USL vrea devansarea alegerilor prezidenţiale cu câteva luni

F. A.
Politică / 23 ianuarie 2013

UPDATE 12:00: Ponta i-a propus lui Băsescu devansarea prezidenţialelor

Premierul Victor Ponta a anunţat că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre posiblitatea ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna mai sau iunie 2014, simultan cu alegerile europarlamentare, dar că nu a primit încă un răspuns din partea acestuia, relatează sursele de presă

Premierul a explicat că organizarea alegerilor prezidenţiale în acelaşi timp cu cele europarlamentare ar asigura o campanie electorală de doar 1-2 luni şi ar evita situaţia în care ţara noastră s-ar afla în perioadă electorală pe parcursul unui an întreg.

---

Ministrul de finanţe Daniel Chiţoiu, a declarat, aseară, la un post de televiziune naţional, că alegerile prezidenţiale ar putea avea loc în luna mai a anului viitor, şi nu în decembrie, relatează sursele de presă.

"Luăm în considerare devansarea alegerilor, au fost discuţii la nivelul USL [...] În momentul în care începem discuţiile pe modificarea Constituţiei se vor constitui grupuri de lucru la nivelul USL şi vor avea loc discuţii pe unificarea celor două tipuri de alegeri: prezidenţiale şi europarlamentare", a explicat Daniel Chiţoiu.

Acesta a mai afirmat că USL intenţionează să negocieze cu preşedintele Traian Băsescu o scurtare a mandatului.

"Bineînţeles că ulterior vom avea negocieri cu preşedintele, dacă e dispus să-şi întrerupă mandatul în mai când vor fi europarlamentare sau se va merge pe o formulă să se facă alegerile în mai şi să se preia mandatul la expirarea mandatului actualului preşedinte", a mai adăugat Chiţoiu .

Actualul mandat al preşedintelui Traian Băsescu expiră în decembrie 2014.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pentru binele poporului, ar trebui sa se amane alegerile prezidentiale pana cel putin Decembrie 2015.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb