ora 14.56
Validarea noului Consiliu al Bursei de la Sibiu - Sibex - a fost amânată pentru o şedinţă de săptămâna viitoare de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), deşi fusese programată pentru şedinţa de astăzi.
............
UPDATE - SIBEX
ora 13.03
• Tribunalul Sibiu a dispus îndreptarea erorilor din sentinţa SIBEX
În urma articolului alăturat apărut azi în ziarul "BURSA" care sesiza că revocarea vechiului Consiliu de Administraţie de la Sibiu şi alegerea unuia nou nu au fost suspendate de instanţă, Tribunalul Sibiu a dispus îndreptarea erorii strecurate în sentinţa din 12 mai.
Sentinţa pronunţată de judecătorii Tribunalului Sibiu dispunea suspendarea executării hotărârilor Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Sibex din 29 aprilie, nr. I, II, III, IV, V, VI, şi VII. Revocarea vechiului CA şi alegerea unuia nou reprezintă însă a opta şi a noua hotărâre.
Un comunicat postat azi dimineaţă pe site-ul Bursei de la Sibiu menţionează constatarea faptului că "din eroare s-a dispus suspendarea executărilor Hotărârilor AGOA nr.I I, II, III, IV, V, VI, şi VII, în loc de suspendarea hotărârilor AGOA nr. I I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII, IX, X, şi XI".