• UPDATE 15:00 - Protestul s-a încheiat la ora 14:00
Protestul cadrelor sanitare s-a încheiat, fără incidente, în jurul orei 14:00, informează Mediafax. Manifestanţii au sprijinit de zidul Palatului Parlamentului o cruce şi coroane de flori, sugerand "moartea Sănătăţii" în ţara noastră, potrivit aceleiaşi surse.
---
Angajaţii din sistemul medical protestează, astăzi, în centrul Capitalei.
Ministerul Sănătăţii (MS) şi-a exprimat regretul faţă de opţiunea liderilor Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate de a organiza un protest în Bucureşti, subliniind că orice problemă îşi poate găsi soluţionarea prin dialog, colaborare şi încredere reciprocă, informează sursele de presă.
"MS recunoaşte şi respectă dreptul democratic al Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate de a protesta printr-un marş organizat, dar doreşte să reamintească faptul că în ultimele luni ministerul a purtat numeroase discuţii cu reprezentanţii acesteia pentru găsirea soluţiilor optime în privinţa rezolvării problemelor din sistemul sanitar revendicate de aceştia", potrivit unui comunicat al ministerului.
Ministerul Sănătăţii mai informează că face "toate eforturile legale pentru rezolvarea cât mai curând a problemelor stringente din sistemul sanitar, care nemulţumesc atât pacienţii şi cadrele medicale, cât şi autorităţile".
Peste 5.000 de angajaţi din sănătate sunt aşteptaţi, astăzi, în Bucureşti, să participe la un protest privind nivelul salariilor şi alte probleme din sistem.
Participanţii pornesc un marş din Piaţa Victoriei, până la Palatul Parlamentului, La Izvor, între orele 13.00 şi 13.30, se va desfăşura un alt miting.
Angajaţii din sănătate cer minimum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.
1. Vremuri intolerabile
(mesaj trimis de Theodor în data de 02.11.2013, 11:21)
Romanii au asistat, ,stupefiati,la evacuareaq Spitalului de copii din Timisoara,de catre un clan de tigani imbogatit prin furturi de masini de lux,care au cumparat cladirea prin intermediari,
Institutiile statului nu catadicsesc sa faca nimic pentru impiedicarea acestor actiuni intolerabile,cum nu au facut in toti acesti ani,in care clanurile tiganesti au jefuit fara nici o jena calea ferata,conductele de produse petroliere,constructiile parasite de proprietari casapiti de saracie,ogoarele muncite de tarani.
Un stat impotent patroneaza acest jaf generalizat,in timp ce legislativul si guvernul are doar grija de a-si cumpara masini noi.