UPDATE: PROIECTUL ROŞIA MONTANĂ: Băsescu: "Guvernul să retragă proiectul din Parlament"

F.A.
Politică / 16 septembrie 2013

Update 19:10

Şeful statului a precizat că cea mai bună soluţie privind proiectul minier este ca Guvernul să îl retragă din Parlament. "Cea mai bună soluţie este ca Guvernul să retragă proiectul din Parlament. Sunt şi lucruri care trebuiesc reglate prin lege: creşterea redevenţei de la 4 la 6%", a explicat Băsescu.

Update 19:05

"Nu pot să nu observ că toată disputa e legată de două abordări, amândouă egal incorecte: unii susţin locurile de muncă, alţii că nu trebuie făcute aceste locuri de muncă pentru că cianurile ne vor otrăvi pe toţi. Dincolo de banii europeni, prin propriile noastre resurse putem relua exploatările de aur, cupru, uraniu şi să generăm locuri de muncă. Un alt lucru, dincolo de banii europeni, e legat de independenţa energetică, fie că vorbim de gaze de şist sau de gazele din Marea Neagră", a menţionat şeful statului.

Update 19:00

Preşedintele ţării a explicat motivele pentru care a afirmat că legea este neconstituţională.

Domnia sa a declarat: "Premierul nu se limitează doar la această încălcare a Constituţiei, prin ataşarea contractului la lege, ci constatăm că prin lege se modifică legea, ceea ce e un atribut al Parlamentului. Apoi, prin lege, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) primeşte dreptul să facă expropieri, ceea ce e neconstituţional. Prin această lege se permite ca Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) să prelungească licenţa cu până la 20 de ani, în condiţiile în care în prezent legea permite prelungirea până la cinci ani. Aurul şi argintul de la Roşia sunt proprietate publică. Iar faptul că prin lege se stabileşte că licenţele pot fi prelungite prin lege cinci ani maximum de două ori, are legătură cu exact acest fapt. Guvernul propune prin această lege ca vreme de 20 de ani, statul să nu mai aibă control asupra resurselor".

"Tot prin lege se face reconfigurarea perimetrelor adiacente, ceea ce e tot preluarea atribuţiunilor ANRM. Toate acestea m-au făcut să afirm că legea este neconstituţională, nu a fost o indicaţie pentru CCR, pentru că există o jurisprudenţă", adaugă Băsescu.

Update 18:55

Băsescu precizează: "Premierul dacă nu minte, nu poate să facă politică. A mai existat OUG cu privire la privatizarea Rompetrol, emisă de Guvernul Tăriceanu, devenită apoi lege, promulgată tot de domnul preşedinte Iliescu. O a doua ordonanţă privind privatizarea Rompetrol, ajunsă după 12 ani la mine, am retrimis-o la Parlament, după care am trimis-o la CCR, iar CCR a constatat tardivitatea sesizării pe care i-am făcut-o".

Update 18:51

"Am văzut că domnul Ponta a afirmat că s-au mai făcut privatizări prin lege. Aici nu discutăm de o privatizare prin lege, ci de exploatarea unui zăcământ aurifer. A fost vorba de privatizarea Petrom, promulgată de preşedintele Iliescu. A fost opţiunea sa. Din acest motiv nu a existat un refuz al CCR. Ar fi fost respinse", a adăugat Traian Băsescu.

Update 18:40

Şeful statului a declarat: "Există următoarea precizare: Dacă puterea legislativă adoptă o lege la un caz particular, atunci Parlamentul, rogându-şi competenţe de legiferare a încălcat principiile separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Articolul 1.4 nu permite ca Parlamentul să ia decizii personalizate prin legi, acesta fiind un atribut exclusiv al Guvernului".

---

Preşedintele Traian Băsescu susţine, la această oră, o declaraţie de presă privind proiectul minier de la Roşia Montană.

Domnia sa a menţionat că există un precedent în care Curtea Constituţională a României (CCR) nu a validat prin lege anumite înţelegeri. "Vreau să clarific public o serie de afirmaţii legate de legea guvernului privind Roşia Montană. Am afirmat de la bun început că nu se poate atribui prin lege un contract. Acest lucru e confirmat de jurisprudenţa CCR prin deciziile sale numărul 600/2005, 970/2007 şi nu în ultimul rând decizia pentru respingera memorandumului de înţelegere Rompetrol, pe care Curtea nu a validat-o în 2013", a declarat domnia sa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb