• Update 13:10: Ponta: "Sunt bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii până la sfârşitul anului"
Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, la Iaşi, că sunt bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii şi pentru funcţionarea instituţiilor statului, până la sfârşitul anului, fondurile necesare în acest sens urmând să fie realocate din alte părţi.
Acesta a precizat că s-a ajuns în această situaţie pentru că fostul Guvern a construit bugetul doar pentru primele zece luni ale anului.
"Guvernul trecut a considerat că anul 2012 are doar zece luni, însă obligaţia mea este să asigur funcţionarea tuturor instituţiilor statului până la sfârşitul anului 2012. Am descoperit pe parcurs toate acele fonduri pe care fostul Guvern nu le-a prevăzut. Există două explicaţii pentru aceasta, şi anume ori fostul Guvern a alcătuit un buget nerealist, ca să nu spun fals, ca să arate instituţiilor internaţionale că: "iată, am adoptat bugetul şi e bine", ori s-au gândit că nu vor mai fi ei la guvernare şi atunci va veni altcineva care va rezolva situaţia", a adăugat Ponta.
• Update 11:02:
Premierul Ponta susţine că nu i-a cerut ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, să demisioneze după eşecul vânzării Oltchim deoarece acesta a moştenit siuaţia de la fostul guvern, dar că l-a atenţionat că va rămâne ministru în viitorul guvern doar dacă rezolvă problemele la Oltchim şi Hidroelectrica, conform surselor de presă.
Ponta a anunţat că Guvernul nu va mai apela la serviciile consultantului PricewaterhouseCoopers pentru viitoarele procese de privatizare, deoarece acesta a recomandat greşit ca la licitaţia de vânzare a Oltchim să fie acceptat oricine.
Premierul Ponta a declarat că suma de 1,8 milioane euro prezentată de Dan Diaconescu pentru salarii la Oltchim reprezenta doar un împrumut restituit de "mama copilului său", deoarece acesta nu avea întreaga sumă necesară, explicând astfel că "unul de la spitalul 9" a venit să blocheze privatizarea.
• Update 10:40: Ponta: "Băsescu a încercat să mă şantajeze"
Premierul Victor Ponta a precizat că sintagma "dottore" rostită de preşedintele Traian Băsescu doar cu puţin timp înainte ca el, ca prim-ministru, să fie acuzat de plagiat i-a dovedit încă o dată că actualul şef al statului rămâne tributarul "şantajului" şi altor metode securiste.
"Acel episod mi-a dovedit că preşedintele Băsescu va rămâne întotdeauna tributarul metodelor securiste: dosare, aranjamente, lucruri descoperite din trecutul meu...din fericire, nu prea am ce lucruri să îmi descopere ", a declarat Ponta.
El a susţinut, fără să dorească să prezinte detalii, că preşedintele a încercat să îl şantajeze în acest fel.
Domnia sa a menţionat că relaţia sa cu şeful statului continuă să fie una glacială, dar că va încerca să discute cu preşedintele Traian Băsescu despre nivelul nivelul de reprezentare a ţării noastre la următoarea reuniune a Consiliului European, din noiembrie.
.....
Primul ministru Victor Ponta a declarat că prioritatea actuală a Guvernului este identificarea fondurilor pentru funcţionarea spitalelor, plata unei părţi din pensii şi activitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor, deoarece construcţia bugetară nu prevede nicio resursă pentru ultimele 45 de zile ale anului, potrivit surselor de presă.
"Prioritatea numărul unu în acest moment a Guvernului este finalizarea anului 2012, pentru că începând cu 15 noiembrie - aşa s-a prevăzut anul trecut în buget - nu există nicio resursă pentru funcţionarea spitalelor, pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru o parte din pensii şi atunci, profitând de încasări mai bune la buget, un trend care s-a confirmat şi în trimestrul III, şi rearanjând cheltuielile, prioritatea numărul unu este să ştiu că până la 31 decembrie 2012 pensii, salarii, funcţionarea instituţiilor publice şi încălzirea putem să le asigurăm, evident cu un buget pentru 2013", a menţionat Ponta.
1. guvernanta corporativa
(mesaj trimis de Theodor în data de 14.10.2012, 14:14)
Un stat modern se guverneaza conform preceptelor guvernantei corporative.Astfel de vesti panicarde nu sunt admisibile intr-un stat civilizat.
Ziarul Bursa ar putea sa faca,pentru inceput,un studiu al stadiului de aplicare al OUG 109/2011,cu privire la aplicarea guvernantei corporative in intreprinderile cu capital de stat.
Si PDL,si USL ar fi trebuit sa aplice aceasta ordonanta!