Valeri Kuzmin, noul ambasador al Rusiei în ţara noastră

I.S.
Ziarul BURSA #Politică / 8 iunie 2016

Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a rechemat de la Bucureşti pe ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar, Oleg Malghinov. În locul acestuia a fost desemnat Valeri Kuzmin, care anterior a fost ambasador al Federaţiei Ruse la Chişinău, informează sputnik.md.

Kuzmin este diplomat de carieră. Decretele privind rechemarea lui Malginov şi numirea lui Kuzmin au fost semnate ieri, precizează sursa citată.

Valeri Kuzmin este născut la 24 iunie 1953 la Moscova. În 1975 a absolvit Institutul de Relaţii Internaţionale din Moscova, după care, în 1998 a urmat cursuri diplomatice superioare. Este doctor în ştiinţe istorice (PHD).

În cariera sa de diplomat, Valeri Kuzmin a activat în diferite funcţii în aparatul central al diplomaţiei URSS şi ulterior al Federaţiei Ruse, precum şi la ambasadele din Libia (1975-1980) şi Tunisia (1985-1990).

În anii 1993-1994 a exercitat funcţia de şef adjunct al Departamentului Africa şi Orientul Mijlociu din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova. În perioada 1998-2003 a fost ambasadorul Rusiei în Sudan, iar în lunile mai-octombrie 2003 a fost însărcinat cu misiuni speciale ale Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse.

În Republica Moldova, Valeri Kuzmin a fost ambasador al Federaţiei Ruse în perioada 27 iulie 2007 - 5 aprilie 2012.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb