Va fi nevoită Raiffeisen Bank International să părăsească Europa de Est?

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 ianuarie 2015

Va fi nevoită Raiffeisen Bank International să părăsească Europa de Est?
CĂLIN RECHEA

ACTUALZARE 14:11 Raiffeisen va opera o scădere cu 20% a activelor ponderate la risc, pentru a-şi consolida capitalul

Activele din Rusia nu vor fi vândute

Raiffeisen Bank International (RBI), a doua mare bancă din Europa Centrală şi de Est, va opera o scădere cu 20% a activelor ponderate la risc pe care le deţine, pentru a-şi consolida capitalul, arată un comunicat al RBI.

Potrivit Bloomberg, activele ponderate la risc însumau 79,4 miliarde de euro la finalul lunii septembrie a anului trecut.

"Prin această acţiune, RBI va începe o etapă în care se va concentra pe afacerile relevante din punct de vedere strategic şi a căror profitabilitate poate fi susţinută", se arată în comunicatul băncii.

Renunţarea la o parte din active va determina creşterea capitalului comun de rangul 1 (CET 1), care se situa la 10% la sfârşitul anului trecut. De altfel, grupul austriac a anunţat că nu are în plan o majorare de capital.

Martin Gruell, directorul financiar al RBI, a afirmat că vânzarea activelor este un proiect pe termen mediu şi că "nu există nicio grabă" pentru a lansa această acţiune, potrivit Reuters.

RBI va anunţa detaliile referitoare la reducerea activelor la începutul lunii februarie, atunci când va publica şi rezultatele financiare pentru anul trecut.

RBI, a doua mare bancă din Europa de Est, după UniCredit, se confruntă cu dificultăţi din cauza conflictului din Ucraina. De asemenea, rezultatele RBI sunt afectate şi de afacerile din Rusia, care au avut de suferit în urma deprecierii rublei cu 46% faţă de dolar anul trecut, în condiţiile în care cea mai mare parte a profitului a fost generată de afacerea din Rusia în fiecare an începând cu 2011.

Raiffeisen estimează că divizia din Rusia va înregistra un profit de peste 300 de milioane de euro în 2014 şi că va rămâne profitabilă şi în acest an, în pofida creşterii provizioanelor. Banca a subliniat că nu va vinde activele din Rusia, dar că acestea ar putea fi reduse.

(Elena Deacu)

---

Aprecierea francului elveţian din ultima perioadă a determinat creşterea semnificativă a îngrijorării investitorilor cu privire la performanţa financiară şi capitalizarea Raiffeisen Bank International (RBI).

Aceasta s-a manifestat printr-o scădere semnificativă atât a preţului acţiunilor, cât şi a preţului obligaţiunilor subordonate ale băncii.

Preţul acţiunilor a coborât în această săptămână sub 10 euro, după o scădere de peste 50% în ultimele şase luni (vezi graficul din pagina 2).

În ultimii şapte ani, acţiunile RBI au scăzut puternic la Bursa din Viena, pe fondul expunerilor faţă de Europa de Est şi a adâncirii crizei financiare din zona euro.

Preţul obligaţiunilor subordonate emise de RBI în 2011, cu o rată a cuponului de 6,625% şi maturitatea în 2021 (n.a. ISIN XS0619437147, valoarea totală a emisiunii este de 500 de milioane de euro), s-a prăbuşit de la începutul anului curent, după cum arată cotaţiile de la Bursa din Frankfurt.

Declinul a fost de 35,4% până în 28.01.2015, valoarea de piaţă ajungând la 63% din valoarea nominală.

Aceasta implică un randament de peste 16%, care indică a percepţie extrem de negativă a investitorilor.

Pentru obligaţiunile subordonate emise la începutul anului trecut, cu maturitatea în februarie 2025 şi o rată a cuponului de 4,5% (n.a. ISIN XS1034950672 şi o valoare totală a emisiunii tot de 500 de milioane de euro), declinul preţului a fost şi mai accentuat. Obligaţiunile se tranzacţionau ieri la Frankfurt la 49% din valoarea nominală.

În urma deteriorării majore a percepţiei privind riscul de credit al RBI, cotaţiile instrumentelor CDS (Credit Default Swap) indică o probabilitate de default de 70% în următorii cinci ani pentru obligaţiunile subordonate ale băncii, conform estimărilor de la Bloomberg.

Nu doar obligaţiunile RBI au înregistrat vânzări masive în ultima perioadă, ci şi obligaţiunile subordonate ale RZB, al căror rating a fost redus recent de Standard & Poor's la BB-, de la BB, pe fondul îngrijorărilor legate de intrarea în vigoare a unei clauze care permite suspendarea plăţii cuponului, proces care poate fi declanşat de pierderile înregistrate de RBI. Agenţia de rating a justificat decizia prin "condiţiile dificile de piaţă din Rusia şi Ucraina".

"Când obligaţiunile scad până la 60%, 70% din valoarea nominală putem spune că este semnalul unor probleme majore", a declarat Robert Montague, analist de credit la ECM Asset Management, pentru Bloomberg. În opinia sa, declinul obligaţiunilor RBI a fost determinat şi de scăderea interesului băncilor de investiţii pentru tranzacţionarea acestor instrumente, în condiţiile unei lichidităţi scăzute.

"Îngrijorarea este determinată de reglementările UE, care forţează investitorii în obligaţiuni subordonate să accepte pierderi ale principalului înainte ca banca să primească ajutor de stat", mai scrie Bloomberg. Aceste reglementări au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015, în Austria.

Pentru îmbunătăţirea capitalizării băncii, conducerea a luat în considerare ieşirea de pe piaţa din Polonia, prin vânzarea Raiffeisen Bank Polska SA, conform unei ştiri Bloomberg de luna trecută.

Polonia a fost inclusă, în urmă cu un an, pe lista "ţărilor ţintă" ale RBI, alături de Rusia, Cehia, Slovacia, România şi Austria, dar lista nu a mai apărut în ultima prezentare a rezultatelor financiare trimestriale.

Analiştii bancari apreciază că impactul aprecierii francului asupra portofoliilor de credite din Estul Europei şi pierderile din creditare în Rusia şi Asia sunt principalii factori care ar putea determina necesitatea majorării capitalului printr-o nouă emisiune de acţiuni.

Analiştii de la Berenberg Bank apreciază că principala problemă structurală pentru RBI este dependenţa ridicată de piaţa din Rusia. Situaţia subsidiarei din Rusia a generat speculaţii privind o posibilă ieşire a RBI de pe această piaţă, care a fost cea mai profitabilă pentru banca austriacă în ultimii trei ani.

Karl Sevelda, directorul executiv al RBI, a infirmat, însă, aceste zvonuri, declarând pentru cotidianul Der Standard că "nu avem absolut nicio intenţie să vindem banca din Rusia", după cum scrie Reuters.

O nouă majorare a capitalului poate declanşa un "efect de domino" al deficitului de capital la nivelul băncilor cooperatiste din cadrul grupului, după cum arată o analiză de la JP Morgan, preluată de Bloomberg.

O vânzare de acţiuni care ar fi condiţionată de scăderea participării RZB în capitalul RBI sub 50% ar putea determina "spargerea" holdingului bancar, iar efectul ar fi scăderea ratei de adecvare a capitalului pentru RZB şi cel mai mare acţionar al său, Raiffeisenlandesbank Noe-Wien, sub minimul reglementat.

"În esenţă, structura corporatistă a Raiffeisen este asemănătoare unui şir de piese de domino", a declarat un analist de la JP Morgan pentru Bloomberg.

Un purtător de cuvânt al băncii a precizat că nu există planuri pentru a majorare a capitalului şi a refuzat comentariile pe marginea a ceea ce a numit "scenarii nerealiste", după cum mai scrie Bloomberg.

Pentru atenuarea impactului situaţiei din Ucraina şi Rusia asupra băncii, RBI negociază cu BERD "lărgirea cooperării" în Rusia, conform unei ştiri Bloomberg, iar informaţia a fost confirmată de instituţia bancară internaţională.

În urma reevaluării negative a activelor intangibile din Rusia (n.a. goodwill), directorul executiv Karl Sevelda a estimat că pierderile RBI pot ajunge la 500 de milioane de euro în 2014, după cum arată o ştire Reuters din 7 ianuarie 2015.

RBI şi-a majorat capitalul cu circa 2,8 miliarde de euro anul trecut, în urma unei emisiuni de acţiuni pentru acţionarii existenţi, iar directorul financiar, Martin Gruell, a declarat că nu se pune problema unei noi majorări.

Raiffeisen Bank International (RBI) este o subsidiară a Raiffeisen Zentralbank Osterreich (RZB), grup format din 490 de bănci cooperatiste şi nouă bănci regionale. Conform ultimelor date, activele totale ale grupului RZB sunt de 282 de miliarde de euro, reprezentând 87% din PIB-ul Austriei.

Experienţa crizei arată că băncile, în special cele cu o prezenţă internaţională semnificativă, şi-au subestimat, de cele mai multe ori, necesarul de capital. Va fi la fel şi în cazul RBI?

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Doamne ajuta! Poate ne onoreaza cu absenta dl van g.......

    1. Raiffeisen este încă o bancă destul de onorabilă. Cine să rămână: BCR și BRD?

      Nu cred ca e ce îți dorești.

      Ignoranta ......

      Dar Cum toată lumea se pricepe la fotbal și politica de ce nu am avea opinii și în banking 

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb