• Update:
Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, la Biroul Electoral Central, că în 29 septembrie este prevăzută semnarea protocolului "in extenso" al Alianţei România Dreaptă, unde se va stabili şi împărţirea candidaţilor pe colegiile uninominale.
.......
PDL a semnat astăzi protocolul de înfiinţare a Alianţei România Dreaptă cu Forţa Civică şi cu PNŢCD.
"Astăzi este un moment important pentru cele trei partide. În următoarele zile vom finaliza şi platforma program şi programul de guvernare, astfel încât la sfârşitul lunii să ne întâlnim să le parafăm. Vom veni cu oameni noi, mulţi oameni noi, pe lângă cei care şi-au dovedit competenţele în aceşti ani", a declarat Vasile Blaga,
Aurelian Pavelescu, liderul PNŢCD, a precizat: "Lansăm o construcţie politică pentru toţi românii pentru a promova şi apăra România Europeană".
"Pornim cu optimism, hotărâre şi forţă. Aşa să ne ajute Dumnezeu!", a încheiat fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, liderul formaţiunii Forţa Civică.
Prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, urmează să meargă la BEC pentru a înregistra Alianţa.