UPDATE Reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

F.A.
Politică / 17 decembrie 2013

Update 11:19 Ordinea de zi a şedinţei CSAT

O şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), condusă de preşedintele Traian Băsescu, va avea loc astăzi, începând cu ora 15.00, la Palatul Cotroceni, a anunţat şi Administraţia Prezidenţială.

Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT sunt incluse următoarele subiecte:

- Raportul prim-ministrului Guvernului României către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării privind măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni internaţionale;

- participarea României la misiunile derulate sub egida Uniunii Europene; stadiu şi perspective pentru implementarea Strategiei naţionale în domeniul capacităţilor civile;

- Strategia industriei naţionale de securitate

- stadiul îndeplinirii Programului multianual de restabilire a capacităţii de luptă a Armatei României pentru perioada 2013 - 2016 şi în perspectivă până în anul 2012;

- Planul de întrebuinţare a forţelor armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului român în anul 2014;

- situaţia actuală a Fondului Naţional de Adăpostire a Populaţiei;

- programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru anul 2014.

Pe timpul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională, menţionează Administraţia Prezidenţială.

---

Primul-ministru Victor Ponta participă, astăzi, la ora 15:00, la o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), a anunţat Guvernul.

Ultima şedinţă a CSAT a fost organizată la sfârşitul lunii noiembrie, când au fost avizate proiectele de buget ale instituţiilor din domeniul securităţii naţionale.

La acea şedinţă, premierul Victor Ponta nu a participat deoarece avea pregătite, din timp, întâlniri cu mai mulţi prim-miniştri, veniţi la Bucureşti pentru reuniunea China-Europa Centrală şi de Est.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb