Actualizare 19:16
Contestaţiile formulate de procurorii Doru Ţuluş şi Mihaiela Moraru Iorga la decizia de revocare din funcţiile deţinute în DNA au fost respinse astăzi de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
CSM a admis, însă, contestaţia Mihaiela Moraru Iorga cu privire la data la care aceasta trebuie să îşi înceapă activitatea la Parchetul Judecătoriei Bacău, a precizat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al CSM, Ştefan Lucaciuc.
(S.A.)
-------------
Actualizare 15:41 Procurorii Doru Ţuluş şi Mihaiela Iorga critică decizia procurorilor din CSM în urma cărora au fost revocaţi din funcţii
Foştii procurori DNA Doru Ţuluş şi Mihaiela Iorga au susţinut astăzi, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că decizia de revocare din funcţii a fost luată fără respectarea legii şi au acuzat rapiditatea procedurii, în condiţiile în care Inspecţia Judiciară urma să demareze un control la DNA.
Fostul procuror DNA Doru Ţuluş a susţinut, potrivit News.ro: "Nu înţeleg cum am acum o conduită corespunzătoare la Parchetul General, şi nu o aveam la DNA. În legătură cu referatul de revocare întocmit, concluzionează legalitatea soluţiei pe care am dat-o în dosarul criticat şi instanţa a stabilit acelaşi lucru. La finalul lui 2015 s-a luat cunoştinţă de el, nu mi s-a cerut un punct de vedere atunci. A devenit necesară la două zile după ce am sesizat Inspecţia Judiciară. A început atunci o anchetă făcută de un suspect aflat în sală. Am făcut plângere faţă de actele de urmărire penală şi ni s-a răspuns că, în calitate de martor, trebuia să-l recuzăm pe cel care făcea ancheta. Nu s-a sesizat nicio instituţie, pentru că nu existau motive să se fi sesizat. Consider că este admisibilă contestaţia formulată de noi, deoarece noi nu am fost sancţionaţi disciplinar".
Mihaiela Iorga a arătat, la rândul ei, că, după două luni de la revocarea sa, nu a obţinut absolut niciun act, deşi a cerut mai multe documente de la DNA. Ea a arătat: "Dacă cererea de revocare era corectă şi imparţială, de ce era nevoie să fie inserate atâtea neadevăruri? De ce hotărârea Secţiei pentru procurori este nelegală? Pentru că a fost încălcat dreptul la apărare. Nu am cum să vin să aduc denunţul lui Pescariu să demonstrez asta".
Iorga s-a mai întrebat de ce au fost revocaţi din funcţii în trei zile, în condiţiile în care la DNA urma să vină o echipa de control a Inspecţiei Judiciare. Ea a mai susţinut: "Inspecţia Judiciară nu a avut acces la dosarele mele. Au fost singurele dosare care nu au fost verificate. Nu mi s-a mai permis accesul în instituţie. Mi-a fost înmânată doar cartea de muncă".
Plenul CSM urmează să stabilească, prin vot, dacă decizia de revocare a celor doi se susţine sau va fi declarată inadmisibilă.
(S.A.)
-------------
Procurorul suspendat din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Mihaiela Moraru Iorga a susţinut, astăzi, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că Dinu Pescariu a denunţat, de fapt, un posibil trafic de influenţă din partea unui fost prim-ministru, potrivit unei surse din presă.
Procurorul suspendat din DNA a susţinut, în plenul CSM, că cererea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de revocare a sa din DNA este un adevărat fals intelectual, informează sursa.
Conform sursei, ea a spus, totodată, că în Dinu Pescariu ar fi denunţat un posibil trafic de influenţă din partea unui fost prim-ministru.
Mihaiela Moraru Iorga a declarat, citată de News.ro: "Cererea de revocare este un adevărat fals intelectual. În cererea de revocare se precizează că denunţătorul Pescariu Dinu Mihail a denunţat la data de 14.10.2016 o persoană pe nume Vanesa Iusuf şi pe martor şi pe cumpărătorul de influenţă Florică Claudiu, aspect neadevărat. Dacă Inspecţia Judiciară ar fi verificat sau dacă Secţia de procurori ar fi solicitat acest document, ar fi văzut că Pescariu Dinu Mihail, şi nu voi merge mai departe să dau date, a denunţat o cu totul altă persoană, a denunţat un posibil trafic de influenţă săvârşit de un fost prim-ministru şi s-a denunţat pe el ca şi cumpărător de influenţă".
La ieşirea de la CSM, Mihaiela Moraru Iorga a spus că nu doreşte să facă mai multe precizări decât cele făcute în plenul CSM.
Iorga a adăugat: "Eu am spus că există o diferenţă între ceea ce s-a scris în referatul de revocare şi ceea ce este în realitate în documente. Am spus şi acolo că divulgarea unor date din dosare penale mi-ar putea atrage o faptă penală. Orice procuror care stă cu sabia revocării deasupra capului fără să aibă posibilitatea să se apere este un procuror lipsit de independenţă. Nu o să facă niciodată ce simte să facă într-un dosar, ci ceea ce simte că se doreşte. Dacă DNA-ului i se pare normal să dea detalii care sunt nereale într-o cerere de revocare, sunt obligată să mă apăr. Toate demersurile mele din momentul revocării şi până în prezent nu au fost împotriva DNA".
Procurorii Mihaiela Moraru Iorga şi Doru Ţuluş şi-au sustinut punctul de vedere în plenul CSM, unde au contestat decizia din 4 iulie a Secţiei pentru procurori a CSM, de revocare din DNA, la solicitarea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, se mai arată în sursă.
Potrivit sursei citate, DNA arăta, în cererea de revocare a Mihaielei Moraru Iorga, că "nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului şef al Secţiei din care făcea parte. Neprezentarea denunţului a avut drept consecinţă imposibilitatea aplicării unor dispoziţii procesual penale în raport cu persoane cercetate".