DNA a instituit sechestru asupra bunurilor lui Dragnea până la concurenţa sumei de peste 27 milioane euro

A.C.
Anticorupţie / 21 noiembrie 2017

Liviu Dragnea (Sursa foto: Facebook)

Liviu Dragnea (Sursa foto: Facebook)

Actualizare 18:40 DNA

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile,a acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de Liviu Dragnea, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia până la concurenţa sumei de 27,3 milioane de euro (127,5 milioane lei), informează procurorii, potrivit unui comunicat de presă.

În documentul citat se precizează: "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în conformitate cu art. 249 C. proc. pen. şi art. 20 din Legea 78/2000, au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de următorii suspecţi: Dragnea Nicolae-Liviu, preşedintele al Consiliului Judeţean Teleorman la data faptelor - sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 127.547.366,34 lei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie.

În cazul lui Neda Florea, reprezentant al SC Tel Drum SA, procurorii au instituit sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 31.343.799,19 lei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deţinute, asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de dividende".

În cazul lui BăţăuŞ Mugur, funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman la data faptelor, s-a instituit sechestru asigurător până la concurenţa sumei de 127.547.366,34 lei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, asupra acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare, asupra sumelor de bani datorate acestuia de către terţe persoane.

Pentru Piperea Victor, funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, la data faptelor DNA a instituit sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 63.999.908,88 lei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deţinute de acesta, asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu, de către terţe persoane.

Totodată pentru Predescu Marin, funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, la data faptelor s-a instituit sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 32.203.658,27 lei, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deţinute de acesta, asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu, de către terţe persoane.

Potrivit DNA, aceste măsuri asigurătorii au fost dispuse de procurorii anticorupţie, în vederea recuperării prejudiciilor şi prin raportare la infracţiunile reţinute în sarcina suspecţilor menţionaţi, în funcţie de participarea fiecăruia la infracţiunile de care sunt suspectaţi.

Prejudiciul estimat în cauză, până în acest moment, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (două infracţiuni) şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite (două infracţiuni) este de 127.547.366,34 lei.

(G.F.)

-------------

Actualizare 18:01

Liderul PSD a părăsit, în jurul orei 18:00, sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fără să facă vreo declaraţie.

Liviu Dragnea a stat aproape 30 de minute la DNA.

Potrivit televiziunilor de ştiri, procurorii anticorupţie l-au înştiinţat pe Liviu Dragnea că au fost demarate procedurile de punere sub sechestru a averii sale în dosarul "Tel Drum".

(S.A.)

------------

Actualizare 17:37 Liderul PSD, huiduit la sosirea la sediul DNA

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ajuns la sediul DNA, unde urmează să fie anunţat de către procurorii anticorupţie că i-a fost pus sechestru pe bunuri în dosarul "Tel Drum".

El a fost aşteptat în faţa DNA de aproximativ 30 de membri ai PSD, între care secretarul general al partidului, Marian Neacşu, şi deputatul Cătălin Rădulescu, dar şi de către mai multe persoane care au huiduit şi au strigat "Demisia".

Liviu Dragnea a ajuns la DNA în jurul orei 17.35.

Liderul PSD şi-a făcut cu dificultate loc prin mulţime şi printre jurnalişti, flancat de jandarmi.

(S.A.)

------------

Actualizare 17:30 Îmbulzeală la DNA în aşteptarea lui Liviu Dragnea

Mai mulţi membri ai PSD se află la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în această seară în aşteptarea liderului social-democrat Liviu Dragnea, care urmează să ajungă pentru a fi anunţat de către procurorii anticorupţie că i-a fost pus sechestru pe bunuri în dosarul "Tel Drum".

În faţa sediului PSD, au venit, din nou, câteva zeci de membri ai PSD, între care secretarul general Marian Neacşu şi deputatul Cătălin Rădulescu.

Marian Neacşu a spus: "Suntem o sumă de colegi care au simţit nevoia să vină ei. Suntem membri de partid, dar nu este o acţiune de partid".

De asemenea, la sediul DNA au fost mobilizate forţe impresionante de jandarmi, aşa cum s-a întâmplat şi în 13 noiembrie, când Liviu Dragnea a fost la DNA pentru a fi anunţat că a fost pus sub urmărire penală.

Unul dintre jandarmi a explicat că prezenţa lor este conform procedurilor, pentru a se asigura accesul unei persoane.

În 13 noiembrie, Carmen Dan spunea că a fost necesar un dispozitiv mărit de jandarmi având în vedere numărul mare de persoane care s-au aflat acolo: "Jandarmeria asigură accesul şi perimetrul ce deserveşte sediul acelei instituţii. Dispozitivul este flexibil. A fost şi o prezenţă numeroasă de persoane la DNA. În funcţie de condiţiile apărute atunci când s-a asigurat acea activitate, Jandarmeria şi-a mărit dispozitivul, pentru a nu fi niciun incident. Jandarmeria era prezentă pentru că era una dintre activităţile care îi intră în responsabilitate".

(S.A.)

--------------

Actualizare 14:02 Dragnea: "Sunt folosit ca mijloc pentru a bloca legile justiţiei de către oameni care se ascund"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, referitor la sechestrul pus de DNA pe averile persoanelor implicate în dosarul Tel Drum, că este folosit ca mijloc pentru a bloca modificarea legilor justiţiei, spunând ironic că urmează, probabil, sechestru pe viaţă, potrivit News.ro.

Liviu Dragnea s-a arătat deranjat de faptul că a aflat din presă despre sechestrul pus de DNA pe averea inculpaţilor din dosarul Tel Drum, el fiind unul dintre aceştia.

"Îl văd foarte interesant (sechestrul pus de DNA - n. red.) în sensul că, sigur, noi încă mai credeam, unii încă mai credem, că putem deveni o ţară normală, în care nu afli din presă lucrurile astea - informaţii date pe surse, pe canale neoficiale şi nelegale", a declarat Dragnea.

Liderul PSD a spus că o să meargă azi la DNA pentru a lua în primire sechestrul.

El a declarat: "Am fost făcut ţap ispăşitor la referendum în 2012, pentru că trebuia să se păstreze cinstea obrazului cuiva (...), am fost făcut ţintă de câte ori PSD a vrut să facă ceva important pentru români, acum sunt folosit ca mijloc pentru a bloca legile justiţie şi de către cine? De către oameni care se ascund".

Acesta a adăugat: "O să merg (la DNA - n.red.) ca să iau în primire sechestrul. Urmează probabil şi sechestru pe viaţă".

Întrebat dacă este şantajat de DNA sau de OLAF pentru a bloca legile justiţiei, Dragnea a răspuns: "Nu am cu ce să fiu şantajat, dar despre subiectele astea o să avem timp să vorbim".

(C.A.)

-----------

Procurorii DNA au decis să pună sechestru în dosarul Tel Drum în care este urmărit, printre altele, şi preşedintele PSD Liviu Dragnea, informează televiziunile de ştiri.

Conform procedurii, cei vizaţi de sechestru ar urma să se prezinte la DNA pentru a le fi adusă la cunoştinţă măsura decisă.

Liviu Dragnea este acuzat în acest dosar de constituirea unui grup infracţional organizat, de două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi de două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, fapte comise în perioada în care era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman.

Alături de el, în dosar sunt cercetate alte opt persoane din conducerea Tel Drum, asociaţi ai unor societăţi comerciale sau funcţionari.

În comunicatul DNA se precizează: "Suspectul Liviu Nicolae Dragnea, preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene), prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii".

Conform procurorilor, prejudiciul creat în dauna bugetului public este de peste 30 de milioane de lei, iar fondurile europene fraudate sunt de 21 de milioane de euro.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Liviu Nicolae DRAGNEA, DEMISIA, URGENT!!!!Nu mai polua spatiul public cu infractionalitatile tale!!

    1. Kovesi are 21 de icoane în birou și pe ea. Să vedem ce are de zis karma ei. :)

    [Mesaj eliminat conform regulamentului]

    Dosarul...a venit la timp .... ca o "manusa"...Legile Justitiei nu-l mai apara...prejudiciul este mare si acuzatiile multiple incepand cu constituirea unui grup infractional....Totul este de ...timp....cat mai poate sa-si "amane" dosarul....

    1. Așa acționează mâna lui Dumnezeu. Ca în filmele cu Omul Paianjen.

      Când să fie demisă Kovesi pentru desconsiderarea sistemului democratic din România, când să fie adoptată legea răspunderii magistraților, hop și Dumnezeu, ca Omul-Paianjen, după convocarea lui Dragnea la Ambasada lui Klemm. 

      Ce zici ma?

      Desconsiderarea sistemului democratic???? 

      Parlamentul legifereaza,nu anchetează hoții.

      Șefu' de la propaganda securistă, bagă virgule să pară că_cunoști.

      Art 64 din Constituție permite parlamentarilor să organizeze comisii de anchetă la care, dacă ești convocat, tu, ca funcționar public al statului care-ți livrează mălai lunar, te prezinți sau îți dai demisia.

      Te poți apuca de cultivat orez, nu-i problema alegătorilor, dar nu dai cu flit reprezentanților cetățenilor ale căror interese ai jurat să le aperi. 

      Daca cetateanu ca tine a votat neinformat si in parlament avem hoti ca Dragnea atunci articolu 64 nu are valoare.

      LA CULTIVAT DE OREZ IN TELEORMAN ESTI BUN. 

      Jignire gratuită, acuzații nefondate și o afirmație de securist cu nuca mică, un articol din constituție nu are valoare.

      Nu te califici pentru cultivat orez. Este o acțiune repetitivă care necesită un minim de inteligență. 

    Circ tipic romanesc.Ne interesează foarte mult prostia,corupția care sunt de fapt sinonime in loc sa ne preocupe dezvoltarea economică.Astia din DNA și din Parlament nu sunt întregi la minte.O tara care nu are o economie predictibilă și libera este ștearsă de pe harta.Devnim din ce in ce mai bananieri și spălați pe creier,că ăștia din instituțiile statului nu consuma din banii lor ci din banii poporului,cand ii vad pe Liviu ,Laura Codruța ce spectaculoși sunt îmi e scârbă că sunt român,niste DOBITOCI,că vorba aia nu sunt pe banii lor ci pe banii poporului român.Suntem cu o sută de ani in urma datorita acestor personaje care nu au nimic în comun cu inovația sau cu ceea ce pot sa ofere oamenii mai bun pentru binele general.Bai ăștia din DNA plecați mă in Coreea de Nord că acolo va e locul,nu uitați că sunteți plătiți din banii noștri dar văd că nu va intereseaza,vouă nu va convine nimic vreți numai drepturi și să nu răspundeți pentru nimic așa că niște huligani.

    1. niste huligani ----->>> ca tine vorbesc din PARLAMENT,

      si mie SCIRBA de miticu romanesc mi-a ajuns in git !!!! 

      "mie scârbă" trebuie însoțit de "mia ajuns".

      Nu te mai întrebăm de ce tocmai în gât, dar propaganda securiste presupune riscurile ei. 

      Esti penibil. O sa sfarsiti in inchisoare belinistule penal s-au linsati, alta cale nu exista.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb