UPDATE ORA 20:00 Acţionarii BVB au pus întrebări punctuale legate de cheltuielile companiei

DIANA ENACHE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 aprilie 2013

Acţionarii BVB au pus întrebări punctuale legate de cheltuielile companiei

UPDATE ORA 20.00 > Conducerea BVB, mandatată să supună votului conducerea dualistă, la o AGA viitoare

Consiliul Bursei a fost mandatat de AGOA să propună, la următoarea Adunare, modificarea actului constitutiv al BVB în sensul schimbării formei de administrare din sistem unitar în sistem dualist, potrivit unor surse.

Propunerea SIF Moldova a fost aprobată de AGOA, cu 72% din voturi.

...

ORA 19:30

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor BVB este în desfăşurare, cvorumul fiind de aproximativ 44%, potrivit unor surse prezente la şedinţă.

Se pare că unii acţionari au avut întrebări punctuale, în AGOA, legate de situaţiile financiare şi de salariile consultanţilor angajaţi de Victor Cionga, însă răspunsurile conducerii BVB ar fi fost evazive.

Potrivit unor surse, AGOA ar fi aprobat situaţii financiare aferente anului trecut şi dividendul brut de 1,1198 lei/acţiune.

Acţionarii au discutat informal şi despre proiectul înfiinţării Contrapărţii Centrale, instituţie cerută la nivel european pentru decontarea derivatelor, cu toate că subiectul trebuia dezbătut în AGEA.

Pe ordinea de zi este şi mandatarea Consiliului Bursei pentru a propune următoarei AGA modificarea actului constitutiv al BVB în sensul schimbării formei de administrare din sistem unitar în sistem dualist, la propunerea SIF Moldova, SSIF Broker şi Estinvest.

UPDATE 15:44: AGEA nu se ţine

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) Bursei de Valori Bucureşti nu se ţine nici la a doua convocare din lipsă de cvorum.

La şedinţă au fost prezenţi acţionari cu deţineri cumulate de 25,5%, sub limita necesară de 50%.

---

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) şi Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor (AGOA) a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în care sunt programate voturile pentru noua politică tarifară şi pentru propunerea de analizare a introducerii conducerii dualiste, nu s-au ţinut ieri, din lipsă de cvorum, fiind amânate pentru astăzi.

AGEA a înregistrat un cvorum de 18,98%, la prima convocare, cu mult sub cel necesar, de 75%, iar AGOA a avut un cvorum de 23,43% din capitalul social al BVB, la jumătatea celui impus de statut.

Astfel, AGA este programată astăzi începând cu ora 15.00 la a doua convocare.

Acţionarii vor vota aprobarea practicării de către BVB a unui comision fix lunar de tranzacţionare şi a valorii maxime a acestuia, dar şi propunerea alternativă a Asociaţiei Brokerilor.

În Adunarea Generală Extraordinară de astăzi se mai va discuta aprobarea participării BVB la majorarea capitalului social al Casei de Compensare Bucureşti cu o contribuţie cuprinsă între 10 milioane lei şi 37 milioane lei, aprobarea răscumpărării de către BVB a maxim 76.740 din acţiunile proprii (reprezentând maxim 1% din capitalul social), la un preţ minim de 19 lei/acţiune şi un preţ maxim de 35 lei/acţiune, pentru o perioadă de maxim 18 luni, precum şi problema reducerii capitalului social de la valoarea de 76.741.980 lei la valoarea de 69.067.782 lei, cu 7.674.198 lei. AGEA va avea loc începând cu ora 15.00.

Lucian Anghel, în favoarea unei conduceri dualiste

Acţionarii vor vota, în cadrul Adunării Generale Ordinare, mandatarea Consiliului Bursei pentru a propune următoarei AGA modificarea actului constitutiv al BVB în sensul schimbării formei de administrare din sistem unitar în sistem dualist.

Acest punct de pe ordinea de zi a fost propus de trei acţionari: Estinvest, SIF Moldova şi SSIF Broker şi a fost introdus de către Consiliul Bursei la începutul lunii aprilie.

Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB, ne-a spus, ieri, că este în favoarea unei conduceri dualiste, însă domnia sa consideră că decizia aparţine acţionarilor, care sunt "suverani".

Tot în AGOA se va mai discuta aprobarea situaţiei financiare aferente anului trecut, aprobarea unui dividend brut de 1,1198 lei/acţiune, descărcarea de gestiune a adminis-tratorilor, bugetul de venituri şi cheltuieli şi planul de afaceri pentru anul în curs, precum şi aprobarea remuneraţiilor administratorilor pentru 2013.

Asociaţia Brokerilor, împreună cu cinci case de brokeraj, a solicitat, la jumătatea lunii aprilie, completarea ordinii de zi, cu propunerea de reducere cu 16% a comisionului variabil la tranzacţiile cu acţiuni, precum şi respingerea practicării de către BVB, începând cu 1 ianuarie 2014, a unui comision fix lunar de tranzacţionare per participant şi a valorii maxime a acestuia.

Asociaţia Brokerilor a mai propus ca Bursa să participe cu 10 milioane lei la majorarea capitalului social al Casei de Compensare Bucureşti şi ca acţionarii să mandateze adminis-tratorii BVB să suplimenteze această sumă cu cel mult 5 milioane lei, în funcţie de decizia luată de Adunarea Generală a Acţionarilor a Casei de Compensare Bucureşti.

Grupul celor şase acţionari a propus şi res-pingerea reducerii capitalului social al BVB cu 10%, echivalentul a 7,67 milioane lei, şi distribuirea banilor către acţionari, precum şi respingerea unui program pentru răscumpărare a unui pachet reprezentând maxim 1% din capitalul social şi alocarea pachetului către acţionari.

Drepturile de vot pentru SIF Transilvania şi "Turism Felix", limitate la 5%

Bursa de Valori Bucureşti a anunţat, ieri, că drepturile de vot ale SIF Transilvania şi "Turism Felix" vor fi limitate la 5%, pragul impus de lege.

Astfel, drepturile de vot, pentru cei doi acţionari, vor fi suspendate prin metoda pro-rata, pentru 3.815 acţiuni, reprezentând 0,0497 % din capitalul social al SC Bursa de Valori Bucuresti aferente acţiunilor ce depăşesc pragul de 5% din capitalul social.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb