, după ce a fost audiat ca martor în dosarul fostului său consilier Ioan Mihăilă, că nu are nicio implicare în acest caz.
Domnia sa a precizat că, de regulă, nu stătea la discuţii cu consilierii săi privind astfel de chestiuni.
---
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, s-a prezentat astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul Hidroelectrica.
În acest dosar au fost arestaţi Ioan Mihăilă, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA şi Eugen Brădean, consilierul lui Constantin Niţă.
Numele lui Constantin Niţă apare în interceptările aflate în dosar.
Conform DNA, în luna octombrie, Ioan Mihăilă i-a promis lui Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani de vânzare a energiei electrice către firma "Energon Power and Gas" din Cluj, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei - aproximativ 262.980.000 euro), acestea reprezentând condiţii defavorabile pentru societatea în cauză.