VALER MARIAN, ÎNTR-UN (AUTO)DENUNŢ LA DNA: "Dragnea şi Stroe au cerut fraudarea referendumului pentru demiterea lui Băsescu"

E.O.
Politică / 14 iulie 2013

"Dragnea şi Stroe au cerut fraudarea referendumului pentru demiterea lui Băsescu"

Senatorul PSD Valer Marian a făcut un "(auto)denunţ" la DNA referitor la implicarea vicepremierului Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD, în organizarea şi desfaşurarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, sub aspectul infracţiunilor de instigare la fals intelectual şi uz de fals.

În documentul depus la DNA, Valer Marian subliniază: "În data de 22 iulie 2012, zi de duminică, între orele 9-10, am fost sunat pe telefonul mobil de către numitul Dragnea Liviu Vasile, pe atunci secretar general al PSD, care mi-a transmis să mă prezint, în calitate de preşedinte al Organizaţiei judeţene Satu Mare a PSD, în ziua respectivă, orele 14, la o întâlnire la hotelul Dacia Continental din Oradea, împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Govor Mircea Vasile, şi cu primarul municipiului Satu Mare, Coica Dorel Costel. Mi s-a precizat doar că întâlnirea priveşte organizarea referendumului din 29 iulie şi că la aceasta vor participa liderii PSD din zona de Vest a României".

Potrivit senatorului, la respectiva întâlnire au mai fost prezenţi preşedinţii organizaţiilor judeţene PSD Bihor (Mang Ioan), Arad (Căprar Dorel) şi Timiş (Bojin Titu), care erau însoţiţi de 1-2 reprezentanţi ai organizaţiilor respective.

"La un moment dat, secretarul general Dragnea ne-a spus să lăsăm telefoanele în sala respectivă şi am ieşit pe un hol, lângă o toaletă, unde susnumitul ne-a spus că, pentru a realiza în duminica următoare cvorumul de participare la referendum de 50% plus 1, va trebui să convingem, inclusiv prin promisiuni băneşti, cât mai mulţi preşedinţi de secţii de votare ca să raporteze la orele stabilite de Biroul Electoral Central, respectiv din două în două ore, o prezenţă cu 25 de alegători în plus faţă de cea reală. Secretarul general Dragnea ne-a precizat că această decizie a fost luată la cel mai înalt nivel politic în USL, întrucât Uniunea Europeană ar agrea demiterea preşedintelui Traian Băsescu, dar trebuie îndeplinite condiţiile formale, în primul rând cvorumul de participare la referendum. Am înteles că secretarul general Dragnea a mai avut în ziua respectivă astfel de întâlniri la Cluj-Napoca şi la Sibiu", potrivit (auto)denunţului.

Acesta mai arată: "În ziua următoare am aflat de la preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Ştef Mihai Adrian, vicepreşedinte judeţean al PNL, că şi liderii judeţeni ai PNL din zonă au avut o întâlnire la Cluj-Napoca, la care a participat secretarul general al PNL, Stroe Radu, care le-a solicitat ca, pentu realizarea cvorumului de participare la referendum, să aranjeze cu preşedinţii secţiilor de votare să raporteze o prezenţă cu 50 de alegători mai mare decât cea reală, la orele stabilite. Conştientizând, pe de o parte, că dacă se urmează asemenea directive se intră sub incidenţa legii penale, iar pe de altă parte, că organizarea este haotică şi contradictorie, având în vedere cifrele diferite de raportare anunţate de PSD şi PNL, am decis să nu mă implic într-o astfel de operaţiune frauduloasă, consultîndu-mă în acest sens şi cu alţi reprezentanţi judeţeni ai PSD, care mi-au împărtăşit punctul de vedere. Numitul Govor Mircea Vasile, care se afla în relaţii mai apropiate cu secretarul general Dragnea, a fost, însă, de acord cu directiva acestuia şi, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Ştef Mihai Adrian, şi cu cumnatul acestuia Silaghi Ovidiu, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL şi ministrul Transporturilor în perioada respectivă, au căutat să transpună în practică directiva USL. Ulterior, numitul Govor Mircea Vasile a afirmat că au pus la bătaie pentru referendum suma de 200.000 lei (două miliarde de lei vechi), care a fost primită la negru de la SC Tehnic Asist SRL Botoşani (firmă favorizată şi abonată la contracte de asfaltare cu Consiliul Judeţean), căreia i s-ar fi promis în schimb atribuirea de lucrări de către Ministerul Transporturilor condus de Silaghi".

Valer Marian mai spune că, în perioada respectivă, secretarul general Liviu Dragnea a discutat cu Ovidiu Silaghi, Mihai Adrian Ştef şi Mircea Vasile Govor să fie transferată, prin hotărâre de Guvern, suma de 54 milioane de euro alocată pentru reabilitarea Aeroportului Baia Mare şi pentru reabilitarea Aeroportului Satu Mare, urmând ca lucrările aferente să fie atribuite unor firme clientelare.

În (auto)denunţul lui Valer Marian se mai precizează: "În a doua parte a anului trecut, secretarul general Dragnea a exercitat, în mod direct sau prin intermediul numitului Govor Mircea Vasile, presiuni asupra primarului municipiului Satu Mare, Coica Dorel Costel, pentru a atribui firmei 3T Construct Piatra Neamţ, cu punct de lucru în Alexandria, controlată de un om de casă a lui Dragnea (pe atunci şi preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman) o lucrare în valoare de 7 milioane euro din cadrul Programului ISPA pentru apă şi canalizare în municipiul Satu Mare, în valoare totală de 108 milioane de euro. Primarul Coica nu s-a conformat, licitaţia fiind câstigată de o altă firmă, dar SC 3T Construct a formulat contestaţie, care a fost admisă de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC). Numitul Govor Mircea Vasile a afirmat că soluţionarea favorabilă a contestaţiei ar fi fost aranjată de către Dragnea la CNSC. Primăria municipiului Satu Mare a atacat, însă, la Curtea de Apel Oradea decizia CNSC. Pentru acest "afront", secretarul general Dragnea l-a ameninţat pe primarul Coica cu ocazia unei vizite efectuate la Satu Mare în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012 şi a refuzat să-l primească în audienţă, în calitate de vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, la începutul lunii februarie 2013, respectiv a doua zi după aniversarea a doi ani de la înfiinţarea USL. Volubil şi lăudăros din fire, vicepreşedintele Govor Mircea Vasile a afirmat că s-a întâlnit de mai multe ori cu omul de casă al lui Dragnea la Satu Mare, atât pentru a rezolva câştigarea licitaţiei pentru lucrarea de apă şi canalizare de către SC 3T Construct, cât şi pentru a pune la cale alte afaceri, respectiv efectuarea unor lucrări de asfaltare în ţară de către SC Tehnic Asist SRL Botoşani, împreună cu SC Teldrum SRL Alexandria (constituită în urma privatizării societăţii de construcţii-drumuri a Consiliului Judeţean Teleorman), despre care se ştie că este controlată şi favorizată de Dragnea Liviu. Pentru obedienţa manifestată, Dragnea l-a promovat pe numitul Govor Mircea Vasile în funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene Satu Mare a PSD".

Valer Marian menţionează, într-un post-scriptum, că, la întrunirea USL de la Murighiol (judeţul Tulcea) din septembrie 2012, preşedintele PSD Victor Ponta le-a solicitat preşedinţilor de organizaţii judeţene PSD să se solidarizeze cu secretarul general Liviu Dragnea şi să completeze fiecare un (auto)denunţ către DNA, fiindu-le înmanat un formular tipizat în acest sens. "Subsemnatul nu am completat formularul, întrucât nu am putut să mă asociez cu fărădelegea. După un an de guvernare USL, am constatat că Liviu Dragnea se încadrează în arhetipul de politician demagog, rapace, corupt, nefast şi demonic, pe care l-a întruchipat cu succes preşedintele Traian Băsescu, cu care are, de altfel, aceleaşi rădăcini politice în PD. Pentru aceste motive, consider că am datoria morală să formulez prezentul (auto)denunţ. Trăiesc speranţa că se vor solidariza cu acest (auto)denunţ şi alţi lideri naţionali şi judeţeni ai PSD", mai spune Valer Marian.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Traiesc cu speranta ca se vor autosesiza Parchetul General si DNA.  

    mai anonimule.....traiesti oare cu speranta ca DNA si parchetul general se vor autoseziza si fata de Udrea, Anastase, Videanu, Blejnar, Duta....si lista e al dracului de lunga?....Ca sa nu mai vorbim de marele base, care ar avea atatea dosare pe rol cat toti astia la un loc!!!...ca tot dai senzatia ca vrei sa traiesti intr-un mediu sanatos!!...ce zici?

    1. Mai anonim patrat, SE STRANGE LATUL , pupincurist uselist ! Mai lasa Latrina 3, a Jigodiei securistice felics si nu te mai imbata cu apa rece... USLASII TAI INFUNDA PUSCARIILE ! Pe urmele lui NASTASE, FENECHIU, samd, Haidaaa, HINGHERII PA VOI !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb