UPDATE MAE: Un român a murit, unul a fost rănit, iar alţi doi sunt daţi dispăruţi în urma accidentului naval din Canalul Mânecii

S.A.
Internaţional / 6 august 2017

MAE: Un român a murit, unul a fost rănit, iar alţi doi sunt daţi dispăruţi în urma accidentului naval din Canalul Mânecii

Actualizare 17:36

Un grup format din patru cetăţeni români se afla pe o ambarcaţiune care a intrat în coliziune cu o altă barcă, în Canalul Mânecii, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care precizează că unul dintre aceştia a decedat, altul a fost rănit şi se află internat într-un spital, în afara oricărui pericol, iar alţi doi români sunt daţi dispăruţi.

Într-un comunicat de presă, citat de News.ro, MAE a transmis: "Potrivit informaţiilor obţinute de la autorităţile britanice, în noaptea de 5 spre 6 august 2017, un grup format din patru cetăţeni români, aflaţi pe o barcă în largul mării, a intrat în coliziune cu o altă ambarcaţiune. În urma impactului, un cetăţean român a decedat, unul se află internat la o unitate medicală din Worthing, fiind în prezent în afara oricărui pericol, iar alţi doi sunt dispăruţi".

Paza de coastă desfăşoară ample căutări pentru găsirea celorlalţi doi cetăţeni români.

Consulul Ambasadei României la Londra s-a deplasat în regim de urgenţă la unitatea medicală unde se află internat cetăţeanul român rănit pentru a afla detalii suplimentare despre starea sa de sănătate, precizează MAE.

Misiunea diplomatică şi Oficiul consular menţin în atenţie, cu prioritate, cazul, precum şi stadiul căutărilor celor doi cetăţeni români dispăruţi, şi sunt în contact cu autorităţile locale, fiind pregătiţi să acorde sprijin şi asistenţă consulară, se mai arată în comunicat.

Instituţia transmite sincere condoleanţe familiei cetăţeanului român decedat în urma accidentului naval.

-------------

O operaţiune de căutare uriaşă a doi marinari români, membri ai echipajului unei ambarcaţiuni care s-a ciocnit cu altă barcă, era astăzi în curs, pe Canalul Mânecii, după ce au fost găsiţi un supravieţuitor şi un cadavru, relatează publicaţia Daily Mail, citată de News.ro.

Două vase s-au ciocnit noaptea trecută în apele Canalului Mânecii, la aproximativ 4,8 kilometri în largul coastelor, iar una dintre ambarcaţiuni s-a scufundat.

În apă au rămas patru persoane, iar un bărbat a reuşit să plutească până când a fost salvat, în urma unei operaţiuni dramatice, de către un pescar, în această dimineaţă, la ora locală 5.50 (7.50, ora României).

Alt bărbat a fost găsit mort de către servicile de urgenţă, imediat înainte de ora locală 8.15 (10.15, ora României).

Supravieţuitorul, în vârstă de 45 de ani, originar de la Londra, a fost găsit agăţat de o geamandură, de către un pescar comercial, la aproximativ 3,2 kilometri vest de Portul Shoreham, imediat după zori.

El a fost preluat de o barcă de salvare şi a fost adus la Shoreham, de unde a fost condus la un spital.

Corpul celuilalt bărbat a fost recuperat din mare şi adus la ţărm cu un elicopter al Pazei de Coastă, către ora locală 8.15 (10.15, ora României).

În prezent, serviciile de urgenţă îi caută pe ceilalţi doi marinari, despre care Daily Mail afirmă că ar fi originari din România.

"O operaţiune de căutare pe mare şi pe linia coastei continuă, în vederea găsirii a doi bărbaţi care se aflau în ambarcaţiune, iar o anchetă a fost deschisă în cooperare cu Direcţia pentru anchete privind accidente pe mare (MAIB) cu scopul stabilirii circumstanţelor în care bărbaţii au ajuns în apă", a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei din Sussex.

"Credem că ambarcaţiunea a plecat din portul turistic Brighton către miezul nopţii şi că incidentul ar fi avut loc aproximativ două ore mai târziu, însă faptele nu sunt clare în acest moment", a adăugat el.

Ambarcaţiuni de salvare şi elicoptere căutau în larg, la aproximativ 3,2 kilometri de Portul Shoreham, să găsească ceilalţi membri ai echipajului.

Un număr de ambaracţiuni private de la Brighton şi Littlehampton ajutau autorităţile în cadrul operaţiunii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb