Urna mobilă din studiourile TV

Dan Nicolaie
Ziarul BURSA #Politică / 11 decembrie 2012

Urna mobilă din studiourile TV

O largă majoritate, de peste 50% din electorat, a preferat să pună ştampila de vot pe ecranul televizorului. Nu contează în ceea ce priveşte reprezentarea în Parlament, dar se reflectă foarte bine în audienţele TV. Ipotetica urnă mobilă care s-a plimbat prin studiourile televiziunilor a strâns mai multe voturi decât orice partid. Datul cu părerea din fotoliul de acasă este mai comod decât plimbatul prin ploaie şi lapoviţă şi pentru mulţi are acelaşi efect - zero - ca şi aplicatul ştampilei pe un candidat care îşi urmăreşte doar propriile interese.

Din nefericire pentru conturile respectivelor staţii TV, şi Consiliul Naţional al Audiovizualului a stat cu ochii pe ecrane: "Consiliul Naţional al Audiovizualului a monitorizat posturile de radio şi de televiziune şi după încheierea campaniei electorale în audiovizual, inclusiv în ziua votării, urmând să analizeze sesizările primite de la mai mulţi competitori electorali şi de la telespectatori - şi să sancţioneze eventualele abateri de la respectarea prevederilor legale".

Şi abateri au fost din plin, sub toate formele posibile, de la insinuari străvezii şi mesaje alarmiste, până la reclamă politică pe faţă. Dan Diaconescu, politicianul care intrepretează într-un mod absolut personal felul în care se fac sondaje de opinie, cu siguranţă va avea parte de o nouă amendă. Postul său, OTV, a continuat campania electorală şi în ziua votării, ceea ce intră flagrant în coliziune cu legislaţia audiovizualului. Chiar şi după anunţarea exit - poll-urilor, când toată presa susţinea ceva, Dan Diaconescu continua să-şi clameze victoria personală în faţa lui Victor Ponta, chiar dacă procentele îi scădeau constant şi la propria televiziune.

Un minut nu reprezintă mare lucru în economia unei televiziuni, dar ca să fii primul care anunţă exit-poll-urile îţi calci în picioare chiar şi propriul ceas. Ce contează că într-un colţ al ecranului ai un ceas care arată ora 20.58 şi în centru afişezi că mai sunt 20 de secunde până la ora 21.00. România TV a reuşit această performanţă, după ce ore în şir a anunţat că va prezenta rezultate greu de imaginat şi că partidele sunt în alertă. Cel mai târziu s-a făcut ora 21.00 la Realitatea TV, post unde secundele trec mult mai greu decât la concurenţă. Pentru cei care au ales să urmăreas-că B1 TV după anunţarea rezultatelor sondajelor de opinie, nu era foarte clar dacă duminică s-a votat pentru alegerea noului Parlament sau pentru referendumul de suspendare a preşedintelui. Se scădeau şi se adunau voturile din vară cu atâta abnegaţie încât reieşea că partidul care a câştigat alegerile de fapt a suferit o înfrângere aproape ruşinoasă.

Anunţul lui Victor Ponta, că a început negocierile cu UDMR pentru asigurarea unei majorităţi constituţionale, a fost foarte aproape să provoace o revoltă în studioul Antenei 3. Indignarea unei vedete a pos-tului, care nu înţelege de ce reprezentanţi ai luptei anti-prezidenţiale simt nevoiea să se asocieze cu foştii aliaţi ai preşedintelui, a fost înăbuşită în primă fază de două-trei relatări de la faţa locului şi de o pauză publicitară, dar când opiniile i-au fost împărtăşite şi de alţi jurnalişti din platou discuţia fost lăsată liberă. Actualul premier a înţeles că armele pot fi întoarse foarte uşor din spatele microfoanelor, chiar dacă secretarul general al PSD a ţinut să mulţumeas-că "antenelor" pentru ajutorul dat în bătălia politică. Problema negocierilor USL - UDMR a monopolizat rapid discuţiile în toate studiourile TV, majoritatea analiştilor declarându-se surprinşi de rapiditatea cu care membrii coaliţiei câştigătoare au găsit un subiect de dispută.

Presa internaţională, cu ochii pe Bucureşti

Presa internaţională a alocat spaţii generoase alegerilor care au avut loc în ţara noastră. Alegătorii români şi-au exprimat sprijinul faţă de o coaliţie de stânga condusă de premierul ţării, în timp ce disputa dură între liderii acestei tinere democraţii ameninţă dezvoltarea sa economică, afirmă Wall Street Journal, care avertizează că este posibil ca, în pofida rezultatelor alegerilor, Traian Băses-cu să nu îl nominalizeze pe Victor Ponta la conducerea viitorului Guvern, deşi acest lucru ar putea aduce instabilitate sau chiar noi alegeri. Cotidianul economic britanic Financial Times aminteşte că cei doi oficiali sunt rivali înverşunaţi de când Guvernul USL (Uniunea Social Democrată) a încercat, în vară, să îl demită pe preşedinte.

Despre instabilitatea unei ţări "devastate de o luptă politică aprigă" scrie şi cotidianul britanic The Independent. Acesta aminteşte, de asemenea, că Băsescu declarase anterior că nu îl va mai nominaliza din nou pe Ponta în funcţia de premier. Exit-poll-urile arată că alianţa de centru-stânga a premierului Victor Ponta a "valsat" către o majoritate parlamentară absolută la alegerile parlamentare, a scris şi Deutsche Welle, sub-liniind că rezultatele respectă previziunile sondajelor anterioare. BBC News Online a prezentat, de asemenea, rezultatele exit-poll-urilor, rezumând disputele politice dintre Ponta şi Băsescu din această vară drept o piedică majoră în calea coabitării. Irish Examiner a preluat o ştire AP care atrage atenţia asupra condiţiilor meteorologice pe care le-au înfruntat românii pentru a merge la vot, dar şi asupra rezultatelor care ar putea inflama rivalitatea personală dintre principalii doi lideri ai ţării. Agenţia chineză Xinhua a prezentat, de asemenea, rezultatele exit-poll-urilor, amintind că alegerile locale din iunie au oferit o victorie semnificativă noii coaliţii de guvernământ. În Australia, cotidianul West Australian şi postul SBS au prezentat un scurt portret al premierului Victor Ponta, "un politician tânăr şi ambiţios, acuzat de adversarii săi că îndepărtează ţara de la calea europeană". Irish Times atrage atenţia că o posibilă luptă pentru putere declanşată în urma acestor alegeri ar putea complica negocierile cu FMI. Cotidianul aminteşte şi de rata mică de participare la vot, influenţată, pe de o parte, de ninsori, ploaie şi ceaţă, dar şi de faptul că populaţia este profund nemulţumită de politicieni, pe mulţi dintre ei considerându-i corupţi. În Israel, Jerusalem Post a subliniat că sistemul de vot ar putea oferi USL o majoritate confortabilă. Postul de televiziune Al-Jazeera, care şi-a trimis un jurnalist la Bucureşti, a prezentat un material amplu despre alegerile din România, enumerând rezultatele exit-poll-urilor, dificultăţile legate de viitoarea coabitare între premier şi preşedinte, precum şi rata de participare scăzută. Voice of America a prezentat, de asemenea, rezultatele, subliniind că scrutinul a fost monitorizat de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Postul de televiziune francez France 24 a atras atenţia că investitorii şi analiştii economici au declarat că posibilele noi tulburări politice ar fi ultimul lucru de care ar avea nevoie cea de-a doua cea mai săracă ţară din UE, care se luptă să îşi revină după măsurile de austeritate dureroase la care a fost supusă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb