UPDATE Intervalul de preţ pentru listarea Romgaz, aprobat săptămâna viitoare

A.T.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 octombrie 2013

Intervalul de preţ pentru listarea Romgaz, aprobat săptămâna viitoare

Update 16:10 Romgaz intenţionează să listeze acţiuni la BVB şi certificate de depozit la bursa din Londra

Compania Romgaz a anunţat, astăzi, intenţia de a iniţia o ofertă publică iniţială de acţiuni existente şi de certificate globale de depozit, conform surselor de presă.

Oferta publică iniţială (IPO) este pentru vânzarea de până la 15% din capitalul social al Romgaz, de către Departamentul pentru Energie, în numele Ministerului Economiei.

Reprezentanţii companiei estimează că oferta va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, în funcţie de condiţiile de piaţă, mai arată sursele de presă.

Potrivit Romgaz, listarea de acţiuni va avea loc pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), iar de certificate Globale de Depozit pe Bursa de la Londra.

---

Intervalul de preţ pentru oferta publică secundară iniţială de la Romgaz va fi, cel mai probabil, aprobat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, susţin surse apropiate situaţiei. Subscrierea ofertei prin care statul vinde pe Bursa de Valori Bucureşti un pachet de până la 15% din acţiunile Romgaz trebuie să se încheie până pe 9 noiembrie, dată la care expiră termenul de 135 de zile de la ultima auditare a rezultatelor financiare ale Romgaz, mai spun sursele noastre. Astfel, startul ofertei trebuie dat până cel târziu pe 28 octombrie, conform surselor citate.

Se pare că autorităţile au hotărât ca oferta Romgaz să aibă doar două tranşe - una pentru retail şi una pentru investitorii instituţionali. Mai multe surse ne-au spus că autorităţile vor să aplice un mecanism prin care un procent de 5% din tranşa investitorilor instituţionali să poată fi transferat pe segmentul investitorilor de retail dacă tranşa destinată micilor investitori va fi suprasubscrisă într-o proporţie de două ori mai mare decât cea alocată investitorilor instituţionali. "Desigur, discountul acordat micilor investitori nu va fi la fel de mare ca cel de la Nuclearelectrica", mai spun sursele citate, adăugând: "Ideea este să creezi competiţie între investitorii instituţionali şi cei de retail, astfel încât preţul oferit de investitorii instituţionali să nu se apropie atât de tare de intervalul minim din ofertă".

Listarea Romgaz va fi prima în care o parte din acţiuni va fi vândută pe pieţe externe, prin intermediul unor certificate de depozit (GDR) cu activ suport titlurile din ofertă.

De asemenea, Romgaz va beneficia şi de un mecanism de stabilizare a preţului întrucât autorităţile noastre sunt interesate şi cum vor evolua acţiunile companiei după oferta de listare, având în vedere că statul rămâne acţionar majoritar.

Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei Privatizare din Departamentul pentru Energie, ne-a declarat, recent, că acest mecanism presupune ca circa 15-20% din acţiunile alocate ofertei să fie încredinţate unui broker, care le va tranzacţiona în perioada imediat următoare listării astfel încât fluctuaţiile de preţ ale acţiunilor Romgaz să nu fie foarte mari.

Goldman Sachs, intermediarul listării Romgaz, va emite GDR-uri (global depositary receipts) special pentru producătorul de gaze deţinut de stat, ne-a mai declarat, la vremea respectivă, domnul Dumitraşcu. Astfel, preţul certificatelor care vor fi tranzacţionate pe bursa londoneză va varia strict în funcţie de preţul acţiunilor şi performanţa Romgaz.

Oficialul Departamentului pentru Energie a declarat, în septembrie, că investitorii români vor plasa circa 200-220 milioane euro în acţiunile Romgaz, iar restul până la maximum 600 milioane de euro, cât şi-a propus statul să strângă din vânzarea a 15% din capitalul social al companiei, trebuie atras de la investitorii străini.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb