• Update 14:42 Ponta: "Numirea lui Sârbu la conducerea comisiei este o glumă"
Premierul Victor Ponta consideră că numirea senatorului PSD Ilie Sârbu la conducerea comisiei de anchetă în cazul Călăraşi este "o glumă". El a adăugat că nu toate glumele liderului PNL, Crin Antonescu, sunt bune.
----
• Update 14:22 Antonescu: "Sigur că vom fi de acord cu comisia. Propun să fie condusă de Ilie Sârbu"
În ceea ce priveşte înfiinţarea unei comisii de anchetă, Crin Antonescu a subliniat că "PNL are întotdeauna de ales", tocmai de aceea "nu acceptă niciodată o situaţie în care să adopte decizii pe care oameni din afara partidului le anunţă la televizor".
Domnia sa s-a referit, astfel, la anunţul de marţi al premierului Victor Ponta, potrivit căruia PNL este de acord cu înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru verificarea retrocedărilor agricole din Călăraşi.
Preşedintele PNL a adăugat că nimeni din PNL nu va împiedica vreo comisie de anchetă şi că "sigur" liberalii vor fi de acord, menţionând că de pe acum propune ca aceasta să fie condusă de senatorul PSD Ilie Sârbu.
Totodată, oficialul a precizat că decizia oficială privind înfiinţarea unei comisii de anchetă nu va fi luată astăzi. "Decizia oficială o vom lua mâine, poimâine, dar nu azi (...) nu cumva dintr-o informaţie greşită, dintr-un comentariu pripit, să poată interpreta cineva că ne poate da ultimatumuri", a spus domnia sa.
Antonescu a explicat, referitor la sugestia ca Ilie Sârbu să conducă o astfel de comisie, că aceasta este propunerea "frăţească" a PNL.
---
• Update 14:09 Antonescu: "Rezolvarea cazului Călăraşi, demisia imediată a lui Băsescu"
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la sediul partidului pe care îl reprezintă, că o rezolvare la "cazul Călăraşi" ar fi demisia preşedintelui ţării, Traian Băsescu.
"Convingerea mea fermă este că pentru România această nouă problemă are o singură rezolvare sănătoasă: demisia lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României, acum, imediat. Este o decizie care ar scuti această ţară de un nou subiect jenant, e o decizie care ar scuti această ţară de încă un an de război politic", a precizat Antonescu.
Domnia sa a explicat că solicită demisia lui Băsescu pentru că nu este acceptabil ca preşedintele unei ţări, cum este România, "cu atâtea probleme, cu atâtea frustrări, cu atâtea întrebări care nu au răspuns", să comunice bunăstarea materială a propriei sale familii.
---
• Update 12:48
Liberalii vor lua o decizie în privinţa înfiinţarea comisiei Călăraşi săptămâna viitoare, a declarat preşedintele PNL Crin Antonescu.
----
Liderii partidelor de la guvernare, Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au întâlnit, ieri seară, la sediul USL, ca să lămurească problema înfiinţării Comisiei pentru "cazul Călăraşi". În urma discuţiilor dintre cei doi lideri, potrivit unor surse guvernamentale, s-a pus problema ruperii alianţei de guvernare, ca urmare a neînţelegerii pe marginea subiectului achiziţiei terenului de la Fundulea de către fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu.
Conform unor surse apropiate, între Crin Antonescu şi Victor Ponta a avut loc un schimb dur de replici, în cele din urmă, cele două partide nereuşind să ajungă la compromis privind înfiinţarea comisei speciale care să investigheze "cazul Călăraşi". Discuţiile s-au purtat pe un ton ridicat în permanenţă.
Surse politice ne-au declarat că liberalii se vor întâlni în această dimineaţă ca să ia o decizie, întrucât liderii PSD le-au dat un ultimatum, cerându-le să se decidă asupra înfiinţării unei comisii parlamentare.
Întâlnirea de la sediul USL, la care au luat parte lideri PSD şi PNL, a durat aproximativ o oră. Victor Ponta, Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea au plecat de la sediul USL fără să facă declaraţii presei, în timp ce Crin Antonescu şi Daniel Chiţoiu au mai rămas un timp în clădire.
Înaintea întâlnirii de ieri seară, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că nu au existat discuţii în USL despre constituirea unei comisii de anchetă pe "cazul Călăraşi". Mai mult, liderul PNL a spus că nu a vorbit telefonic cu premierul Victor Ponta, despre acest subiect.
Premierul anunţase ieri că PNL este de acord cu înfiinţarea unei comisii de anchetă privind retrocedările agricole din judeţul Călăraşi.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat ieri că decizia privind elaborarea documentelor pentru constituirea comisiei pe "cazul Călăraşi" a fost luată în cabinetul său de la Cameră şi au fost prezenţi miniştrii Chiţoiu, Câmpeanu şi Stroe, care nu au avut obiecţii, ceea ce înseamnă, din experienţa sa, că a fost acceptată.
1. Asta ne doare
(mesaj trimis de Raudemare în data de 21.11.2013, 08:22)
Nu pot sa-l vad pe Antonescu presedinte. Poate gresesc insa atitudinea care o are in privinta cercetarii cazului de dobandire al terenului lui Basescu mi se pare demna de un presedinte. Adica am rezolvat miliardele furate in tara asta si ne mai ramane sa vedem cum de isi permite presedintele tarii sa ia un milion ... cu imprumut !!! Ponta, eu cred ca faci si lucrui bune, dar asta e unul prost.