Uniunea Salvaţi România (USR) face apel la Poliţie şi la Parchetul Militar să ia legătura de urgenţă cu toţi cei care au fost răniţi şi sunt internaţi în spitale după mitingul diasporei din 10 august şi solicită ca Avocatul Poporului să se autosesizeze după violenţele de la mitingul diasporei, potrivit Agerpres.
"Unul dintre membrii USR, Doru Oprea, a fost grav rănit la mitingul din 10 august şi este internat în spital de trei zile, iar până în prezent nu a venit nimeni, nici de la Poliţie, nici de la Parchet, să îi ia declaraţii. În situaţia lui Doru sunt mai mulţi răniţi care nu se vor putea deplasa luni şi marţi pentru a da declaraţii la Parchetul Militar. Poliţiştii şi procurorii trebuie să meargă să îi audieze pe toţi cei care au fost răniţi şi sunt internaţi în spitale. Colegul nostru Doru Oprea a fost operat şi va avea nevoie de chirurgie plastică şi grefe de muşchi şi de piele după ce una din celebrele grenade folosite la miting i-a perforat coapsa piciorului drept, nu departe de artera femurală", se arată într-un comunicat al USR transmis, astăzi, către Agerpres.
USR îi îndeamnă pe toţi cei care au fost afectaţi de gazele lacrimogene sau au suferit vătămări corporale să depună plângeri.
"Cetăţenii trebuie să reclame abuzurile instituţiilor statului atunci când acestea au loc, indiferent de natura lor. Dacă oamenii nu vor trage împreună un semnal de alarmă, aceste comportamente şi măsuri abuzive se pot repeta în viitor. Juriştii USR îi vor ajuta pe membrii partidului, dar şi pe cetăţenii simpli, cu asistenţă, ca să transmită plângeri cu informaţii, poze, clipuri video către Parchetul Militar", se menţionează în comunicat.
Potrivit USR, Avocatul Poporului are obligaţia de a declanşa o anchetă cu privire la abuzurile comise de Jandarmerie în timpul mitingului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.08.2018, 16:22)
Membrii USR, răniți la picior sau la cap, din naștere, să se delimiteze de membrii galeriilor fără echipă.
Securismul, huliganismul și userismul să reclame abuzurile la biroul de golani abuzați.