Vaca poloneză şi democraţia de Bruxelles

Stalin obişnuia să spună că socialismul se potriveşte Poloniei ca o şa veche pe spinarea unei vaci deşălate. Două decenii şi jumătate după ce urmaşii lui Sobieski s-au despărţit de comunismul stalinist, pare că nici democraţia nu le şade mai bine! Cel puţin, aşa ar trebui să credem, dacă ne luăm după ceea ce spun "Gardienii oficiali ai democraţiei", încartiruiţi în clădirile impunătoare ale instituţiilor UE, de la Bruxelles.

Lucrurile sunt cît se poate de serioase! Mai zilele trecute, prin vocea prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, Guvernul de la Varşovia a fost oficial avertizat să ia măsuri pentru rectificarea derapajelor anti-democratice şi a deciziilor politice interne care pun în pericol statul de drept. Punctual este vorba despre legile, adoptate în Polonia, care modifică componenţa şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv legile de funcţionare a instituţiilor publice de media, radio şi televiziunea de stat. (Doamne... unde am mai văzut noi filmul acesta...?) Iar, dacă nu le ia de bună voie, atunci Varşovia ar putea să contemple sancţiunile prevăzute de art.7 al Tratatului de la Lisabona care merg pînă la suspendarea dreptului de vot al unui stat membru în Consiliul European. Citeşti şi îţi vine să crezi că în Europa există două Polonii! Cea pe care o ştim noi, este aceea în care generaţia Wallesa a mobilizat clasa muncitoare să pună umărul la dărîmarea sistemului comunist, în care Papa Ioan-Paul al II-lea a condus cea mai mare revoluţie de emancipare spirituală a tineretului din secolul XX, cea în care conceptul de societate civilă a prins rădăcini mai adînci şi a dat fructe mai bogate decît în oricare alt loc din Europa post-belică, cea care în anii 1990-1995 a format, împreună cu Cehia şi Ungaria, "Triunghiul de aur" al succesului reformelor post-comuniste. Această Polonie nu poate fi tot una cu cea pe care, astăzi, autorităţile de la Bruxelles o acuză oficial că duce de rîpă democraţia!! Ceva nu se potriveşte şi, totuşi, sunt una şi aceeaşi entitate politică, socială, statală. Ce s-a întîmplat şi din ce s-a hrănit mărul discordiei ivit între cele două capitale, care păreau destinate unei indestructibile frăţii europeniste? Istoria merită povestită, pentru că morala ei interesează nu doar Polonia, ci oricare entitate din sistemul european, fie că este vorba despre state şi societăţi membre, fie că ne referim la instituţiile UE şi rosturile lor într-o lume zguduită din temelii de cutremure economice şi politice.

După ce, în primul deceniu al veacului aşezat sub semnul "Revoluţiei de la Gdansk", Polonia a fost pupată de toată lumea pe obraji, după ce a fost iertată de datorii istorice de vreo 30 de miliarde de dolari, după ce a fost primită, cu covorul roşu desfăşurat, în NATO şi UE, Polonia a început încet, încet să incomodeze... ba pe unii... ba pe alţii...! Mai întîi, pe unii de la Bruxelles, unde Polonia chiar dacă nu a fost primită în careul de aşi al celor 4 Mari (Germania, Franţa, Marea Britanie şi Italia), a devenit a cincea "planentă gigant" a sistemului de decizie din UE. Vrînd, nevrînd, toată lumea se împiedică de Polonia. Posturi, decizii, negocieri de toate soiurile, nimic important nu se mişcă fără ca, într-un fel sau altul, Varşovia să nu fie luată în seamă. Atîta vreme cît Polonia a cîntat pe coarda unisonului franco-german, totul a fost OK. Problemele s-au ivit atunci cînd această coardă a fost cam prea des folosită şi prea mult solicitată în favoarea "apropierii" UE de Moscova. În timp ce cuplul germano-francez anunţa cu surle şi trîmbe un nou şi luminos răsărit în relaţiile cu Rusia, în Polonia, norii resentimentelor anti-ruseşti se adunau tot mai negri. Refuzul Varşoviei de a uita trecutul, încăpăţînarea de a cere oficial Moscovei satisfacţie, în termeni politici, pentru asasinatul colectiv comis la Katîn, în care au pierit circa 22 de mii ofiţeri şi civili căzuţi prizonieri în mîinile armatei de invazie sovietice, în septembrie 1939, dar mai ales straniul accident aviatic de la Smolensk, 2010, în care a pierit delegaţia de elită a guvernării din Polonia, inclusiv Preşedintele Lech Kaczynski, aflată în drum pentru o comemorare, la Katîn, pentru care autorităţile de la Moscova au refuzat pînă şi aprobarea de zbor, a turnat gaz peste un foc care nu mai ardea, de mult, mocnit! Polonia a cerut sprijin şi solidaritate la Bruxelles, dar nu a primit decît refuzuri şi acelea rareori politicoase! A doua tranşee săpată între Bruxelles şi zone politice importante ale Europei leagă Varşovia cu Londra, Budapesta şi Vilnius, dar are ramificaţii serioase şi la Paris, Viena, Munchen sau Milano. Ea este rezultatul luptei pentru putere dintre elitele europeniste, legitimate de şi înstăpînite peste maşinăria administrativ-politică de la Bruxelles şi cele naţional-localiste, care cîştigă tot mai mult sprijin politic şi electoral în ţările membre ale UE, tocmai prin contestarea Bruxellesului. Este o luptă care are toate şansele să se decidă doar printre ruinele actualelor instituţii europene!

Pînă atunci, zborşeala Comisiei Europene către "anti-democratica Polonie" este pe cît de ridicolă, pe atît de inutilă. Nu textele tratatelor vor decide soarta Europei şi nici pe cea a Democraţiei, ci rezultantele complexe ale vectorilor de tensiune care leagă Moscova de Washington, Washinton şi Moscova de Beijing şi toate împreună de ultimele cioturi, viabile geo-politic, din Europa, Londra şi Berlin.