UPDATE Liderul Cataloniei suspendă procedura de declarare a independenţei

A.C.
Internaţional / 10 octombrie 2017

Carles Puigdemont (Sursa foto: Facebook)

Carles Puigdemont (Sursa foto: Facebook)

Actualizare 21:53 Opoziţia catalană denunţă o "lovitură de stat" după discursul susţinut de Puidgemont în Parlamentul regional

Şefa grupului parlamentar al Partidului Ciudadanos (Cetăţeni, în opoziţie) în Legislativul catalan, Ines Arrimadas, a denunţat marţi seara declaraţia preşedintelui separatist Carles Puigdemont potrivit căreia el are un mandat să declare independenţa regiunii faţă de Spania drept "o lovitură de stat" şi a subliniat că aceasta nu este suţinută de Europa, potrivit The Associated Press.

Arrimadas a subliniat că majoritatea catalanilor simt că sunt catalani, spanioli şi europeni şi că nu le vor permite oficialilor regionali "să le zdrobească inima", informează sursa.

(A.C.)

------

Liderul Cataloniei Carles Puigdemont a anunţat suspendarea procedurii de declarare a independenţei, pentru continuarea dialogului cu Madridul, potrivit unei surse din presă.

Conform sursei, acesta a precizat că este "convins că în zilele următoare conflictul dintre Spania şi Catalonia poate fi rezolvat, respectând voinţa poporului catalan".

Carles Puigdemont a menţionat, citat de Hotnews.ro: "Sunt aici pentru a analiza situaţia şi pentru a explica consecinţele acestui referendum. Sunt conştient că sunt aici în faţă Cataloniei şi în faţa lumii. Trăim un moment istoric şi consecinţele şi efectele merg mai departe decât doar ţara noastră. Catalonia e o afacere europeană. Nu voi recurge la ameninţări, dar momentul este foarte serios. Nu vrem să contribuim la violente, ci dimpotrivă. Nu putem avea un acord asupra tuturor lucrurilor, dar înţelegem că trebuie să urmăm calea democratică, paşnică, şi să respectăm oamenii care gândesc diferit faţă de noi. În ultimele zile, mulţi oameni au venit la mine şi mi-au sugerat ce să fac şi ce să nu fac. Le mulţumesc tuturor. Am cerut opinia multor oameni în ultimele zile. Nu e o decizie personală, ceva care e în capul meu, ci rezultatul referendumului, voinţă guvernului pe care îl conduc. Suntem aici pentru că în 1 octombrie a avut loc acest referendum, în condiţii extreme. E prima oară când într-o democraţie europeană au avut loc violente, poliţia a atacat oamenii. Lumea a văzut aceste violenţe comise de guvernul spaniol. Scopul a fost să provoace panică şi să provoace oamenii să nu voteze, pentru că le era frică. Nu au avut succes. Aproape trei milioane de oameni nu s-au speriat şi au venit la vot. Nu ştim câţi au încercat şi nu au putut, pentru că şcolile erau închise. Considerăm că o jumătate de milion de oameni nu a putut vota. Am ţinut referendumul cu toate acestea. Au arestat oameni din guvern, dar nici asta nu ne-a oprit. Ne-au citit mailurile, nici asta nu ne-a oprit. În ciuda tuturor eforturilor de a opri referendumul, am reuşit. Mulţumesc tuturor acestor oameni care au făcut posibil acest moment istoric. Îmi exprim solidaritatea faţă de toate persoanele rănite, acele imagini vor fi mereu în mintea noastră şi nu vom uita ce s-a întâmplat. Ştiu că trebuie să fiu responsabil şi să ţin cont de şapte milioane de oameni care trăiesc în Catalonia. Catalonia a ajutat democraţia spaniolă, am modernizat Spania. Spania nu a investit în Catalonia şi nu a respectat limba în Catalonia. Toate aceste lucruri au avut impact asupra populaţiei din Catalonia. Toţi am convenit că viitorul Cataloniei trebuie decis de populaţie, în cadrul unui referendum 82% din oameni au spus că trebuie un referendum. Am încercat să dialogăm de 18 ori cu guvernul spaniol, am încercat să facem un referendum cum a făcut şi Scoţia. De ce în Spania nu a fost posibil? Tot timpul ni s-a spus 'Nu' de la guvernul spaniol. Guvernul spaniol nu ne-a ascultat. Poporul Cataloniei a vrut acum mulţi ani libertatea să decidă. Nu am găsit pe nimeni să ne asculte în guvernul Spaniei. Ultima speranţa a fost monarhia, dar discursul Regelui nu a mers în acest sens. Sunt aici pentru dialog, pe baza de respect, asta e prioritatea noastră. Nu suntem nebuni, nu încercăm să luptăm împotriva democraţiei, vrem doar să votăm, suntem deschişi pentru orice dialog să avem acest referendum în mod legal. Votul e singura limba pe care o înţelegem. Numărul voturilor pentru da e mai mare decât cele pentru nu. Rezultatul a fost pentru un stat catalan independent (aplauze). Propunem Parlamentului să suspende efectele independenţei pentru că vrem să demarăm un dialog. Altfel nu ar fi posibil să ne atingem scopul. Trebuie să mergem pas cu pas spre scopul nostru şi spre ce ne-a cerut poporul la referendum. Au existat iniţiative de mediere, la nivel naţional şi internaţional. Europa a cerut dialog. Am auzit toate cererile. Ne-au cerut să deschidem un dialog cu guvernul spaniol şi vom face asta. Sunt convins că în zilele următoare conflictul dintre Spania şi Catalonia poate fi rezolvat, respectând voinţa poporului catalan. Vrem un viitor pentru fii şi fiicele noastre, să avem o Catalonie. Vă mulţumesc!".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb