• Update 17:39 Meleşcanu: "În subiectul privind Roşia Montană au fost implicate guverne străine, entităţi, mijloace de presă"
Şeful SIE, Teodor Meleşcanu, a declarat, astăzi, la finalul audierii în Comisia parlamentară de control că în subiectul privind Roşia Montană au fost implicate atât guverne străine, cât şi "entităţi", "mijloace de presă" sau cetăţeni străini care au făcut lobby pentru sau împotriva proiectului.
Meleşcanu a precizat că nu poate da publicităţii prea multe informaţii legate de acest subiect, având în vedere caracterul secret al acestora.
"Noi am încercat să le structurăm însă pe cele pentru Comisie... ce guverne, ce entităţi, ce mijloace de presă au fost implicate din străinătate în acest proiect, fie în favoarea proiectului, fie împotriva proiectului şi am încercat să prezentăm o imagine cât mai completă", a afirmat şeful SIE, potrivit surselor de presă.
----
• Update 16:11 Ponta neagă că ar fi primit informări de la SIE privind infracţiuni la Roşia Montană
Premierul Ponta susţine că nu a primit niciodată informări din partea serviciilor de informaţii privind comiterea unei fapte penale sau ilegalităţi privind proiectul Roşia Montană şi afirmă că este convins că preşedintele Băsescu, "om democrat şi onest", va spune dacă a primit cumva asemenea date, transmit sursele de presă.
----
Directorul SIE, Teodor Meleşcanu, a declarat, astăzi, că, în ultimii zece ani, instituţia pe care o conduce a făcut zeci de informări în legătură cu Roşia Montană, care au fost trimise Preşedinţiei, primului ministru şi ministerelor economice.
"Nu avem o informare, ci avem câteva zeci de informări pe acest subiect care au fost transmise beneficiarilor de specificul nostru de activitate, respectiv probleme legate de bonitate, seriozitate, forţe ostile, favorabile proiectului respectiv. (...) În perioada 2002-2013", a declarat Teodor Meleşcanu, potrivit surselor de presă.
Teodor Meleşcanu a făcut această declaraţie la Parlament, înainte de a intra la Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SIE.