Vâlcov a depus jurământul pentru Buget

CĂTĂLINA N. MĂNOIU
Ziarul BURSA #Politică / 28 august 2014

Vâlcov a depus jurământul pentru Buget

Numirea lui Vâlcov la Buget, un alt subiect de scandal între Ponta şi Băsescu

-------

Actualizare 11:03 Noul ministru delegat pentru Buget a depus jurământul

Noul ministru delegat pentru buget, Darius Vâlcov, a depus astăzi jurământul, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.

La ceremonie au participat prim-ministrul Victor Ponta şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Şeful statului a semnat, ieri, decretul prin care social-democratul este numit ministru delegat pentru Buget, în locul lui Liviu Voinea care a demisionat din Guvern după ce Parlamentul l-a validat ca viceguvernator al Băncii Naţionale a României.

---

Actualizare 09:20 Darius Vâlcov depune astăzi jurământul de învestitură

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Darius Vâlcov în funcţia de ministru delegat pentru Buget are loc astăzi, la ora 11.00, la Palatul Cotroceni.

---

Preşedinţia şi Guvernul găsesc aproape în fiecare zi subiect de dispută mediatică. Dacă la începutul săptămânii a fost autostrada Comarnic-Braşov, ieri s-a ivit un nou scandal.

Administraţia Prezidenţială a informat aseară, printr-un comunicat de presă, că amână ceremonia de învestire a noului ministru al Bugetului Darius Vâlcov, din cauza faptului că premierul Victor Ponta şi-a anulat prezenţa la eveniment. Comunicatul de presă mai spunea că gestul premierului ar putea să însemne că Vâlcov şi-a pierdut susţinerea şefului executivului. Preşedintele a mai declarat aseară, că este pentru prima dată, în decursul mandatelor sale, când o ceremonie de investitură a unui ministru nu mai are loc.

Traian Băsescu a mai spus: "Mi-a fost foarte greu să accept derularea ceremoniei, pentru că în afară de simpla respectare a Art 104 din Constituţie, mi-a fost foarte greu să accept că premierul nu este, după ce mi-a dat un răspuns evaziv.

E şi o chestiune de simbolistică. Participarea premierului la ceremonie simbolizează solidaritatea guvernamentală. Nu am fost dispus să renunţ la această simbolistică, instalată de 25 de ani şi nu-mi rămâne decât să aştept un moment în care putem conveni reorganizarea ceremoniei în prezenţa premierului. Prezenţa premierului înseamnă că-şi asumă nominalizarea făcută. Nu e vorba de faptul că Darius Vâlcov e urmărit penal: nu e şi nu vreau să se speculeze. Dar e vorba de fapte petrecute în timpul mandatului de primar, sesizate la diverse parchete, şi vreau să văd ce se întâmplă, în ce stadiu sunt. Mi s-a părut că prin anularea prezenţei premierului e un fel de fugă de răspundere, şi nu e prima dată".

Premierul Victor Ponta a contestat însă decizia preşedintelui Traian Băsescu de amânare a ceremoniei, afirmând că l-a desemnat pe vicepremierul Gabriel Oprea să participe. Domnia sa a spus: "'Deoarece vizita la Chişinău s-a prelungit peste program şi aveam întâlnirea cu toţi reprezentanţii diplomaţiei româneşti şi cu d-na Catherine Ashton, am transmis către Cotroceni desemnarea d-lui vicepremier Gabriel Oprea pentru a participa la evenimentul de învestitură al d-lui ministru Vâlcov. Din câte cunosc, toate legile, regulamentele şi protocoalele, nu există nicăieri obligativitatea prezenţei primului-ministru".

Domnia sa a mai precizat că nu există nicio prevedere legală în baza căreia preşedintele să amâne ceremonia de învestire a unui ministru, pe motivul absenţei premierului.

Victor Ponta a mai menţionat sunt aproximativ trei săptămâni de când Traian Băsescu refuză să numească miniştrii: "Faptul că de la ceremonia de învestire au absentat atât premierul, cât şi preşedinţii celor două camere ale parlamentului nu este un motiv care ar putea justifica decizia luată de şeful statului".

Preşedintele Traian Băsescu a semnat ieri decretul de numire în funcţia de ministru delegat pentru Buget a senatorului PSD Darius-Bogdan Vâlcov, după ce prima propunere - Claudiu Manda - a fost refuzată.

Politicienii susţin că provocările pe care Vâlcov le-ar putea întâmpina în calitate de ministru delegat pentru Buget ar fi realizarea bugetului, menţinerea deficitului bugetar în limitele impuse de acordurile internaţionale, articularea unei strategii de creştere economică, precum şi găsirea fondurilor necesare pentru suplimentările care se fac în domeniul educaţiei şi sănătăţii.

Aurel Mihai Donţu, deputat PNL, membru al Comisiei de Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor, ne-a declarat: "Cât timp nu a fost audiat în comisii este greu de spus dacă Darius Vâlcov este sau nu potrivit pentru portofoliul care i-a fost atribuit. Nu ştiu să aibă o experienţă specifică, dar probabil cea din administraţie o va compensa pe aceea din domeniul financiar şi fiscal. În condiţiile în care domnul Gherghina (n.r. Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice) a părăsit structura ministerială, actualul ministru delegat pentru buget se va confrunta cu necesitatea să găsească un înlocuitor care să poată realiza bugetul aferent anului 2015".

Deputatul Virgil Guran, membru al Partidului Liberal Reformator, ne-a spus: "În ceea ce priveşte dificultăţile semnificative pe care le poate întâmpina noul ministru delegat pentru buget, aş putea face trimitere la necesitatea de acoperire a deficitului bugetar cu care ne confruntăm în fiecare an. Trebuie menţionat, de asemenea, că în România se încearcă alocarea unor fonduri suplimentare la nivelul sănătăţii şi învăţământului. Să sperăm că domnia sa, împreună cu echipa ministerială pe care o va forma, vor găsi fondurile necesare pentru realizarea acestor obiective. O altă provocare pe care portofoliul ministerial o poate ridica este identificarea unei strategii de creştere economică pe care parlamentul şi guvernul o caută de 25 de ani. Darius Vâlcov va trebui să respecte o serie de legi nescrise ale economiei, care sunt cunoscute de economiile performante ale unor state europene. Totodată, aceste norme nescrise ar trebui cunoscute şi aplicate şi de o parte dintre parlamentarii actuali".

Senatorul PSD Badea Leonardo a afirmat: "Bugetul trebuie privit ca un instrument care permite realizarea obiectivelor strategice şi tactice pe termen mediul şi lung. În acest sens, folosirea pârghiilor fiscal bugetare apare ca o necesitate. Menţinerea deficitului bugetar asumat pentru 2015, finanţarea proiectelor necesare dezvoltării infrastructurii, asigurarea unui concept de echitate socială prin creşterea pensiilor mici reprezintă provocări pentru domnul ministru şi, în fapt, pentru întreaga clasă politică ce doreşte să se situeze dincolo de sfera discuţiilor sterile, adică în sfera interesului naţional".

Voci din Partidul Democrat Liberal, precum cea a Robertei Anastase, preşedinte al Camerei Deputaţilor, în perioada 2008 - 2012, a declarat: "Nu ne putem pronunţa asupra competenţei noului ministru delegat pentru buget, senatorul PSD, Darius Vâlcov, înainte ca acesta să se afle, practic, în exerciţiul funcţiei". Potrivit Robertei Anastase, cea mai mare provocare pe care i-o va ridica domnului Vâlcov portofoliul ministerial care i-a fost atribuit este realizarea bugetului aferent anului 2015".

Senatorul PSD Darius - Bogdan Vâlcov a deţinut două mandate de primar al municipiului Slatina, în perioada în care a fost membru al Partidului Democrat Liberal. În 2012, domnia sa a devenit membru PSD şi a fost reales primar al Slatinei, pentru un al treilea mandat, pe listele Uniunii Social Liberale (USL). Darius - Bogdan Vâlcov a renunţat la mandatul de primar pentru a prelua fotoliul senatorial care i-a fost oferit de PSD.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb