Va reuşi Macron să rupă măcar 196 de pagini din Codul Muncii?

Victoria lui Emmanuel Macron la prezidenţiale din Franţa a fost proclamată şi sărbătorită ca o victorie a Uniunii Europene.

Nu-i aşa că este bine când lucrurile sunt aşa de simple? Din păcate, pentru ca Franţa să "salveze" Europa, trebuie, în primul rând, să se salveze pe ea însăşi, însă pentru această "misiune" este nevoie de un "voluntar" la Elysee care este gata pentru "sinucidere" politică. Iar aici nu este vorba de o sinucidere demnă şi în tăcere, ca un samurai, ci de una care presupune un "foc de artificii" nemaivăzut.

Jurnalistul britanic Jonathan Miller a publicat recent o carte, "Franţa: O naţiune în pragul căderii nervoase", unde descrie cu un umor amar situaţia instituţiilor statului şi cadrul juridic care stă în calea iniţiativei economice, precum şi sistemul clientelar rezultat din aplicare cu "succes" a doctrinei dirijiste, care susţine intervenţia masivă a statului în economie.

În urmă cu 15 ani, Miller s-a stabilit într-un sat din Franţa, iar în 2014 a fost ales în Consiliul Local, "o experienţă care mi-a permis să cunosc mulţi politicieni şi mi-a deschis fereastra către contradicţiile fără sfârşit ale vieţii din Franţa şi a refuzului de a confrunta realitatea".

Satul Caux face parte din departamentul Herault, într-o regiunea viticolă din sudul Franţei, şi are în jur de 2.500 de locuitori. Numărul "mare" al acestora face necesară existenţa a 5 viceprimari care să îl ajute pe primarul Jean Martinez, printre aceştia aflându-se Alphonse Martinez. Să fie doar coincidenţă de nume? Administrarea comunei este asigurată şi de 13 consilieri locali, alături de un Consiliu al Înţelepţilor, format din 15 membri.

În opinia jurnalistului britanic, "fundamental pentru boala de care suferă francezii este încrederea că sunt unici prin faptul că văd lumea aşa cum este, iar ceilalţi greşesc".

"Într-o ţară unde oamenii afirmă că sunt revoluţionari dar se tem de schimbare, care laudă modelul lor social, dar condamnă tinerii la şomaj în masă, sau se laudă cu bucătăria lor, în timp ce un milion de oameni mănâncă zilnic la McDonald's, multe aspecte ale vieţii nu sunt doar paradoxale, ci aflate la limita psihozei", scrie Miller în introducerea cărţii sale, al cărei conţinut şi formă aminteşte de "Dicţionarul diavolului" al lui Ambrose Bierce.

Având în vedere problemele grave de pe piaţa muncii, nu vom respecta ordinea alfabetică a cărţii, ci vom face un salt direct la "Code du Travail" (n.a. Codul Muncii), definit de Miller drept "legea împotriva angajării forţei de muncă", deoarece reprezintă "o compilaţie ridicolă şi perversă a legilor care reglementează piaţa muncii până la cel mai mic detaliu".

În sprijinul afirmaţiei sale vine şi cu o dovadă incredibilă: codul include 196 de pagini doar pentru reglementarea profesiei de frizer.

Miller mai prezintă şi o statistică interesantă. În 1990, Codul Muncii avea 1.000 de pagini şi existau 1 milion de şomeri. După 10 ani codul a ajuns la 2.000 de pagini şi numărul şomerilor la circa 2 milioane, iar după încă 10 ani, cele 3.000 de pagini din Cod erau însoţite de 3 milioane de şomeri. Datele din 2015 arătau că numărul paginilor din Codul Muncii a depăşit 3.500. De aici se poate "ghici" uşor numărul şomerilor, în condiţiile în care s-a menţinut această corelaţie perfectă.

Dacă în ecuaţie mai sunt introduse contribuţiile sociale, care sunt aproape la fel de mari ca salariul net, şi sindicatele, atunci nivelul ridicat al şomajului este uşor de explicat.

Cu toate acestea "Franţa se cramponează de acest Cod al Muncii care distruge locurile de muncă şi de un monstruos "stat providenţial', fără să spună cum intenţionează să plătească în continuare pentru el", după cum mai scrie Jonathan Miller.

În aceste condiţii, nu este de mirare că firmele caută cu înfrigurare soluţii pentru "externalizarea" activităţii lor, de obicei în economiile din Estul Europei.

Reacţia noului preşedinte în faţa acestui fenomen este îngrijorătoare. Bloomberg a scris recent că "Macron îşi încordează muşchii în Franţa şi cere UE să protejeze muncitorii". Noul preşedinte al Franţei a declarat că "în următorii cinci ani voi lupta pentru respectarea scrupuloasă a libertăţilor şi drepturilor noastre fundamentale în toată Uniunea Europeană", şi a subliniat că "avem nevoie de o Europă care protejează muncitorii, angajaţii, artizanii, precum şi pe cei din mediul academic".

Probabil că Macron doreşte să extindă protecţia actuală a forţei de muncă din Franţa prin impunerea unor condiţii la fel de absurde şi în restul Europei, astfel încât firmele franceze să nu mai poată fugi nicăieri.

În "dicţionarul" lui Miller apare şi termenul "auto-entrepreneur" (n.a. probabil un fel de PFA de la noi), definit ca "statut legal destinat prevenirii succesului". De ce? Pentru că noua formulă, promovată de Nicolas Sarkozy, astfel încât să permită ieşirea micilor afaceri din economia neagră prin exceptarea de la aplicarea unor prevederi din Codul Muncii, a fost "eviscerată de socialişti".

Autorul britanic scrie că preşedintele Hollande a sufocat iniţiativa predecesorului său cu ajutorul postului public de radio, unde "s-a lansat o campanie vicioasă împotriva auto-antreprenorilor, aceştia fiind acuzaţi de concurenţă neloială faţă de firmele existente".

Concurenţa neloială apare şi ea în carte, fiind definită drept "orice formă de concurenţă". "Orice formă de concurenţă este a priori nedreaptă pentru firmele existente pe piaţă", scrie Miller, iar consecinţa o reprezintă "numeroasele reglementări destinate protejării actorilor economici aflaţi deja pe piaţă, indiferent de ineficienţa lor, şi inhibarea concurenţei, indiferent de caracterul său inovator".

Un exemplu edificator, căruia îi este alocat un capitol separat, îl reprezintă companiile de taxi. Conform definiţiei lui Miller, acestea sunt "mafie protejată de poliţie", la fel cum sunt şi alte "bresle" care beneficiază de bariere de intrare aproape insurmontabile ridicate de autorităţi.

După ce aminteşte de conflictul dintre Uber şi taximetrişti, Miller povesteşte că un englez dintr-un sat apropiat, rezident în Franţa de mult timp, a reuşit să obţină de la primar o licenţă pentru a-şi folosi maşina ca pe un fel de taxi, dar numai pentru tururi cu ghid oferite turiştilor. Aproape imediat a fost vizitat de operatorul de taxi din zonă, care l-a ameninţat că "îşi va găsi maşina în flăcări dacă îi va lua vreun client".

Englezul i-a răspuns imediat că nu este corect, deoarece el are nouă taxiuri, faţă de unul al său, iar benzina pentru incendierea a nouă maşini costă mai mult. De atunci nu l-a mai văzut pe "cocoşul galic" care încerca să-şi apere teritoriul în clasicul stil al gangsterilor.

În structura economică a Franţei un rol important îl joacă "camerele de comerţ", dar înţelesul lor este complet diferit de cel din lumea anglo-saxonă. În loc să promoveze comerţul, ele reprezintă "lanţuri la picioarele economiei", după definiţia lui Miller, deoarece formează o structură birocratică inflexibilă, care "inhibă comerţul".

Cazul este similar şi pentru noţiunea de "entrepreneur", definit de Miller drept "concept străin". În ciuda originii sale franceze, noţiunea are înţelesul de antreprenor sau întreprinzător în Anglia sau Statele Unite, în timp ce acasă înseamnă "constructor".

"Politicienii francezi cred că şomajul va scădea odată cu redresarea economiei, însă aceasta nu este decât o himeră, deoarece, chiar şi aşa, posibilii angajatori vor face orice pentru a evita angajarea lucrătorilor, în condiţiile în care vor fi expuşi contribuţiilor sociale punitive şi legilor muncii", scrie Miller în secţiunea dedicată şomajului.

Autorul britanic mai precizează că "inovaţiile care pot crea locuri de muncă sunt obstrucţionate, astfel încât să nu ofenseze sindicatele şi monopolurile existente".

Problema sindicatelor a fost şi ea abordată separat, însă acestea au trecut aşa de departe în zona crepusculară încât speranţa lor se află în conflict deschis cu orice speranţă a redresării economice, iar subiectul nu merită dezvoltat.

Despre Codul Civil, autorul spune că este "jugul naţional". Această moştenire de la Napoleon Bonaparte "îi condamnă pe francezi la reglementarea fiecărui aspect al vieţii" şi este unul dintre principalele motive pentru care sistemul juridic francez este marginalizat la nivel global.

Existenţa unui astfel de cod a stat, în mod natural, la baza construirii unei piramide administrative înfiorătoare şi a unui sistem clientelar populat, în special eşaloanele superioare, cu absolvenţi ai École Nationale d'Administration (ENA). Miller o defineşte drept "şcoală de elită care creează mediocritate".

Este prea dură definiţia sa? Deloc, dacă avem în vedere modul în care a involuat economia Franţei în ultimii 40 de ani. Preşedintele încă în funcţie Franşois Hollande a absolvit ENA primul din clasa sa, iar Emmanuel Macron s-a pregătit tot acolo.

Un fost ministru de finanţe a declarat că "Irlanda are IRA, Spania are ETA, Italia are Mafia, iar Franţa are ENA". De atunci, organizaţiile teroriste IRA şi ETA s-au desfiinţat şi doar Mafia din Italia şi ENA din Franţa par să se bucure de perspective luminoase.

Atunci cum să vină schimbarea de aici? Şi studenţii din celelalte instituţii de învăţământ superior sunt numiţi "rebeli împotriva schimbării", deoarece sunt gata să demonstreze imediat împotriva oricărei reforme, nu doar în universităţi.

Reforma pieţei muncii reprezintă unul dintre cei mai mari duşmani ai organizaţiilor studenţeşti, fiind considerată "o capitulare în faţa patronilor". În universităţi există, însă, şi numeroşi tineri care nu aşteaptă mare lucru de la statul francez. Din păcate, aceştia pleacă aproape imediat după absolvire către Marea Britanie sau dincolo de Ocean.

În aceste condiţii, afirmaţia că "în cei 15 ani de când trăiesc în Franţa nu am întâlnit pe nimeni, în afara politicienilor, care să-şi exprime optimismul pentru viitorul economic al ţării" nu trebuie să ne surprindă.

Printre soluţiile propuse de Jonathan Miller pentru ieşirea Franţei din stagnarea actuală se află reducerea masivă a impozitării muncii. "Capitalismul pare să nu placă nimănui în Franţa, dar asta numai din cauză că este confundat cu clientelismul şi corporatismul", iar "Franţa nu mai trebuie să-şi trateze cetăţenii ca pe copii şi să le promită că statul poate face totul", scrie autorul britanic.

Alte propuneri se referă la "definirea unei noi Republici" şi renunţarea la poziţia subordonată faţă de Germania.

"Este posibil aşa ceva?", se întreabă Miller. "Probabil că nu", răspunde tot el resemnat. "Franţa pare prinsă într-o spirală a morţii economice, unde cei responsabili nu fac nimic, deoarece ei nu suferă deloc, precum aristocraţii de altădată înainte de a fi detronaţi prin revoluţie".

Patrick Artus, economistul şef al băncii de investiţii Natixis, a publicat recent o analiză în care arată că "este foarte puţin probabil ca Franţa să fie reparată în următorii cinci ani", chiar dacă "politicile corecte" sunt implementate.

Printre problemele enumerate de Artus se regăsesc deficienţele din sistemul de educaţie, gradul redus de sofisticare al produselor din sectorul industrial şi povara excesivă a taxării pentru companii.

"Coexistenţa unui grad redus de sofisticare a produselor şi costurile ridicate ale forţei de muncă explică dezindustrializarea ţării din ultimele decenii şi pierderea cotei de piaţă", scrie economistul francez. Mai sunt, apoi, şi nenumăratele bariere de intrare pe piaţă, care protejează structura economică actuală şi descurajează inovaţia.

Pentru Patrick Artus, "situaţia Franţei a început să se deterioreze cu circa 15 ani în urmă". Este, oare, doar o coincidenţă că această perioadă de degradare se suprapune aproape exact cu existenţa monedei unice europene?

Dincolo de Ocean, analistul american Martin Armstrong consideră că "victoria lui Macron poate să fie un dezastru pentru Merkel". În opinia sa, "doar un idiot sublim poate crede acum că totul va fi grozav pentru Europa", în condiţiile în care Angela Merkel a subliniat că reglementările fiscale din zona euro nu vor fi relaxate.

În plus, "aşteptările de la Macron sunt aşa de mari, încât dezamăgirea va fi la fel de mare când se va observa continuarea politicilor lui Hollande", iar "reacţia adversă va veni înaintea alegerilor din Germania". Armstrong îşi încheie scurta analiză prin afirmaţia că "tensiunile sociale din Franţa sunt de necrezut".

Până şi Jean-Claude Juncker a afirmat, probabil într-un moment de "trezire", că "avem o problemă cu Franţa", deoarece "cheltuie prea mulţi bani unde nu trebuie". Un exemplu este oferit în cartea lui Miller, care subliniază că 40% din cheltuielile sistemului de asigurări sociale sunt de natură administrativă.

Pentru a evita formarea unui Parlament fragmentat după alegerile de luna viitoare, "structurile" din jurul mişcării lui Macron, En Marche!, şi-au accelerat activitatea pentru stabilirea unei liste de candidaţi.

Carisma noului "împărat" de la Elysee este aşa de puternică, iar dorinţa elitelor politice aşa de mare pentru a face bine, încât există deja numeroşi "voluntari".

Nu, primele ştiri în acest sens arată că nu este vorba despre cei neimplicaţi anterior, ci chiar de membri ai Partidului Socialist şi ai Partidului Republican, care au văzut de unde bate vântul.

Manuel Valls, membru al Partidului Socialist şi fost premier al preşedintelui Franşois Hollande, s-a declarat gata să se alăture noii mişcări, care îşi va schimba numele în Republique en Marche, după cum scrie Bloomberg. Valls doreşte să candideze sub noul stindard deoarece "acest Partid Socialist este mort", conform declaraţiilor preluate în presă.

Rămâne de văzut ce fel de candidaţi îşi va pregăti Macron, care a promis că va exista egalitate absolută între numărul femeilor şi al bărbaţilor, iar jumătate dintre candidaţi vor veni din afara cercurilor politice.

Oare noul preşedinte va avea curajul să rupă, cel puţin, paginile pentru frizeri din Codul Muncii, ca semnal al unei dorinţe reale de reformă?